Ai talent? Noi te promovăm!

Să fii copil în UE

2010-06-04T09:49:00.001+03:00

Orice copil trebuie să aibă o familie, să fie crescut şi educat în condiţii cât mai bune. Mulţi copii sunt săraci, nu pot merge la şcoală, iar uneori sunt puşi la munci grele, chiar dacă sunt nişte copii. Există şi copiii străzii, care nu au familie şi stau în condiţii grele şi murdare.

Mulţi copii din Europa sunt de asemenea săraci. Dacă sunt din familii diferite, sau de altă religie, sau de altă culoare a pielii, copiii nu s eîmpacă prea bine şi se dispreţuiesc. Toţi copiii trebuie să aibă aceleaşi drepturi. Eu sunt de părere ca toţi copiii să-şi spună părerea.

Mohaiu Antonia
clasa a IV-a A
Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4. Mediaş

Copil în Uniunea Europeană

2010-06-04T09:37:00.001+03:00

Ce bine e să fii copil! N-ai nici o grijă, căci părinţii se îngrijesc să ai de toate. Acum e şi mai bine, deoarece suntem copii în Uniunea Europeană. Ne simţim mai liberi, mai împliniţi şi avem mai multă iniţiativă.

În schimbul acestor condiţii ne simţim obligaţi să ne achităm cu brio de îndatoriile care ne revin.
Putem începe cu familia noastră: să fim buni copii care, prin faptele şi comportamentul lor, să le aducă părinţilor doar satisfacţii.

Continuăm apoi cu grădiniţa, şcoala, liceul şi facultatea. Aici dovedim prin învăţătura şi purtare că putem continua munca predecesorilor noştri, care prin capacitatea lor, au pus la dispoziţia noastră atâtea descoperiri. Şi, dacă reuşim să ajungem la momentul împlinirii trebuie să returnăm cu vârf şi îndesat tot ce-am primit până atunci ca nişte buni cetăţeni europeni.

Macinga Antonia

Clasa a IV a C

Şcoala cu clasele I - VIII nr.4 Medias

Jucăria ta

2010-06-04T09:34:00.000+03:00

Vreţi să ştiţi cine erau prietenii copilăriei?
Erau chiar soarele şi luna,
Florile şi stelele
Cu aceste mari minuni, copiii se jucau hai hui.

Dar mai era parcă ceva.
Ceva ce nu ştiau.
Vreti sş ştiţi ce mai era?
Era chiar jucăria ta.

Olaru Alexandra
Cls:a VII-a C
Scoala cu clasele I - VIII Nr. 4 Medias
Profesoara de romana:Povara Anca

Gânduri despre copilărie

2010-06-03T14:47:00.001+03:00

Ce este copilăria? Eu cred că este paradisul copiilor. Este o oază de soare care stăluceşte în viaţa noastră un timp scurt, dar de neuitat.

Copilăria trebuie trăită din plin şi împărşită cu toţi prietenii.Cu ea descoperi minunile care te înconjoară şi toate distracţiile jocului, căci jocurile sunt preferatele copiilor, iar jocurile trec prin ochii noştri luminându-ne chipul şi viaţa , bucurându-i pe cei din jur cu veselia noastră.

În copilărie totul şi se pare uşor, tot ceea ce se întâmplă este privit astfel , cu simplitate şi uneori naivitate. Vedem viaţa în roz şi totul este fermecător.

Când plouă nouă ni se pare amuzant , ne închipuim că din cer cad mii de steluţe colorate.
Copilăria este o lume de basm , pe care o trăim o dată în viaţă şi la care, din păcate nu ne mai putem întoarce.

Andrei Claudia

Clasa a VIII –a

Şcoala Generală Blăjel

Prof. Cosmina Strava

2010-06-03T14:38:00.001+03:00

Să fii copil în Uniunea Europeană

Ca să fii copil în Uniunea Europeană trebuie să fii mândru de asta. Aici, copiii sunt foarte civilizaţi, credincioşi, respectuoşi, politicoşi şi cu bun simţ. Nu suntem noi perfecţi, dar nici cei mai răi copii. Dacă faci parte dintr-o ţară, trebuie să şi-o iubeşti foarte mult. Naţiunea este pentru fiecare, acea naţiune căreia simte că-i aparţine. Eu nu o să uit niciodată că provin din România. Indiferent de vârstă şi culoare, o să-i repsct pe toţi care merită să se numească oameni. Eu iubesc România şi Uniunea Europeană. Nu o să uit niciodată că sunt copil într-o ţară europeană.

Boldi Sebastian Andrei
clasa a IV-a
Şc. cu clasele I – VIII Nr. 4
înv. Tatiana Albu

Prieteni ai copilăriei

2010-05-25T15:12:00.000+03:00

Oare voi ştiţi cine erau prietenii copilăriei?

Erau mii de jucării
Ce înveseleau copii.

Dar orice s-ar întâmpla,
Ei mereu se vor juca.

Copiii se distrează,
Jucăriile dansează,

Lumea se-nvârteşte,
Pomul se-nverzeşte,

Floriile sunt pe câmpii
Înconjurate de copii

Jucăriile au prins viaţă,
Şi se joacă ziua toată,

Jucăriile-s iubite
De băieţi şi de fetiţe.

Gritto Ioana-Maria
Clasa a-VII a C
Şcoala cu clasele I – VIII Nr. 4 Medias
Prof. îndrumător: Povară Anca

Prietenii copilăriei

2010-05-25T14:45:00.003+03:00

Are cineva vreo idee cine sunt prietenii copilăriei? Ei sunt minunaţii eroi care îţi captau atenţia şi îţi măreau încrederea în tine însuţi .
Sunt mii de eroi care te făceau să te simţi mai puternic : Superman , Batman , Omul lanternă , Fulger etc. Aceste lucruri se pot învăţa şi din cărţi, nu neaparat de la televizor sau calculator . De exemplu sunt atât de multe cărţi scrise de autori celebrii : Ion Creangă, Ioan Slavici , Fratii Grimm , Hans Cristian Anderson , Ion Luca Caragiale etc.

E minunat să pătrunzi în lumea poveştilor cu mii de prinţese şi de prinţi curajosi , între fiare sălbatice care în ziua de azi nu mai există . Această lume e uimitoare şi plină de peripeţii! Iar atunci când citeşti ti se întâmplă de multe ori să te simţi ca şi cum ai face parte din acea poveste , pentru că îţi captează foarte mult atenţia ! Şi mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori să citesc o carte cu foarte mare atenţie şi parcă eram şi eu pe acolo, iar la un moment dat eram atât de entuziasmată de lumea aceasta pe care o descoperisem , încât îmi doream foarte mult să scriu şi eu poveşti şi basme pentru copii . Nu îndepărta lumea cărţilor ! E o lume minunată !

Puiber Adela

clasa a VII a C

Şcoala cu clasele I- VIII Nr.4 Medias

Prof. Povara Anca

Bucuriile copilăriei

2010-05-25T14:43:00.003+03:00

O comoară de preţ pe care nimeni nu ţi-o poate lua din suflet este copilăria. Copilăria este cel mai important lucru din lume pe care toţi l-am trăit în viaţă.
Îmi amintesc chipul blând al mamei, dragostea cu care îşi întindea mâinile spre mine şi cântecul ei de leagăn cu care mă adormea în fiecare seară. Ea mi-a dăruit viaţa, m-a învăţat să vorbesc, întotdeauna a avut un cuvânt de încurajare, mi-a dăruit o vorbă bună şi mângâieri.

Alături de mama mă simt în siguranţă. Ea este ca o carte de poveşti care îmi spune ce este bine şi ce este urât, ce este drept şi ce este nedrept, cum să devin un om cinstit, modest şi inteligent. Ea va rămâne în sufletul meu- fiinţa cea mai dragă şi un bun model.

Momentele cele mai plăcute în viaţă le-am trăit la grădiniţă, unde mi-am făcut primii prieteni şi am învăţat jocurile copilăriei. Apoi un alt moment emoţionant în viaţa mea a fost prima zi de şcoală. Doamna învăţătoare ne-a întâmpinat în curtea şcolii. Am privit-o întâi cu teamă şi sfială… Ea m-a învăţat să scriu întâiul „ a” tremurător şi să silabisesc cuvântul „ mama” şi apoi să leg literele. Avea o fire blândă şi cu gingăşie m-a ajutat să dezleg misterul bucuriilor de-a fi şcolar.

Eu cred că frumuseţea copilăriei constă în faptul că noi, copiii, privim lucrurile diferit de cum privesc adulţii. Privim lucrurile cu simplitate şi întotdeauna alegem drumul cel mai scurt spre inima celui ce ne apropie.

Nouă ne plac jocurile, distracţia şi tot ce este mai frumos, luminându-ne chipul şi viaţa, bucurându-i pe cei din jur cu veselia noastră. Cei mari trebuie să se asigure că în această etapă frumoasă a vieţii noastre nu trebuie să dispară niciodată bucuria oferită de joc; copiii sunt cei care o ajută mereu, jucându-se şi cerând o lume în permanenţă schimbare. Inocenţa care însoţeşte această vârstă nu poate fi distrusă de nimic şi este surprinsă mereu prin surâs şi naivitate.

Orice copil are nevoie de prieteni pentru a găsi veselia, are nevoie de sprijin şi îndrumare pentru ca mai târziu să-i facă plăcere să se gândească la anii frumoşi ai copilăriei. În sufletul pur al unui copil e atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai distruge zâmbetul. Copiilor le plac poveştile, au felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de nimic. Prietenii din anii copilăriei sunt cei mai loiali şi sinceri.

Mă gândesc în prezent la fericirea ce este în sufletul meu, la prietenii mei care mă aşteaptă afară la joacă. Cu ei am învăţat să mă bucur de frumuseţea lucrurilor care mă înconjoară Mi-aş dori să rămân mereu copil să mă joc, să zâmbesc şi să fiu iubit.

Bârsan Radu

Clasa a VII a

Centrul de zi « Sf. Andrei » Mediaş

Lumea copilăriei

2010-05-25T14:40:00.003+03:00

Într-o seară stăteam pe pervazul geamului şi priveam stelele. În scurt timp adorm.

Şi se făcea că era o zi frumoasă de vară . Soarele strălucea ca o bucată de aur, pe câmp erau mii de floricele frumos colorate, cerul era senin,nori pufoşi, albi parcă te înghiţeau şi din când în când în văzduhul albastru deschis se zărea câte un stol de fluturi coloraţi în culorile curcubeului, prin copacii deja cu fructe micuţe, necoapte se vedea câte o păsărică colorată şi frumos cântătoare.

Eu mă întrebasem ce lume este aceea, iar o rândunică îmi răspunde: că acea lume magnifică şi plină de magie e lumea copiilor, în această lume orice dorinţă a oricărui copil va fi îndeplinită.

Lumea aceea era cu totul magică şi adevărată. Şi orice copil cu suflet nobil poate să vadă acea lume minunată.

Dintr-o dată m-am trezit. Soarele ca o bucată de aur galben îşi aruncă razele pe geam, intrând în camera mea creând o lumină orbitoare. Mă pregătesc să merg la şcoală, sunt nerăbdătoare să le povestesc colegilor mei despre acel vis ciudat.

Le-am povestit colegilor şi toţi am stabilit că acea lume să se numească COPILĂRIE.

Tufă Paula

Clasa a V –a

Şcoala Generală Blăjel

Prof. îndrumător: Strava Cosmina

Prietenia

2010-05-20T08:21:00.003+03:00

Prietenie...prietenă... cuvinte al căror sens îl înţeleg cu greu când eşti numai de-o şchioapă. Îmi amintesc şi azi când ieşeam la joacă cu copiii vecinilor. Nu ştiu cum se întâmplă că jucăriile mi se amestecau, se stricau uneori şi atunci începea cearta. Mama mă lua în casă şi mă dojenea cu vorba ei blândă: „Nu uita că împreună cu ei ai să mergi la şcoală şi toată viaţa voastră o să vă amintiţi de aceste frumoase clipe!” Nu puteam să înţeleg ce înseamnă o prietenă.

Dar iată că anii au trecut şi intr-o zi am păşit pentru prima dată în curtea şcolii. O mulţime de copii erau adunaţi aici. Mă simţeam străină între şirurile de copii, mulţi necunoscuţi. Dar deodată am zărit şirul celor mai mici şcolari, cei mai cunoscuţi pentru mine de la grădiniţă. Am intrat acolo în clasă. Aici, cuvintele calde, blânde ale învăţătoarei noastre ne-au povăţuit printre altele să fim buni colegi, prieteni. Mi-am amintit îndată de cuvintele mamei şi-n mine s-a trezit nevoia de a avea o prietenă. Trebuiau încredinţate ei, anumite gânduri, trebuia să-i cer părerea în anumite probleme şcolăreşti. Şi aşa ochii mei au rămas aţintiţi asupra unei fetiţe durdulii, cu ochii blajini, cu voce blândă şi tare cuminte. “Aceasta va fi prietena mea !” mi-am zis în gând. Şi astfel m-am apropiat de ea, am început s-o cunosc mai bine şi cu cât o cunoşteam, cu atât o iubeam mai mult.

Au trecut mulţi ani şi prietenia noastră se dovedeşte durabilă. Mă bucur de orice bucurie a ei, iar orice necaz al ei apasă şi pe inima mea. Ne ajutăm întotdeauna şi suntem alături la toate activităţile organizate. Prietena mea este o bună colegă cu toţi din clasă. Îi ajută la pregătirea temelor acolo unde întâmpină greutăţi, îi povăţuieşte ca pe nişte fraţi. Este ordonată şi punctuală. Iubeşte mult adevărul, cinstea şi cu o asemenea prietenă nu-i drept să mă mândresc?

Măgdălin Roxana Mihaela ( clasa a V-a B)

Şcoala cu clasele I-VIII, Bazna,

Profesor îndrumător : Paneş Daniel

"Legenda Salciei"

2010-05-18T11:17:00.001+03:00

Când a murit Iisus pe cruce,
Salcia cu ramura ei dulce
A început a se-nclina,
La picioarele Sale a scutura
Frunze galbene şi duios jelea
Că Domnul nu mai era.

Când Iisus în mormânt a fost pus
Salcia noastră şi-a ascuns
Al ei plânset ne-ncetat
Sub un văl verde de crengi,
Căci Domnul astăzi S-a culcat
Într-un loc răcoros şi-ntunecat.

Şi de-atunci şi pân’acum
Salcia nu si-a mai ridicat
Ale sale crengi, niciuna.
A tot plâns şi n-a secat
Pentru că Iisus S-a înălţat.

PAŞCALĂU PATRICIA, CL. VII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu cl. I-VIII, com. ATEL, jud. Sibiu

"Regele Niculai"

2010-05-18T11:06:00.003+03:00

Era odată un împărat bătrân, care avea trei fete frumoase foc. Într-o dimineaţă, împăratul, însoţit de cele trei fete au pornit spre pădurea de cleştar. Acolo îi întâmpină un stejar bătrân, care aşa grăi:

- Dacă nu îmi vei da pe fata cea mare de soţie, voi răpi soarele de pe cer.
- Nici în ruptul capului, răspunse împăratul.

Deodată întreg Pământul se întunecă fără Soare. A doua zi, dis de dimineaţă, împăratul şi curtenii săi au mers din nou în pădure, unde stejarul le-a spus:

- Împărate, dacă nu-mi dai de soţie pe fata mijlocie, voi fura Luna.
- Nici vorbă de aşa ceva, răspunse trufaş împăratul.

Într-o clipă dispăru şi Luna de pe cer. A treia zi, de dimineaţă, împăratul merse din nou în pădure, pentru a-l îndupleca pe stejar să le înapoieze Soarele şi Luna, dar acesta îi refuză şi le spuse băţos:

- Împărate, dacă nu-mi dai de nevastă pe fata cea mici, voi fura şi Stelele de pe cer.

Şi de această dată împăratul refuză, astfel că de-acum întunericul începu să domnească peste tot.

Într-o zi se auzi în împărăţie că un flăcău, pe nume Niculai, spunea că poate aduce înapoi Soarele, Luna şi Stelele. Împăratul îl chemă la el şi îi spuse:

- Băiete, umblă vorba că vrei să aduci Soarele înapoi.
- Da, asta vreau. Daţi-mi o sabie bună şi Soarele va răsări iar pe cer.

Flăcăul porni la drum. Ajunse într-o pădure de argint, trecu podul, îl lovi cu putere, de se rupse o bucată de lemn din el şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu îndată călare pe un roib roşcat o zmeoaică cu trei capete. Calul i se împiedică.

- Calule, în trei ani de când trecem pe aici nu te-ai împiedecat niciodată.
- Apă dă-mi şi cruţă-mă, spuse calul!
Zmeoaica îl simţi pe tânărul ascuns sub pod şi-i porunci:

- Ieşi afară Niculai! De când eram mică vroiam să mă lupt cu tine. Vino să ne luptăm cu suliţele sau cu buzduganele!

Cu suliţe se luptă slabii! Cu buzdugane se bate oricine, hai să ne luptăm cu săbiile!
După o luptă aprigă, băiatul îi tăiase două capete, când zmeoaica, speriată, îl rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Stelele înapoi!

Niculai omorî bestia şi repuse Stelele pe cer. Merse ce merse, până intră în pădurea de aur. Ajunse la un pod, îl lovi cu putere, rupse din el două bucăţi şi se ascunse sub pod. Peste pod trecu călare pe un cal bălţat o zmeoaică ce avea şapte capete. Dar calul se împiedică stârnind mânia stăpânei:

- Calule, de şapte ani traversăm podul şi niciodată nu te-ai împiedecat!
- Apă dă-mi să beau şi cruţă-mă!

Zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Ieşi, Niculai! De mult doream să mă lupt cu tine. Hai, să ne înfruntăm cu suliţele sau cu buzduganele!
Cu suliţele se bat toţi proştii. Cu buzduganele se poate bate oricine, mai bine să ne luptăm cu săbiile!

În scurt timp flăcăul tăiase deja şase capete şi când se pregătea să-l taie pe ultimul, zmeoaica se rugă:
- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Luna, ea se află sub şaua calului.
Niculai omorî fiara, luă Lună şi-o aruncă pe cer. Merse ce merse prin pădure, până ce dădu peste un om ce plângea.
- De ce plângi, omule?
- O singură dată să privesc în jurul meu şi deja am văzut întreaga lume.
- Lasă, vino cu mine şi ţi-om găsi şi ţie rostul.

Mergând văzură un alt om care plângea amarnic.
- Dar tu de ce plângi?
- Un singur pas să fac şi deja am mers prin toată lumea.
- Vino cu noi şi ţi-om găsi şi ţie un rost.

Ajunseră în pădurea de diamant. Trecură podul, l-au lovit de-au sărit trei ţăndări, apoi s-au ascuns tustrei sub pod, aşteptând pe cea de-a treia zgripţuroaică.

- Ochilă, vezi zmeoaica?
- Da.
- Unde este?
- Zboară încoace cu calul negru.
- Lungilă, pune piedică calului!

În curând îşi făcu apariţia zmeoaica cu douăsprezece capete. Lungilă puse piedică calului stârnind mânia stăpânei sale.

- Ce se întâmplă calule? Nu ai căzut niciodată în doisprezece ani.
- Potoleşte-mi setea cu apă şi cruţă-mi viaţa!

Dar zmeoaica îl simţi pe Niculai şi-i spuse:
- Arată-te viteazule! De mult am vrut să mă lupt cu tine şi iată ai venit tu la mine. Să ne luptăm cu suliţe, cu buzdugane.
- Cu suliţe şi buzdugane se luptă oricine, să vedem cum mânuieşti sabia!

După scurt timp la picioarele lui Niculai zăceau unsprezece dintre capetele zgripţuroaicei. Speriată aceasta îi zise:

- Cruţă-mi viaţa şi-ţi voi da Soarele, ascuns în desaga de pe cal.

Dar Niculai o omorî, luă Soarele şi-l trimise pe cer. Apoi viteazul Niculai, însoţit de cei doi prieteni, ajunse la palatul împărătesc. Împăratul mult s-a bucurat văzând la locul lor Soarele, Luna şi Stelele şi-i spuse tânărului:
- Drept răsplată, tu şi prietenii tăi veţi primi de soţii pe prinţesele mele.

Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe. Şi-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.

PAŞCALĂU PATRICIA, CL. VII

Prof. îndrumător: JAMPA ELENA

Şcoala cu cl. I-VIII, com. ATEL, jud. Sibiu

"Ştefan cel Mare"

2010-05-18T09:44:00.000+03:00

Trăia odată, colo-aşa,
În cetate, în Moldavia,
Un voievod preamărit,
Ştefan cel Mare numit.
Multe aprige lupte a avut,
Din niciuna n-a fugit.

Viteaz a fost, mare voinic,
Pe turci el i-a îngrozit.
De luptă pregătit era,
Armata iute-şi ridica,
Ţara-n picioare ridica
Şi victorii mereu avea!

Mulţi au fost ce s-au întrebat,
Cum c-o armată aşa de mică
Alunga trufaşii paşi de frică.
Pus-a pe fugă armată mare,
Făcea Dunărea cărare,
Bun, doamne, a fost odată…

ŞEULEAN OVIDIU CL. VIII
Prof. îndrumător: JAMPA ELENA
Şcoala cu clasele I-VIII com. Aţel, jud. Sibiu

"Ţup - Ţup"

2010-05-18T09:34:00.001+03:00

Ţup-Tup, un iepuraş,
Mititel şi drăgălaş,
La mâncare-i hărnicel,
Roade morcovi şi salată
Cât încape-ntr-o găleată.
Şi de atâta mâncărică
A făcut şi el burtică,
De-abia merge bietul Ţup.
Am să-l prind şi am să-l pup,
Că mi-e drag, deşi se ştie…
El este doar o …jucărie.

MERCA IOANA, CL. VIII
PROF. ÎNDRUMĂTOR: JAMPA ELENA
ŞCOALA CU CL. I-VIII, COM. AŢEL

"Mă uit şi visez"

2010-05-18T09:30:00.002+03:00

Pe un câmp verde şi frumos

O floare răsare sprinţară.

Mă uit şi mă-ndrăgostesc

În lumina de primăvară.

Îmbătat de mirosul florilor

Culeg una anume.

Mă uit o clipă la ea

Şi-o admir într-una.

Aştept, aştept, aştept,

O alta să răsară,

Deodată lângă ea

Un crin se strecoară.

Într-un buchet frumos

Le-nmănunchez pe toate,

Să le ofer cu drag cuiva

Sufletului meu aproape.

FLOREA PAUL, cl. VIII

Şcoala cu cl. I-VIII, com. Aţel

Îndrumătoare: prof. JAMPA ELENA

“Începe săptămâna cu o carte!”

2010-01-05T19:20:00.005+02:00

Dragi cititori,
vă recomandăm în fiecare luni să citiţi o carte, iar vinerea să vizionaţi un film. Iniţiativa aparţine Asociaţiei “Mediaşul pentru Cultură” şi Editurii Tritonic – “Cititul nu dăunează sănătăţii!

Pentru prima săptămână din anul 2010 vă recomand o carte aflată în Top 10 vânzări, pe locul 5. Este vorba de Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger
Colectia: Premium
Categoria: Roman strain, Dragoste
ISBN: 978-973-733-159-5, Format: 16×24 cm 364 pag, Aparitie: 2007, Noiembrie

“Cind Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea sase ani, iar el avea treizeci si sase. S-au casatorit cind ea avea douazeci si trei, iar el avea treizeci si unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru ca Henry este unul dintre primii oameni diagnosticati cu cronoafectiuni: din cind in cind ceasul lui genetic se reseteaza si se trezeste aruncat in viitorul sau in trecutul sau. Cu aceasta au a se infrunta cei doi eroi ai romanului, un bibliotecar si o studenta la arte, cu aceasta are de luptat dragostea lor. „Urasc sa fiu acolo unde ea nu este, cind ea nu este. si totusi plec mereu, iar ea nu ma poate urma“ – zice Henry. Romanul va fi ecranizat in 2008.”

Şi dacă aţi reuşit să cumpăraţi această carte de pe site-ul www.tritonic.ro, veţi deveni membru în Clubul Tritonic.

Vineri seara vă recomandăm să urmăriţi filmul ” The time travelers wife”.

Vă informăm şi de pe wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/The_Time_Traveler%27s_Wife#Film

Aşteptăm să vă spuneţi părerile despre carte şi film pe acest blog, săptămâna viitoare!

Spor la citit şi o săptămână mai bogată sufleteşte!

Antonela Sofia Barbu

Elev în epoca comunistă

2009-12-23T16:11:00.007+02:00

Am fost elev în timpul Comunismului şi "mă întorc cu luare aminte în trecut", ca să fac o retrospectivă a vieţii din acel regim totalitar.
După marea revoluţie Socialistă din octombrie, care a avut loc în Rusia, datorită apariţiei URSS - marele imperiu communist, s-a format şi în România, la 8 mai 1921, Partidul Comunist Român.
O dată cu trecerea anilor, acest partid a devenit mai puternic, aşa încât în al doilea Război Mondial, a declarat că armata germană, condusă de Hitler, a fost învinsă şi datorită comuniştilor, deoarece tinerii comunisti au participat la Insurectia armată declanşată de Intevenţia Regelui la 23 august 1944 şi care a dus la eliberarea ultimei fâşii de pământ românesc .
După aceea, datorită prezenţei trupelor sovietice în România, comuniştii au devenit puternici şi trebuiau să preia puterea politică cu orice preţ.
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forţat să abdice şi să părăsească ţara împreună cu Familia Regală. In aceeaşi zi, România a devenit Republică Populară, iar după proclamare, comuniştii s-au instalat la conducerea ţării. Printre conducătorii acestui regim i-aş aminti pe Dr. Petru Groza, Ana Paucar şi Gh. Gheorghiu Dej - primul conducător comunist.
In anul 1948 au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie : fabricile, uzinele, au fost naţionalizate şi preluate de către Statul comunist, iar străbunicii şi bunicii noştri de la ţară, au fost obligaţi să-şi dea animalele, căruţele, plugurile şi toate uneltele agricole agitatorilor pentru colectivizare. Astfel s-au format cooperativele agricole de producţie (numite C.A.P.-uri), impotriva voinţei ţăranilor. Totul aparţinea acum Partidului Comunist şi Republicii populare, care mai apoi s-a numit Socialistă.
Nemulţumirile oamenilor au fost foarte multe,deoarece nu mai aveau nimic în proprietate privată. Astfel, zeci de mii de studenţi şi intelectuali au protestat în anii următori şi drept “răsplată” aceştia au fost arestaţi, bătuţi nemilos şi aruncaţi în închisorile comuniste de exterminare, pentru că nu aveau voie să-şi exprime opiniile.
Mărturiile unui unchi de-al meu, fost deţinut politic (care în 1948 era student, în ultimul an, la Universitate, la Bucureşti), m-au cutremurat. El mi-a povestit cum au fost arestaţi şi judecaţi sumar, fiind apoi puşi în lanţuri, şi-a vazut colegii cu capul tăiat de ghilotină şi cum a fost el însuşi maltratat şi chinuit pentru că avea idei anticomuniste. A fost aruncat în Infernul de la Sighetul Marmaţiei şi de la Aiud, timp de peste 14 ani, în condiţii inumane, unde singurele vieţuitoare”prietene” erau şobolanii cu care ajunsese să vorbească, şi care-l încălzeau asemeni pisicilor, cu care-şi împăr-ea puţinul arpacaş fiert pe care-l primea drept hrană.
In 1965 a fost ales, ca preşedinte al P.C.R. şi al ţării, tânărul Nicolae Ceausescu, care a condus această ţară timp de aproape 25 de ani, împreună cu nemiloasa lui soţie, Elena Ceausescu. Ei doi au devenit stăpânii tuturor şi nimeni şi nimic nu li se putea împotrivi. El a fost ales, şi reales, în unanimitate, de către Marea Adunare Naţională comunistă, la Congresele P.C.R., din 5 în 5 ani.
Copiii de grădiniţă deveniseră Şoimii Patriei, iar elevii, să fie pionieri; adolescentii, deveneau UTC-işti. Adulţii erau obligaţi să devină membri de partid, iar deviza comunistă era ”proletari din toate ţările, uniţi-vă !”
Steagul roşu, cu secera şi ciocanul în mijloc şi, de asemenea, steagul tricolor cu stema republicii, erau atunci cele mai importante simboluri.
La şcoala, toate serbările se rezumau la a recita poezii şi cântece - aşa zis patriotice, dedicate Partidului "iubit", "părintelui" bun care ne ocrotea şi ne pregătea “pentru a urca pe culmile gloriei socialiste şi comuniste”, ”urcând spre comunism în zbor !”.
In cele 6 zile lucratoare - cum era pe atunci -, eram obligaţi să purtăm o uniformă şcolară bleu-marin, precum şi cravata roşie de pionier. Pentru "merite deosebite" la învăţătură şi pentru participarea la activităţile organizaţiilor pioniereşti, puteam deveni comandanţi de grupă, cu şnur roşu, sau comandanţi de detaşament, cu şnur galben şi, respectiv comandanţi de unitate, cu şnur albastru, lucruri care reprezentau atunci mândria şcolii în care învăţai. Pionierii obişnuiţi primeau insigne şi trese.
Intrucât religia era interzisă cu desăvârşire în şcoli, în instituţii, în fabrici şi uzine, serbările se făceau doar în zilele de sărbători legale impuse de către regim, şi anume : 24 Ianuarie, 26 Ianuarie, 1 Mai, 8 Mai, 9 Mai, 23 August, ziua nationala a Republicii Socialiste Romănia pe atunci si 30 Decembrie. Sărbatorile religioase erau zile de muncă.
In aceste zile "grandioase" se faceau pregătiri ieşite din comun. Noi, elevii, eram obligaţi să învăţăm cântece patriotice şi poezii pentru "conducătorii iubiţi şi partid", precum şi dansuri cu panglici roşii şi tricolore şi eram aşezaţi în coloane pentru a putea "scrie", corp lânga corp, sub formă de iniţiale : "P.C.R." , "R.S.R." , "CEAUSESCU-PACE" şi alte lozinci comuniste.
Si oamenii muncii - ”clasa muncitoare” - erau obligaţi să se pregătească pentru astfel de "spectacole" dupa terminarea orelor de muncă.
Ziua de naştere a "Conducătorului iubit" - 26 Ianuarie, precum şi ziua de 23 August - Ziua Naţională a Republicii erau zilele cele mai solicitante. Era răsplătit cu spectacole, cu aclamaţii şi cu laude, indiferent de vreme.
Moş Craciun nu exista atunci (decât în secret), el numindu-se Moş Gerilă, care venea cu daruri “din belşug”, de la Conducătorul iubit şi de la Partid. Versurile Pluguşorului, celei dedicate Sorcovei, ca şi urările de Anul Nou erau modificate pentru a-i aduce elogii şi pentru a-l idolatriza.
“Divinizaţii” şi atotputernicii au uitat de noi, oamenii simpli, de copii şi de bătrâni,iar existenta noastra se deterioara zi de zi.Toate bunurile de consum larg si de calitate plecau la export,iar noi romanii ne scufundam in bezna si in saracie.
Agricultura duduia, industria era puternica, iar clasa muncitoare, soimii si noi, elevii, sufeream zilnic din cauza lipsurilor.Parintii nostri lucrau in majoritate in trei ture, iar noi trebuia sa-i ajutam la treburile casnice si sa stam la cozi interminabile pentru a ne procura cate un kg de carne,un pachet de unt sau cateva mezeluri. Magazinele si alimentarele erau goale de obicei,iar alimentele de stricta necesitate se dadeau pe baza de table, o singura data pe luna, cu jumatatile de litru sau kg:ulei, zahar si faina. Portia de paine era mica,un sfert pe zi,cu cartela.
Atat la farmacii cat si la produse cosmetice, alimente, fructe, legume, noi elevii, impreuna cu batraneii ne transformam in “ALIMENTOZAURI”, dinozaurii cu cele mai lungi si mai voluminoase cozi.
Istoviti de oboseala invatam la lumina lumanarii,iar la tara cu lampa cu petrol a bunicilor.Se facea economie atunci atat la energie electrica si termica cat si la combustibil pentru masini cat si la apa calda si rece din locuinte.Relaxarea noastra consta in cele 10 minute de desene animate pe care le vizionam bucurosi,pentru ca restul programului tv era dedicat conducerii:doua telejurnale si vizitele tovarasului in tara sau in strainatate.
Pentru elevii de la tara cat si pentru agricultori,era o viata istovitoare. Munceau zi lumina si nu se bucurau de o palma de pamant sau de un animal crescut pe care sa-l sacrifice fara a dona prin contract statului vitei, porci, pasari, oua, cereale, etc. Satele erau scufundate noaptea intr-o bezna totala, deoarece nu era deloc iluminat public.
Nimeni nu indrazea sa-si exprime nemultumirea,deoarece tara era impanzita de securitate si militia.O greseala te costa viata.Invatam de mici sa nu scoatem nici un cuvant in plus.
Nici relatiile cu rudele din afara tarii nu erau premise.Tinerii si adultii care incercau sa treaca frontiera spre tarile din vest erau prinsi,batuti si inchisi,iar multi au fost impuscati.Putini au reusit sa treaca pentru un trai mai bun.
Ultimii ani ai comunismului au fost deosebit de grei pentru noi si parintii nostri. Totul se exporta,iar noi nu mai contineam cu “laudele” dedicate conducatorilor iubiti si partidului.Si taberele scolare erau intetite cu spectacole de preamarire,iar daca conducatorii veneau in vizite stateau pe trotuare de la mic la mare sa-l salutam,sa-l aplaudam.Discursurile lungi si plictisitoare pe care eram obligati sa le ascultam indiferent de vreme se incheiau cu “invatati,invatati si iar invatati”sau”clasa muncitoare sa plasmuiasca bunastarea patriei socialiste”.
Lipsa hranei,a imbracamintei si a incaltamintei,conditiile grele de munca i-a determinat pe romani sa-si exprime nemultumirea-n strada in Decembrie 1989.au inceput manifestatii anticomuniste la Timisoara in 15-17 decembrie.Tara nu avea acces la informatie.Am fost salvati de postul de radio “Europa Libera”,pe care-l ascultam in surdina intr-un coltisor de camera impreuna cu bunicii sau parintii nostri. Adevarata situatie a romanilor din Timisoara o aflam doar aici.
La indemnul : ”azi in Timisoara, maine-n toata tara”, oamenii din marile orase au iesit pe strazi si si-au exprimat nemultumirea pentru prima data scandand : “Libertate”, ”Jos Ceausescu”, ”Jos comunismul”, ”Nu trageti, armata e cu noi !”.
Elevi, studenti, muncitori, tineri, batrani, intelectuali au infruntat sistemul marsav si crud cu piepturile goale. Au fost ucisi prin impuscare foarte multi.
In 21 Decembrie, atunci cand Ceausescu a organizat o manifestatie cu oamenii muncii; a fost huiduit pentru prima oara de mii de oameni. Daca pana atunci a tinut totul sub control impreuna cu acolitii sai,in acea zi a fugit ca un las cu un elicopter de pe acoperisul palatului.Si in zilele urmatoare au murit multi oameni,in special tineri;s-a creat o mare diversiu ne, iar militarii din trupele speciale,atunci cand erau chemati sa apere simbolurile nationale,ministerele, ambasadele,erau ciuruiti pe loc fiind considerati teroristi.
Cladirile ciuruite de gloante si cimitirul eroilor raman marturie vesnica a acelor zile.
Cei doi dictatori care au ordonat masacrele si care cu ani in urma au cerut distrugerea bisericilor cu buldozerele si nimicirea satelor,au sfarsit in ziua Nasterii Mantuitorului,fiind impuscati.
Uciderea revolutionarilor nu a incetat pana la sfarsitul lunii decembrie 1989,din pacate. Au ramas multe intrebari fara raspuns:”Cine a trans in noi dupa 22?”,”Cine va plati pentru mortii nostrii?”
Multi dintre cei vinovati pentru crimele comunismului traiesc nestingheriti aici sau in strainatate.
Am fost singura tara comunista din Europa care a platit cu sange si cu pretul vietii miilor de eroi,indepartarea regimului.Niciodata sa nu-i uitam pe acesti tineri,deoarece lor le datoram libertatea de acum.
Acest regim totalitar si-a lasat amprenta asupra sufletelor noastre,implantand teama,dispret,amaraciune,resemnare si suferinta.
Pentru multi insa,din pacate,acest infern,comunismul,a reprezentat o pavaza,un model de atitudine,un imbold care le-a marcat personalitatea.
Noi, elevii romani ne dorim sa gasim in manualele de istorie o expunere mai amanuntita a caderii comunismului,pentru ca memoria eroilor nostri sa ramana vesnic nepatata. Numai asa ii vom pretui, ii vom respecta si nu ii vom uita.

SANDRU ANDRADA
Clasa a X-a C
Colegiul National “MIRCEA ELIADE”

Elevul în comunism

2009-12-23T16:10:00.002+02:00

E luni, o zi obişnuită, ca toate zilele, o zi de şcoală care urmează după ziua noastră: duminica. O zi pe săptămână care ne este poate cea mai dragă sau poate un motiv de chin şi suferinţă. Duminica este ziua în care decidem cum va fii ziua urmatoare. O zi frumoasă, cu râsete şi jocuri, cu rugăciuni şi cântece, cu mersul la biserică, urmată de ziua cea mai dispreţuită de mine, luni! Luni este ziua în care plătim cu toţii pentru râsete şi jocuri, pentru cântece şi bucuria noastră de copii, dar cel mai rău, ziua în care plătim pentru Tatăl Nostru, cel care ne-a dat viaţă şi care ne păzeşte, Dumnezeu. Şi câtă suferinţă îndurăm. Careul ne e cel mai mare duşman, locul în care toţi, uită că sunt oameni,locul în care suntem prigoniţi, scuipaţi, jigniţi. Ce oameni fără suflet, fără inimă, nerecunoscători!
Nimic nu-l deranjează mai tare pe tovarăşul Vasile Ganea, director şi profesor de fizică al şcolii generale numărul cinci din Sighişoara, decât să afle că supuşii lui tovarăşi merg la biserică, locul cel mai liniştit pentru mine,iar pentru el locul cel mai josnic şi cel mai dezgustător. Mereu am în minte cuvântarea tovarăşului director, rostită într-o altă zii de luni în care eu şi câţiva colegi am fost să ne rugăm la Domnul pentru surioara colegei noastre care suferise un accident: ,‚Este inadmisibil, tovarăşi, sunt de neconceput aceste purtări neadecvate, aceste idei învechite, această lipsă de respect pentru tovarăşi profesori... voi, pionieri ai patriei, vitorul luminos al Republici Socialiste România...’’ şi cuvântarea continuă încă o oră, şi bine mai era să scăpăm doar cu atât... pe lângă discursul ameţitor , şi cuvîntul tovarăş care imi părea fără rost, dar care-l zic şi eu căci e nevoie, spus de zeci de ori ne-am mai ales şi cu câte o palmă zdravănă şi plină de bătături a tovarăşului Ganea şi mai urmă şi o notă de patru la disciplina fizică: ,,nici nu meritaţi această notă blândă pe care v-o ofer’’. Acesta este tratamentul aplicat tuturor care îndrăznesc să meargă ,,în locul cu miros înnecăcios, insuportabil, în locul în care se lălăie toată ziua şi se preaslăveşte ceva ce nu există!’’
Şi totuşi... e luni. E luni şi vrând-nevrând, chiar şi speriată trebuie să merg la şcoală. Şcoală ... cuvântul care de multe ori mă umple de tristeţe şi de spaimă, dar totuşi, locul în care suntem forţaţi să învăţăm cum să devenim ,,fii de nădejde ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate’’. Şi totuşi şcoala... singurul loc în care putem savura pe ascuns, ,,acoperiţi’’ de tovarăşa profesoară Aurora Mihnea, minunatele opere ale scriitorului Vasile Voiculescu.
E luni. Am ajuns în faţa şcolii. Un fior îmi străbate corpul din cap până în picioare. Oricât de silă mi-ar fi tot trebuie să intru. Pornesc cu teamă în suflet spre clasa mea. Ajung în faţa uşii. Sunt singură pe coridorul lung şi întunecat al şcolii. Deschid uşor uşa pe care scrie mare cu litere albasre ,,clasa a VIII-a A’’. Ca-n fiecare dimineaţă, de pe peretele din faţă zâmbeşte ,,cel mai iubit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu’’.
Un sentiment de silă, de dispreţ stârnit de acest chip îmi inundă sufletul. O scârbă imensă pentru acelaşi portret, aceeaşi faţă arhicunoscută de mine pe care o recunosc şi cu ochii închişi. Acelaşi om, prezent peste tot, în orice colţişor al vieţii noastre, chiar şi în casa şi în vise. Un chip care ne invadează până şi cea mai mică părticică a vieţii noastre.
Acelaşi sentiment de silă a început să mi-l stârnească şi stegul nostru tricolor, simbolul care ne reprezintă, dar care însoţeşte pretutindeni acest chip, această figură a unui om, pe care în adâncul sufletului îl urăsc şi nu sunt singura, deşi mi-e frică, tuturor ne este frică să o recunoaştem.
Încet, încet uşa clasei începe să se deschidătot mai des. Sosesc colegi, unii nepăsători, alţii care poate gândesc la fel ca mine, dar totul rămâne încuiat în suflet ca într-un cufăr. Mă aşez timid în bancă. Deschid ghiozdanul. E luni. Programul nostru începe în fiecare zi de luni cu disciplina fizică. Scot din ghiozdan cartea, caietul, creionul şi aştept. Aştept să se schimbe ceva, orice. Aştept ca-n fiecare zi de luni o schimbare. Ştiu că nu va veni, dar totuşi aştept ca ceva din viaţa mea să se schimbe. Dar în locul schimbării aud un sunet vag de clopot care străbate coridorul anunţând venirea orei de fizică.
Ca o furtună tovarăşul Ganea soseşte izbind uşa, din obişnuinţă, cu dinţii scrâşnind, cu părul dat peste cap şi cu ochelarii pe mijlocul nasului, ţinând în mână un catalog vechi şi prăfuit al clasei a VIII-a A. Înmărmurim cu toţii. Doar vocile timide şi înspăimântate ale copiilor care răspund ,,prezent’’ ne fac să credem că nu ne-am transformat în piatră.
Tovarăşul director se scoală de pe scaun şi ia în mână o bucată de cretă pe care o striveşte la atingere. Mai ia una şi porneşte spre tablă bolborosind mereu aceleaşi cuvinte. Se întoarce rostind acelaşi discurs înfricosător ca şi acum câteva săptămâni, la sfrşitul căruia cuvintele ,, ai înţeles’’ pline de groază se aud de două, trei ori, pentru fiecare elev în parte.
Şi întrerupt de sunetul clopoţelului, tovarăşul Ganea îşi ia catalogul sub braţ şi pleacă bolborosind acelaşi discurs la finalul căruia se auzi un zgomot puternic: conform bunului său obicei tovarăşul Ganea trânti din nou uşa.
Aşa, pe nesimţite trece aşa numita, de noi ,,oră a tăcerii’’, căci nici unul din noi nu îndrăzneşte să scoată un sunet sau să facă vreo mişcare fără voia tovarăşului director. Aşa trec si celelalte ore, cinci la număr, la fel de tăcute, fără viaţă, intr-o clasă parcă goală, dar totuşi în care bat douăzeci şi trei de inimi toate in acelasi ritm, ca nu cumva să se producă zgomot. Cinci ore în care se aude doar o voce, cea a tovarăşului profesor, douăzeci şi trei de perechi de urechi ascultă. Cinci ore în care privirea îmi fuge la acel chip, aşezat în faţa mea, acel chip care-l văd peste tot, pe coridoare, la bibliotecă, în alte săli de clasă.
Se aude clopoţelul. Se aude pentru ultima dată în acea zi. Normal acest sunet al libertăţii ar trebuii să fie un prilej de bucurie pentru mine. Dar nu mai este. De două luni, de când tovarăşul Nicolae Ceauşescu împreună cu soţia sa tovarăşa Elena Ceauşescu şi-au anunţat o vizită de lucru la Sighişoara, nu mai am linişte.
E jumătatea lunii mai. Pe căldură, însoţiţi de tovarăşul Ganea şi de tovarăşa profesoară de muzică Claudia Popa, ne îndreptăm la fel de înspăimântaţi, şi la fel de timizi spre stadionul municipal.
Cu foile cu cântece în mână ne deplasăm toţi în acelaşi ritm cu aceleaşi mişcări ca în armată, căci aşa-i place tovarăşului director să fim: ,,rapizi, exacţi, precişi,’’. Aceşti trei termeni, aceste trei cuvinte pe care le-am auzit în ultimele luni cât nu le-am auzit in paisprezece ani, ne provoacă tuturor elevilor silă şi nu neapărat pentru conţinutul sau pentru forma lor, ci pentru simplu fapt că tovarăşul Ganea le foloseste într-un mod atât de agasant.
Mergem în sir indian pe trotuarele centrului şi vedem cum oraşul este ,, împodobit’’ pentru onoarea de-al avea oaspete pe ,, cel mai iubit fiu al poporului’’. Pe lângă temperatura ridicată, zgomotul utilajelor si al muncitorilor care sădesc copaci pe marginea străzii, ne surzeste. De ce? De ce atâta gălăgie, atâta aglomeraţie pentru un singur om? Sunt nelămurită. Dar nu îndrăznesc să întreb pe nimeni de ce această ,,nebunie’’. Nu îndrăznesc. Mi-e teamă. În mintea mea caut sub toate formele un răspuns dar nu găsesc. Cine ştie, poate sunt prea mică să înţeleg! Mă frământă această întrebare ,,de ce?’’ dar nu o pot rosti.
Ajungem în sfârşit. Transpiraţi, însetaţi, dar totuşi am ajuns. Ajungem pe acel stadion municipal, unde trebuie să facem repetiţii. Cântece, imnuri, toate închinate aceluiaşi chip, aceluiaşi portet de la şcoală. Ne aşezăm în rânduri, zeci, sute de copii, şi începem a cânta zeci de cântece şi imnuri, toate având cel puţin o dată, într-o strofă numele tovarăşului Nicolae Ceauşescu sau a Partidului Comunist Român. Aceleaşi cântece, aceleaşi versuri, aceleaşi refrene de două luni ne macină auzul.
Au trecut deja trei ore. Trei ore de când am ajuns aici, trei ore de cântat încontinuu, trei ore de stat în soare în poziţie de drepţi, trei ore în care am fost sleiţi de toate puterile noastre şi în sfârşit mă-ndrept spe casă răpusă de oboseală.
Începe să se însereze. Ajunsă acasă dupa masa sărăcăcioasă pe care a putut să o facă mama din raţia zilnică, deschid televizorul. Din nou acelaşi chip dezgustător acasă, la bibliotecă, pretutindeni. Nu mai suport. M-am săturat de atâta Ceauşescu. Descurajată mă duc la teme. Apăs uşor pe întrerupător, dar becul nu se aprinde. S-a dus şi porţia de electricitate zilnică. Iau din vitrină o lumânare, o aprind, mă apuc de teme, sperând că într-o zi totul va fii altfel, că vom trăi şi noi odată liniştiţi!

Elev:Dascălu Andreea Anamaria
Liceu Joseph Haltrich
SIGHISOARA

Elevul comunist si elevul de acum

2009-12-23T16:10:00.001+02:00

Mereu cand vorbim despre o persoana sau o situatie o facem prin comparatie, spunand ce credem noi ca este bine si ce credem ca este rau referitor la persoana, situatia respectiva.
Eu am incercat sa fac comparatia din cele auzite de la parinti, bunici, prieteni pentru ca nu am trait in acea perioada ,cele povestite sunt rezultatul imaginatiei mele si poate nu surprind realitatea in totalitate.
Elevul– copilul care invata sa devina adult. El merge la scoala pentru a invata ce este viata , cum trebuie sa ne luam inima in dinti si sa trecem prin viata cu capul sus. Copii fiind avem nevoie de modele, deosebirea intre noi si parintii nostrii este faptul ca ei aveau un singur model: ,,tovarasul Ceausescu” iar noi ne putem alege orice model pe care dorim sa-l urmam, cum vrem sa fim ca viitori adulti. Prima impresie este foarte importanta, dar de multe ori conteaza sa fii sincer: elevul comunist era mereu ,,perfect” dar o facea din obligatie: uniforma, prezenta la ore ,benditele la fetite , temele facute de acasa, toate acestea erau respectate cu strictete pentru ca altfel erai grav pedepsit fiind mereu recunoscut si pe strada dupa numarul de inmatriculare. Elevul de acum nu atinge perfectiunea si poate ca nu mai avem aceleasi rezultate si elevii brilianti sunt specii pe cale de disparitie dar sistemul actual este mult mai dificil .
Un lucru de apreciat la elevul comunist este faptul ca exista respect atat pentru cei mari cat si pentru cei de varsta lor . In zilele noastre , respectul este ceva ce lipseste eleviilor si poate se datoreaza si faptului ca acum , spre deosebire de perioada comunista , avem toata libertatea din lume si cum avem voie sa spunem tot ceea ce gandim , respectul dispare pentru ca elevul crede ca el are mereu dreptate.
Poate ca este amuzant pentru noi ,, copilul lui mama” faptul ca parintii nostrii practicau munci patriotice , dar pentru ei era distractiv si stiau cum sa transforme acesate situatii plictisitoare in sansa de a-si face noi prieteni.
Nu e bine nici prea mult si nici prea putin , ceea ce insemana ca este la fel de rau ca ei se uitau cu restrictie la televizor si ascultau doar ceea ce vroia tovarasul dar este grav si faptul ca noi avem acces la prea multe informatii inca de mici copii pentru ca suntem ca si fortati sa devenim adulti cand avem minte de copil.
Din cele povestite am realizat ca copilaria lor era mai dulce si poate ca apreciau fiecare lucru marunt ca : bomboanele si bananele verzi de craciun . Noi nu ne mai multumim cu nimic si putini sunt cei care apreciaza sacrificiile parintilor pentru a ne darui noua cele visate.
Parintii nostri mereu spun ca invatau la lumanare, sufereau de foame si frig si chiar daca aveai bani nu aveai ce cumpara , dar ei beneficiau de un sistem de invatamant mai bun , se puteau juca linistiti in fata blocului nu era atata violenta si parintii lor nu se temau ca ar putea fi rapiti . Noi suntem nevoiti sa ne maturizam la o varsta frageda , si poate nu practicam munci patriotice dar multi adolescenti muncesc pentru a avea bani de scoala .
Poate ca ei au avut o copilarie colorata pe cand noi stim doar ce inseamna calculator, televizor si nu mai scriem temele de mana , in curand vor disparea caietele pentru ca in ziua de azi poti face orice prin intermediul internetului.
Parerile sunt impartite , unii spun ca daca ar trebui sa aleaga ar alege din nou perioada comunista,altii au ochii inlacrimati doar cand isi amintesc de acele vremuri ingrozitoare -zic ei . Fiecare lucru are parti pozitive si parti negative. Concluzia mea este ca fara sa realizam situatiile noastre si cele ale parintiilor se aseamana foarte mult si in fiecare lucru din prezent regasim aceiasi situatie din trecut , putin diferite pentru ca vremurile s-au schimbat dar cum ei se bucurau de simplele lucruri asa ne bucuram noi de tehnologia sofisticata in viziunea lor si obisnuita pentru noi.
Elevul comunist si cel de acum sunt atat de diferiti dar totusi atat de asemanatori…

Chituta Madalina , clasa a X –a C, Colegiul National ,,Mircea Eliade”

Elev în comunism

2009-12-23T16:09:00.001+02:00

Nu doar o data am auzit persoane nostalgice care sa puna faimosul verdict: „Inainte era mai bine!”.Ei sunt aceia care si-au trait tineretea in comunism, acea perioada insemnand pentru ei cei mai frumosi ani, in care s-au distrat copios,avand amintiri frumoase din studentie,liceu si chiar din scoala generala.

Pentru mine, eleva nascuta în 1993, comunismul nu-mi poate trezi nici nostalgie, dar nici bucurie. Greu de imaginat,dar totusi ma multumesc cu faptul ca imi pot potoli curiozitatea din povestile acestor persoane care ma fac chiar si pe mine sa ma imaginez cum as fi fost cu 20 de ani in urma,fara calculator, internet, mobil si fara toate echipamentele de ultima generatie din prezent si gandindu-ma mai bine poate n-ar fi fost asa de rau ,iar acei oameni poate chiar au dreptate cand spun ca era mult mai bine in comunism.

Educatia data elevilor era foarte severa, deoarece securitatea era tot timpul pe langa elevi si le urmareau actiunile, astfel la cea mai mica greseala, cuvant rostit gresit, o injuratura sau o ofensa la adresa tovarasului Ceausescu, erau sanctionati.

Inca de mici, copiii deveneau ,,soimii patriei”, apoi pionieri, ,,utecisti”, participand la diversele manifestari dedicate Partidului Comunist si conducatorului acestuia. Elevul in perioada comunista se numea pionier. Acesta era un membru al organizatiei elevilor de 7-14 ani, care, avea ca scop educarea comunista a elevilor. Pionierul participa la evenimente organizate in cinstea pardidului comunist sau a cinsti venirea tovarasului Nicolae Ceausescu in orasul lor.

Din primele zile de scoala pionierii veneau plini de voiosie in a descoperi noi taine. Scoala se facea in general de luni pana sambata, avand sase ore pe zi. Materiile erau diversificate, avand matematica, romana, chimie, fizica, dar si economie politica si socialism stiintific, si obligatoriu rusa. Manualele erau de tip unic si nu trebuiau cumparate.
Desigur era foarte important ca fiecare pionier sa aiba in permanenta cu el carnetul de elev, iar pierderea acestuia avea in consecinta sanctionarea elevului pierzator. Avand acest carnet, elevului ii venea datoria de a-l arata profesorului si parintilor pentru a lua la cunostiinta notele sale.
Orele lasate ca timp liber de azi, pe vremea comunismului erau prilej de a invata inca o meserie sau o activitate prielnica vietii, dar oricat de solicitati erau,tot isi faceau timp liber sa citeasca cu sufletul la gura aventurile ,,Ciresarilor’’, Jules Verne. Aveau program la TV doua ore pe zi de la ora 20 la ora 22,dintre care o ora se povestea despre ce mai facuse tovarasul Ceausescu.Ei mai urmareau cate un episod din ,, Toate panzele sus’’ , ,, Pistruiatul’’, ,,Roscovanul’’, sau ,,Racheta albă’’."

Pe atunci, ca si acum in unele scoli si licee, elevii aveau uniforme,dar care erau obligatorii ceea ce nu se poate despre uniformele din ziua de azi, deoarece de multe ori cuvantul ,,obligatoriu'' nu are acelasi sens ca si in dictionar pentru unii elevi care sunt prea dornici sa se afirme .La inceputul fiecarui an scolar, marea preocupare a parintilor era aceea de a cumpara uniforma scolara pentru copii. In afara de carti, care erau oferite gratuit, toate celelalte lucruri necesare unui scolar trebuiau cumparate: caiete, rechizite, ca si astazi de altfel.Parintii erau nevoiti sa cheltuiasca destul de mult la începutul fiecarui an scolar pentru rechizite.De multe ori, avand nevoie de un salariu de 2.000 lei,pentru a achizitiona toate lucrurile de care avea nevoie copilul pentru şcoala.
Uniforma era compusa din cravată rosie de pionier cu inel sau nod, poate ca era incomoda dar era rau fara ea. Daca se intampla sa vezi pe cineva fara cravata rosie ,insemna ca facuse ceva rau si i se luase cravata pentru ca era recalcitrant. Sosete trei sferturi cu pampoane, sarafane si fuste plisate bleu-marin, uniforme scolare cu matricola prinsa cu ata, cu capse sau cum avea inspiratie mama fiecaruia, penare din lemn, bentita alba regulamentara si nelipsitul portret al tovarasului pe primele pagini ale tuturor manualelor.

Ei treceau printr-un control riguros inainte de a intra la ore,iar profesorii de serviciu ramaneau afara, in pauze, pentru a preintampina orice incidente. Fiecare elev, la absolvirea a 12 clase, avea asigurat un loc de muncă, iar atat fetele, cat si baietii faceau armata in timpul facultatii. Pe langa asta, elevii de liceu erau, in mod obligatoriu, dusi sa desfasoare activitati agricole pe terenurile patriei. Pentru multi, aceste activitati erau unele dintre cele mai neplacute amintiri,pentru ca la inceput cand au auzit ca vor fi dusi la cules de mere,porumb,cartofi sau de morcovi au fost entuziasmati ca vor scapa de scoala si se vor distra,insa cand au vazut ca erau treziti la 7.00 dimineata si dusi pe camp, mai ales ca era si frig, fiindca era toamna, si-au dat seama ca nu e nicio distractie si ca trebuiau sa munceasca pe branci. Niciun elev nu era scutit de la muncile acestea si fiecare avea o anumita norma de realizat, iar daca nu si-o indeplinea, era tras la raspundere de tovarasii profesori, de fata cu ceilalti.

Invatamantul in perioada comunista avea ca scop formarea caracterelor si personalitatilor copiilor cat mai corecte, si neintrerupte de esecuri. Ca urmare nu era admis ca unul dintre elevii patriei sa pice vreun examen,regula fiind ca partidul nu educa oameni lenesi.
Pentru acele persoane pe care le-am amintit si mai sus,ce au avut parte de o mica experienta in acea perioada o regreta si din pricina faptului ca tinerii din ziua de azi nu se mai comporta si nu mai au aceleasi teluri ca ,,pionierii” de altadata...

Eleva:Siminiceanu Roxana
Colegiul National ,,Mircea Eliade''
Clasa a X-a C

Umbrele Trecutului

2009-12-23T16:08:00.000+02:00

DIAC ALEXANDRU
CLASA a X-A C
COL.NAT.’’MIRCEA ELIADE’’,SIGHISOARA

Desi sunt nascut la doar trei ani dupa Revolutia din decembrie 1989 ,niciodata nu m-a interesat in mod deosebit ceea ce s-a intamplat inainte de aceasta in tara noastra,si aici ma refer la perioada comunista.Tot ce stiam auzisem din povestile parintilor si a altor adulti ,franturi de pareri,unele nostalgice,altele pline de ura,dar mai toate adevarate si care se incheiau cu concluzia:’’ce rau am trait’’ sau ‘’bine ca s-a terminat’'.Acestea pana de curand cand alte pareri mi-au fost expuse cu argumente si contraargumente,cu pareri sau nu de rau,in cadrul intalnirilor avute la Muzeul de Istorie .
In Romania,prima societate de tip socialist-comiunist aparut mult mai devreme de evenimentul care a marcat raspandirea comunismului in Europa (Revolutia din Octombrie din Rusia,condusa de Lenin).La Scaieni,in Prahova,Theodor Diamant punea bazele ,in anul 1835,unei societati falanster,numita ‘’Societatea agronomică şi manufacturieră’’, un fel de colonie agricolă-industrială care funcţiona după principiile socialismului utopic,care insa a durat foarte putin.
Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial,Romania intra in sfera de influenta a Uniunii Sovietice,in care se produsese ‘’Revolutia Socialista’’ si care reusise sa opreasca expansiunea Germaniei spre estul Europei,acordanad aliatilor occidentului ragazul pentru a se regrupa si a deschide cel de-al doilea front,obligand Germanai sa se retraga si in final sa capituleze.
Dupa acest eveniment,influenta Partidului Comunist in Romania devide tot mai puternica,iar sub influenta directa a Rusiei si sprijinit ideologic si material de catre aceasta,reuseste sa puna stapanire pe tara,iar de aici pana la o dictatura personala nu a mai fost decat un singur pas.In tara,comunismul a avut ceva apartemdepartandu-se cu timpul de Rusia,dar pastrand nestirbite principiile leniniste aplicate prin prisma si optica stabilita.Originalitatea lui consta in tenta ceausista care a facut din Romania acelor vremuri o putere economica si militara respectata in randul tarilor socialiste.
Din pacate,unul dintre principiile fundamentale a omenirii a inceput sa fie abolit sau nesocotit ,iar aceasta a fost una dintre principalele cauze ale caderii comunismului,si anume ‘egalitatea’ mult laudata,care s-a transformat intr-o mascarada,iar demnitatea omului a fost anihilata prin propaganda,constrangere,temnita sau chiar moarte.In aceste conditii,traiul incepuse sa devina tto mai greu,mai ales pentru oamenii care inca nu incetasera sa gandeasca si carora nu le convenea sa fie manati ca o turma de catre mai-marii comunisti.
Nepotismul si slujnicia au luat locul competentei si demnitatii,iar acestea au fost cauzele primordialecare au dus la izbucnirea ‘’Revolutiei’’ din ’89.
S-a vorbit mult despre cozi la paine,la carne ,s-a vorbit despre munca fortata pentru realizarea operelor de grandomanie,despre dosare si Securitate.S-a vorbit,dar inca se poate vorbitori cei care au trait in acea perioada s-au izbit mai mult sau mai putin de ele.Despre ce nu s-a spus este faptul cum au reusit acestea sa influenteze viitorul unor tineri,educatia dogmatica impusa inca din frageda copilarie.
De asemenea nu s-a prea vorbit despre repercursiunile ce le-au avut de suportat rudele celor care au reusit fa fuga din tara,pana la a doua sau a treia generatie.
Aparatul de securitate pus la punct in epoca ceausista depasea orice inchipuire si nici acum,la 20 de ani de la desecretizare dosarelor fostei Securitati nu reusim sa ne facem o idee despre anvergura si influentele acesteia,care au cuprins intreaga Romanie,de la simpli oameni,pana in varful piramidei sociale.
Nu se putea spune nimic,nu se putea scrie nimic,deoarece aproape imediat,in intunecimea unui birou de Securitate o noua fila se adauga la dosarul personal.Acesta avea o importanta majora in ceea pe privea viitorul unui om,al unui tanar.
Un exemplu in acest sens il constituie un ‘’tanar comunist’’ din vremea aceea.Cu toate ca era membru al P.C.R si cu toate ca la examenul de admitere luase o nota aproape maxima,I s-a interzis in repetate randuri intrarea la Facultatea de Drept.Motivul acestui fapt avea sa il afle abia peste cativa ani,cand un eminent profesor de istorie de la Facultate i-a spus :’’Ai rude fugite in Germania!’’.Este adevarat ca acest secret de la dosar s-a demascat cumva,dar nici acum nu se stie cum sau de catre cine.Cert este insa ca acest tanar avea o ruda fugita in Germania in jurul anilor 1950.Tarziu,dupa evenimentele din 1989,facand cercetari a aflat adevarul despre asa zisul ‘’unchi’’ fugit din tara.Acesta a facut parte din Miscarea Legionara inca de infiintarea ei,iar la inceputul Razboiului ajunsese comandantul Legiunii Militare Brasov.
Odata cu ‘’eliberarea Romaniei’’ de catre armata sovietica ,acesta,impreuna cu un grup de camarazi au continuat (putin timp si dupa razboi) sa se opuna chiar cu arma in mana regimului comunist ,organizand o firava rezistenta in regiunea Muntilor Fagaras.Prin imprejurari favorabile,dupa infrangerea ‘’rezistentei din munti’’ ,a reusit ,cu ajutor din afara,sa ajunga in Germania,de unde nu a revenit decat in anii ’80,un batran garbovit si aproape senil ,dar care a dorit ca inainte de moarte sa mai sarute odata pamantul patriei sale.
Cum au ajuns asemenea date in dosarul unui tanar care habar nu avea de existent a acestui frate al bunicii sale,ramane un mister .In familie niciodata nu s-a vorbit despre el,iar ceilalti se pareau a-l fi uitat.Dar nu a fost asa.Tentaculele Securitatii s-au extins,iar in dosarului tanarului acela statea scris :’’incompatibil si indezirabil din punct de vedere al originii sociale’’.Cu acest epitet a fost catalogat viitorul tanarului.
Ascultand aceasta povestire,la inceput nu am fost prea impresionat,dar,gandindu-ma mai tarziu,mi-am dat seama ca este un lucru foarte grav ca societatea sa decida in acest mod brutal viitorul unui om.Ma intreb oare cate destine,cate visuri au frant aceste dosare ale Securitatii.Care a fost pretul leal platit de acei oameni care au ramas dezamagiti sufleteste toata viata? Raspunsul acestei intrebari,dar si al multor altele nu va fi stiut de nimeni niciodata.

Copilul de atunci

2009-12-23T16:07:00.000+02:00

“Leca noci detza”…frumusetea copilariei mele…
Mi-e inca clar intiparit in minte fundalul existentei mele de la 1989. Eram doar un copil, nu intelegeam de ce nu aveam voie sa-mi cant dragostea de viata, sau de ce mi-era interzis sa exteriorizez toata acea libertate, toata zburdalnicia ce-mi coplesea sufletul.
Ma-ntorc in amintirea acelor dimineti acum indepartate, cand la auzul pasilor mamei, care se trezea cu noaptea-n cap sa nu prinda cozile infernale de la lapte, imi desclestam si eu abia pleoapele incarcate inca de somn. In fiecare dimineata ma simteam atat de mandru potrivindu-mi cravata rosie, pentru ca reusisem sa o pastrez pentru inca o zi. Acest fapt relata in fond buna mea conduita scolara.
Odata ajuns la scoala, incepeam sa intonez impreuna cu ceilalti colegi si tovarasa invatatoare , imnul, pe care il fredonasem deja pe poteca catre scoala. In unele zile insa, zile speciale, mergeam cu clasa, imbracati in alb, sa facem cu mana pe strada, in forma de salut cand trecea Tovarasul.
Subconstientul meu ezita in ceea ce-l priveste pe tovaras. Sovaiam intre ceea ce percepeam din sosotelile tatalui meu si acea imagine ce mi se punea inainte la orice vizita a tovarasului. Oarecum incordarea ce se citea pe chipurile oamenilor demasca acea falsa bucurie pe care se chinuiau sa o afiseze.
Imi amintesc cu nostalgie momentele in care eram nespus de fericit. Acele momente aduc odata cu ele gustul dulce al bomboanelor cubaneze. Erau insa mult prea rare acele clipe. De cele mai multe ori, bananele cumparate verzi si coapte in camara erau singurele “delicii” ale copilariei.
Entuziasmul cu care asteptam in fiecare seara la ora 20:00 programul TV se pierdea repede, vazand deseori ca “Pistruiatul” era inlocuit cu alte doua ore de laude la adresa realizarilor tovarasului. Cuprins de dezamagire ma refugiam in citit, insa aproape ca nici nu mai era nevoie sa privesc paginile cartii, caci majoritatea le memorasem deja citindu-le precedent in mai multe randuri.

....decembrie 1989....inca ma cuprind fiori reci. As da orice ca din minte sa-mi pot sterge acel dureros amalgam de amintiri ce-mi rascoleste mintea si sufletul. Imi revin episoadele unei dimineti ce nu avea sa se supuna monotoniei atator alte dimineti de decembrie, lucru prevestit de atmosfera de cu o seara inainte, ce se putea descrie prin doar doua cuvinte: forfota si ingrijorare.
Prin crapatura usii camerei mele auzeam suspinele mamei la aflarea vestii ca tata il va urma pe un asa-zis Savan in incercarea de a continua ciclul ce-si avea originea in urma cu putin timp la Timisoara. Ele nu se datorau atat impotrivirii cat fricii. Mama se temea ingrozitor de verdictul pe care l-ar fi putut avea ziua ce urma.
Dimineata urmatoare nu am mers la scoala...
Sighisoara linistita de odinioara era de nerecunoscut, parea acum mai degraba o a doua Timisoara despre care fara sa vreau auzisem tot de la tata.
M-am ascuns in podul casei, cat mai aproape posibil de strada, cu sufletul la gura si cu urechea ciulita la orice zgomot venit de afara. Incremeneam de cate ori auzeam ca “Se trage!”, in ciuda faptului ca aceasta informatie era complet nefondata, ba chiar eronata. Intr-un final m-am decis sa cobor din pod si sa ies in strada. Curajul acesta aparent nebunesc se datora unui glas ragusit si neclar ce marsaluia dinaintea casei noastre exclamand repetat : “AM REUSIT!” Vazandu-l pe tata in compania mamei si a unui bun prieten de-al sau, toti trei afisand zambete largi pe fetele lor, am realizat ceea ce se intamplase.
Expresia chipului tatalui meu de atunci, a devenit in timp, pentru mine, un simbol al libertatii.

Moldovan Roxana - Sighişoara

In vremea comunismului

2009-12-23T16:06:00.000+02:00

Roxana Moldovan

cl. a VIII-a B Sc.gen. “Radu Popa”

Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe notiuni : un anume sistem social , o ideologie care provoaca acest sistem social , sau o miscare politica care doreste sa implementeze acest sistem .

In mintea noastra , a tinerilor, exista atatea denumiri pentru perioada comunismului pe care noi nu o cunoastem numai din povestirile parintilor , bunicilor , din carti ori participand la un studiu care ne-a ajutat sa ne formam o proprie opinie in legatura cu acest subiect.

In urma studiului efectuat am aflat faptul ca oamenii in timpul comunismului nu au trait prea bine deoarece , oricare om trebuia sa munceasca . In urma eforturilor pe care le faceau la munca , muncitorii nu primeau bani multi si din acest motiv nu erau multi oameni bogati , majoritatea fiind saraci .

Nicolae Ceausescu era conducatorul Republicii Socialiste Romania din anul 1965 . Din acel an a inceput chinul pentru poporul roman . Nicolae Ceausescu a dorit sa scape poporul Roman de datoriile sale fata de alte tarii , asftel mare parte din ce se producea in interiorul tarii era transportat celorlalte tari pentru a scapa de datorii. Nu exista nici un transport de la alte tari si din aceasta cauza oamenii ramaneau cu o mica parte din ce se producea in interiorul tarii . Ei primeau mancare cu portia . Stateau la cozi pentru mancare ore in sir si erau zile in care se termina mancarea si trebuiau sa rabde foame.

Oamenii munceau in fabrica iar dupa aceea trebuiau sa mearga pe camp . Nu aveau program la televizor decat cateva ore pe zi si in acele ore aparea la televizor numai Ceausescu si sotia sa , iar pentru copii ceva desene animate foarte slabe .

In unele case nici lumina nu exista copiii invatau la lumina lumanarii . Scolarii erau obligati sa poarte uniforma si tricolorul . Inaintea primei ore de curs ei trebuiau sa cante imnul .

Drepturile era drepturi , trebuiau respectate de toata lumea . Daca un om nu-si exercita drepturile era luat de militie si apoi sanctionat .

Oamenii au suportat toate acestea pana in ziua revolutiei din 22 decembrie 1989 cand s-au adunat toti si au pornit catre primarii revoltandu-se , alaturi de oameni a fost si militia astfel in acea zi comunismul impreuna cu Ceausescu au cazut . In data de 25 decembrie 1989 Ceausescu impreuna cu sotia sa Elena au fost condamnati la moarte si executati la cateva minute dupa pronuntarea sentintei .

Din punctual meu de vedere era foarte greu pe vremea aceea dar si in zilele noastre sunt multe lucruri rele : increderea in persoana de langa noi in vremea noastra este foarte inselatoare la fel cum era si pe vremuri . Totusi atunci se respectau drepturile dar acum nu se mai respecta . Democratia din zilele noastre este o democratie manipulanta nicidecum una cinstita .

Desi oamenii traiau greu in vremea comunismului ei au fost obligati sa construiasca o multime de blocuri de locuinte, fabrici, uzine poduri, sosele,canale.Toate acestea s-au deteriorat in toti acesti ani ,iar cei ce au venit la putere nu au putut sa intretina si sa repare toate acestea .

Testament .

2009-12-23T16:00:00.001+02:00

“ M-as darui pe mine . Mi-as da viata, suflarea, bucuria, daca as stii ca pot ingropa odata cu mine si suferinta lumii! “

Cand voi pleca de pe pamantul acesta …
As vrea sa iti daruiesc din lacrimiile mele , pentru ca sufletul sa iti fie curat,putin din curatia sufletului meu, si al tau vor sterge raul existent in tine.
As vrea sa iti daruiesc clipele de bucurie, doar asa .. cand iti va merge rau, vei pretui mai intens bucuria .
As vrea sa iti daruiesc ochii mei, ca sa poti vedea lumea prin caldura lor, cu bune , cu rele .
As vrea sa-ti daruiesc putin din suferinta mea, pentru ca taria de caracter este de multe ori rezultatul unei vieti, traite pe nicovala suferintei.
As vrea sa-ti daruiesc ranile mele, provocate de cuvintele spuse la intamplare, pentru ca prin ele am ajuns sa fiu om nu un actor al vietii .
As vrea sa iti daruiesc zambetul meu , care ma insotea zi de zi .. un zambet cald venit din inima.
As vrea sa-ti daruiesc framantarile mele, pentru ca odata sa intelegi viata .
As vrea sa iti daruiesc gandurile mele, care de cele mai multe ori se contraziceau , dar care .. m-au condus pas cu pas si fara de care nu ar fi existat cuvinte .
As vrea sa iti las putin din sensibilitatea mea,pentru ca sa nu iti fie rusine sa plangi cand observi suferinta acestei lumi prinsa in ambitiile ei .
As vrea sa iti las nefericirea unei clipe, pentru a putea mai apoi simti cu cel cu inima franta .
As vrea sa iti las din uratenia mea, care mi-a facut sufletul frumos, si care mi-a aratat adevarata frumustete .
As vrea sa iti daruiesc din bunatatea mea, care m-a ajutat de cele mai multe ori in prinsoarea clipelor traite dupa valori pieritoare .
As vrea sa iti daruiesc momente din saracia mea, doar asa vei intelege lacrimile celor carora le e foame.
As vrea sa iti las din frumusetea mea, frumusetea sufletului meu , as vrea sa iti las tot ce e mai frumos din mine .
Nu as vrea sa iti las, pacatele mele, uratul, raul din mine .
Dragul meu, iti daruiesc tot ce sunt , pastreaza tot ce crezi ca e mai frumos, iarta, iubeste, ajuta, intelge , doar asa viata iti va fi mai frumoasa . Raul nu face bine nimanui . Ura te face sa te simti murdar, nefericit . Invata sa alergi dupa adevarata frumusete care inseamna mai mult decat orice . Invata sa faci diferenta dintre oameni si imitatii . Invata sa fi tu !

Denisa Ratiu

Unde s-a pierdut sensibilitatea ?

2009-12-23T15:59:00.000+02:00

Unde, pe ce drum v-ati pierdut sensibilitatea ? Poate am faima de critic, dar spun ce simt, ce fapte se lupta in interior . Am ajuns la concluzia ca suntem mai rau ca animalele, si am dovezi cand spun asta .
Sute si mii de avorturi anual , ne purtam “ingerasi” noua luni, si dupa aceea “Dumnezeu, cu mila!”, nu ne mai pasa . Mii de copii, aruncati la cosul de gunoi , mii de copii lasati la voia intamplari in gari, in parcuri, la usi de biserica . Sute de batrani care asteapta o vorba buna, asteapta o incurajare, ce trist sa treci prin viata ,fara folos, asteapta umpic din “ pretiosul” nostru timp . E foarte greu sa rupi 5 minute din viata, sa zambesti ? Sa oferi o incurajare ? Sa iti spui bucuria ta, tristetea ta ? In schimb avem timp de altele, 8 ore pe zi pe messenger, si culmea ca tot nu ne ajunge timpul, 8 ore ni se par putin, chefuri, discoteci , jocuri , duminici pierdute in biserici . Atatia bolnavi , care plang zilnic fara nici o alinare , fara nici o credinta . Atatia oameni care se simt pireduti si vor sa auda un cuvant despre Dumnezeul nostru – si nu oferim nimic, noi crestini – care facem rugaciuni, avem Craciun frumos, avem conditii in biserici, muzica, caldura, slujbe bune . Dumnezeu are nevoie de noi ca sa lucreze prin noi .. Si nu e importanta religia, poti fi ce vrei – Dumnezeu e unul . Si Dumnzeu are cam aceleasi asteptari de la fiecare . Ce moda e asta ? Nu vreau sa ajung la religiozitate, pentru ca nu ma prea impac cu ea . Nu-i asa ca, numai e la moda sa oferi scaunul tau, unui batran , sa mergi sa cumperi un mar si sa il dai unui bolnav, sa ajuti un copil , caruia parinti nu i-au dat o bucatica de paine azi ? Ce trist ! Atatia orfani , atata nepasare ! Nepasarea si insensibilitatea sunt cuvintele care caracterizeaza vremea noastra . Se uita valorile, valorile bine puse si pastrate in inimi, bine transmise de mosi, stramosi .
Noi “ bastani” Romaniei – viitorul de maine . Construim sute de azile – cu pretextul , sa ajutam .Ne construm viitoare case, viitoare asternuturi . Incurajam societatea , ne incurajam copiii . Oferim conditi in azile, gandindu-ne ca sunt mai bune ca acasa . Batrani si copiii nu au nevoie de conditi , au nevoie de timpul nostru si sensibilitatea noastra .

Denisa Ratiu

Lumi paralele

2009-12-23T15:58:00.004+02:00

Oameni mari si oameni mici. Copii si oameni in maturitate . Lumi paralele .
Copil – omul mic intr-o lume mare. Franturi de gingasie, frumusete, delicatele, curatie . Copilul un suflet capabil sa inteleaga omul, sa zambeasca la nefericire , sa fie multumit de ploaie, sa se trezeasca si sa inceapa sa rada, sa zambeasca, sa inceapa ziua cu hohote de ras .. sau de plans . Plansul copiilor e ca un ras al adultilor . Copilasi plang, dar niciodata nu plang din rautate, din cauza ambitiilor lor . Nici nu se poate, datorita gandurilor putine ce le au . Nu v-ati gandit ca si istetimea noastra, uneori provoaca suferinta ? Noi, tin sa ma consider un mic copil crescut ajuns adult, dar tot copil, radem uneori de fatada, dar prea putin din suflet . Copiii rad cu sufletul, plang tot cu sufletul .
Adultul – omul care construieste lumea . Rece, fara timp, neinimos, incarcat de poverile pacatelor , sarac spiritual . Incapabil sa se intelegem pe el, sa zambeasca cu ochii si cu mintea, sa fie multumit de lume, de ploaie, de caldura . Todeauna cauta ceva mai bun, mai frumos, niciodata multumit de ceea ce are . Alearga, munceste toata ziua, doarme, se trezeste , mai obosit si mai ursuzi decat era cu o zi inainte .
Desertaciune, goana dupa vant . Ce frumos, ar fi universul, lumea acesta plina de suflete de copii. Niciodata un adult nu poate actiona ca un copil, niciodata zambetul unui copil nu se poate compara cu al nostru. Niciodata nu vom putea fi copiii daca nu ajungem, sa traim ca niste copii . Fa-ti timp sa traiesti ca un copil, sa te bucuri, sa ai timp, sa arunci raul, oboseala, ursuzul din tine . Sa ai timp de tine, de sufletul tau care are nevoie hohot de energie!

Denisa Ratiu

Idealuri ..

2009-12-23T15:58:00.001+02:00

Sunt adepta si omul care crede in dragoste , in dragostea absoluta . In iubirea perfecta, desavarsita, ideala . Poate sunt doar omul cu crez de copil .
Sa ma indragostesc , sa iubesc, sa iubesc cu aceeasi intensitate pana la sfarsitul vietii. Dar .. de cate ori se poate indragosti un om ?
Sa cunosti omul cu aceleasi idealuri , sa traiesti langa un om cu acelasi gand , sa-i vorbesti cu privirea , si el .. sa inteleaga . Sa ii zambesti , si el sa vada inauntrul zambetului . Sa iti observe bucuria din zambet , sau .. tristetea .
Cata nefericire e sa traiesti langa un om cu idealuri diferite . Sa nu imparti aceleasi idealuri, aceleasi principii, aceleasi opinii despre viata,despre iubire . Trist ar fi sa traiesti, sa te indragostesti de omul care nu crede in dragoste .. in dragostea absoluta . Si cum e dragostea absoluta ?

“ Sa poti spune sunt indragostit .. si sa nu iti pese ca traiesti pe pamant , sa faci totul de dragul ei , sa mergi prin ploaie, prin frig , doar pentru un zambet de-al ei , sa te gandesti minut de minut la ea, sa renunti la tine de dragul ei , si ea .. sa te iubeasca . Sa fie calda, tandra, candida , inimoasa . Sa isi daruie puritatea .. de dragul tau . Sa uiti ca exista lume, bani, rautate, oameni .. pentru ea . Sa-i adori stangaciile , lacrimile, sa-i iubesti inima . Sa-i admiri frumusetea ascunsa , sa-i accepti gandurile, nazuintele , gusturile , sa-i analizezi secunda de secunda sufletul , si totusi sa iti fie drag de ea , si ea .. sa te iubeasca. Sa gatesti, sa calci rufe, sa lasi barbatia si orgoliul , totul de dragul ei . Sa fiti doi . “

Denisa Ratiu
( octombrie 2009)

Dragostea

2009-12-23T15:57:00.001+02:00

Oare dragostea adevarata mai exista ? Aceea dragoste care sufera totul , crede totul , nadajduieste totul , iarta totul , intelege totul, nu isi cauta folosul . Tanjesc dupa o asemenea dragoste zi de zi . Vreau sa o simt sa fiu coplesita de ea .
Cum ar fi Romania daca ar fi condusa de dragoste ? Cum ar fi copiii mici daca ar fi crescuti in dragoste ? Cum am arata noi ? Ma gandesc la o lume perfecta – o lume in dragoste . Noi ne multumim cu picaturi mici de dragoste, farami . Si asa de multumiti suntem ca uitam sa oferim la randul nostru dragostea de care are nevoie fiecare om . Cate picaturi ai dat azi din dragostea ta ? Cate picaturi s-au revarsat , au udat buchetul imens al dragostei pe care zici ca o porti ? Se poate trai fara dragoste ? Trist e ca se poate . Cum definesti dragostea ? Dragoste nu inseamna un sarut , o imbratisare . Dragostea e adanca , nu se invata, ea se simte . Nimeni nu o sa-ti explice ce e dragostea , ea izvoraste din inima, e partea cea mai sensibila a ta .
Cum e cand iubesti cu interes ? Dragostea nu se rezuma la o singura persoana, pe care tu o alegi . Dragostea inseamna sa iubesti omul, sa iti iubesti aproapele . Cand iubesti pe ceilalti – ai succes in dragostea cealalta . Nu te uita in jur , sunt oameni si oameni – uni cu succese si uni fara . Dar toti ne primim rasplata odata .
Ne plangem de lume, de parinti , de societate dar NOI .. suntem problema ! Noi construim societatea . De ce asteptam sa faca alti primul pas ? Fi tu schimbarea care o vrei in lume ! Incepe cu tine , si prin tine vor continua alti . Umbla in dragoste – si ceilalti iti vor continua drumul inceput.

Denisa Ratiu

De azi, noi suntem Romania

2009-12-23T15:56:00.000+02:00

Mii de fete pierdute in adancul egoismului, in adancul banilor, a lacomiei . Am vrea sa fim liberi, sa iubim, sa ne indragostim de tara noastra, sa locuim pentru vecie in ea . Plangem viata, plangem guvernul, plangem saracia din tara noastra . Alergam in neant , cautam bogatie si gasim pietricele .
Om , faptura cu chip de lut , trecatoare, uitata de ani , de zile , de fapte, de inimi . Fugim dupa fericire, cautam perfectiunea clipelor si ne avantam tot mai tare in mizeria noastra . Suntem cufundati in nefericire, in tristete . Tanjim dupa fercirea altora, si suntem nemultumiti . Nu avem timp sa gandim, sa actionam in intelepciune , sa iubim . Crestem copii, crestem vietii , dar uitam sa traim. Am vrea ca lumea sa fie altfel, am vrea ca viata sa ne zambeasa clipita de clipita . Am vrea o Romanie condusa de oameni binecuvantati , am vrea o Romanie mai perfecta ca sufletul nostru . Am vrea sa numai existe lacrimi, saracie, boala, durere . Tanjim dupa noutate , dupa bine . Vrem bogatie, natura, pamant, vrem sa cucerim inimi pentru a ne putea folosi de bogatia lor . Dar avem un suflet murdar . Ce s-ar intampla daca Romania ar fi in sufletul tau ? Cum ar trai oameni, copiii, in sufletul tau mic, plapand ? Cum ar creste vietii, ganduri, trairi, dragoste in “Romania” ta ? Fractiuni de clipe importante se gasesc, se lupta in sufletul tau . Rautate ? Egoism ? Violenta ? Ce s-ar intampla daca prin prisma vietii, a gandiri tale, s-ar naste Romania ? As vrea sa cred ca existe suflete pefecte , Romanie perfecta . Lucrurile, merg din mai rau in mai rau, datorita inimi, si sufletului tau . Credinta, optmism, dragoste, intelegere, bunatate . Toate acestea s-au pierdut pe aleea clipitelor ce trec in sirag ?
Poti sa construiesti Romania ta . Ai puterea de a gandi pozitiv, de a fi optimist, de a invata, de a actiona in intelepciune , de a iubi . Ai puterea sa iti construieste o lume a ta, prin prisma gandiri , a faptelor tale . Fericirea ta depinde de tine . De azi .. tu esti Romania!
Denisa Ratiu

Testament

2009-12-23T15:55:00.000+02:00

Protest ..

2009-12-23T15:54:00.000+02:00

Ma gandesc adesea la persoanele care si-au terminat viata, suflarea , umblarea pe acest pamant . Uneori gandurile imi zboara spre noi fiintele care fie ca vrem, fie ca nu, trebuie sa traim .
De murit, murim toti, e ceva omenesc pana la urma . Dar ce ma framanta pe mine de o vreme e ca, uneori avem oameni, suflete, alaturi de noi si nu ii pretuim, nu le spunem o vorba frumoasa, nu le oferim o incurajare, dar dupa ce mor .. numai terminam cu laudele, cu vorba buna . Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, dar cat de bine te simti cand te apreciaza cineva, te iubeste, te pretuieste, iti ofera o incurajare de fiecare data cand ai nevoie . Si totusi stim.. si nu facem, poate din orgoliu sau din mandrie. Ne-ar placea ca altii sa ne-o faca, dar asteptam ca ei sa inceapa . Nu e prea tarziu, sa iti areti aprecierea ta, si dragostea ta dupa ce pleaca o persoana , dupa ce paraseste pamantul acesta ? Am putea sa facem jocuri de imaginatie, dar numai gandindu-ne ne apuca groaza . Putini sunt cei care se bucura de moartea cuiva . Am vrea sa traim vesnic, dar cu mandrie, cu orgoliu . Nu esti penibil cand iti areti dragostea printr-un sarut sincer, nu esti penibil, cand spui un “Te iubesc” , dar un te iubesc cu valoare, e un cuvant cu insemnatate mare . Nu esti penibil cand ii spui colegei tale, sau omului de langa tine ca e frumos. Nu e nici un rau cand incurajezi, schimbi starea de sprit mohorata a omului de langa tine . Uneori orgoliul, eu-l nostru nu ne lasa sa fim oameni . In ziua de azi omenia e pe cale de disparitie , e tot mai rara la fiecare pas .
Nu vreau sa scriu lucruri irealiste, poate nimic nu mai e la moda de ce am scris mai sus . Dar starea ta de spirit atarna de aceste lucruri . Esti multumit, cand ceilalti din jurul tau sunt impliniti !

Denisa Raţiu

Lumii paralele

2009-12-23T15:53:00.000+02:00

Oameni mari si oameni mici. Copii si oameni in maturitate . Lumii paralele .
Copil – omul mic intr-o lume mare. Franturi de gingasie, frumusete, delicatele, curatie . Copilul un suflet capabil sa inteleaga omul, sa zambeasca la nefericire , sa fie multumit de ploaie, sa se trezeasca si sa inceapa sa rada, sa zambeasca, sa inceapa ziua cu hohote de ras .. sau de plans . Plansul copiilor e ca un ras al adultilor. Copilasi plang, dar niciodata nu plang din rautate, din cauza ambitiilor lor . Nici nu se poate, datorita gandurilor putine ce le au . Nu v-ati gandit ca si istetimea noastra, uneori provoaca suferinta ? Noi, tin sa ma consider un mic copil crescut ajuns adult, dar tot copil, radem uneori de fatada, dar prea putin din suflet . Copiii rad cu sufletul, plang tot cu sufletul .
Adultul – omul care construieste lumea . Rece, fara timp, neinimos, incarcat de poverile pacatelor , sarac spiritual . Incapabil sa se intelegem pe el, sa zambeasca cu ochii si cu mintea, sa fie multumit de lume, de ploaie, de caldura . Todeauna cauta ceva mai bun, mai frumos, niciodata multumit de ceea ce are . Alearga, munceste toata ziua, doarme, se trezeste , mai obosit si mai ursuzi decat era cu o zi inainte .
Desertaciune, goana dupa vant . Ce frumos, ar fi universul, lumea acesta plina de suflete de copii. Niciodata un adult nu poate actiona ca un copil, niciodata zambetul unui copil nu se poate compara cu al nostru. Niciodata nu vom putea fi copiii daca nu ajungem, sa traim ca niste copii . Fa-ti timp sa traiesti ca un copil, sa te bucuri, sa ai timp, sa arunci raul, oboseala, ursuzul din tine . Sa ai timp de tine, de sufletul tau care are nevoie hohot de energie!

Denisa Ratiu

Generatii

2009-12-23T15:51:00.002+02:00

“ … suntem generatia care stim cele mai bune definiti ale dragostei .. dar care, iubim cel mai putin .“
“ suntem generatia care are cele mai multe carti ,cele mai multe surse de informati .. dar care nu citeste . “
“ suntem generatia cu cele mai multe asteptari .. dar, cu cele mai putine idealuri . “
“ suntem generatia cea mai “hranita” , dar careia .. mereu ii e foame “
“ suntem generatia cea mai invatata, dar care si-a pierdut simtul ratiuni “
“suntem generatia gustului frumos, dar care .. traieste murdar “
“ suntem generatia tehnologiei, dar care .. si-a pierdut bunul simt. “
“suntem generatia marilor descoperiri , dar careia ii lipseste cunoasterea de sine “
“ suntem generatia de la care se cere mult , dar careia ii lipseste omul model. “
“ suntem generatia bunului gust dar care nu si-l foloseste “

Putem fi ce vrem , dar ne lipseste credinta .
Denisa Raţiu

Deschide usa, crestine ..

2009-12-23T15:47:00.000+02:00

Asteptam Craciunul, o sarbatoare plina de bogatie cu bucate de alese, o sarbatoare incarcata cu puternice traditi si obiceiuri . De la cozonaci pana la renumitele sarmalute , toate exprimand aerul si caldura sarbatorilor . Copii plini de bucurie , inimi care tresalta de bucurie la fiecare ora petrecuta in familie, la lumina bradului , colinzi care toate au in repertoriul lor, gandul nasterii Mantuitorului .
Inimi pline de bucurie, copii fericiti de cadourile renumitului Mos Craciun , parinti plin de pace, dovada fiind reactia bucuriei copiilor lor. O zi a cadourilor, o zi in care simti parfumul de brad , o zi in care chiar si frigul are miros, si e incarcat de valoare . O zi in care pretuim gerul de afara, colindul, folclorul roman. O zi cand chiar si cozonacul are un gust mai aromat in atmosfera simtamintelor de familie, simtamintelor de bucurie. O zi in care chiar si rasetul are un auz mai cald. Chiote de veselie, glasuri care anunta elegant Nasterea pruncului Isus . O atmosfera perfecta, care se simte doar de Craciun . O atmosfera pe care, cu nici un chip nu am vrea sa o stricam cu vreo intristare, cu vre-un gand nefast, cu mila , cu inimi sfasiate . O atmosfera pe care toti am vrea sa o avem , sa o pastram intacta, sa traim clipa , ca .. doar odata pe an e Craciun . Dar cum traim clipa ? Abandonand mila pentru copilul sarac care trece cu colindul, in schimbul unui banut, un copil orfan care in lumea lui, Mos Craciun nu a ajuns, datorita saraciei ? Un copil care are vise, care sufera si plange pentru neglijenta parintilor, pe care .. poate, nici nu ii cunoaste . Un copil care isi doreste sa simta caldura, sa primeasca un cadou daruit cu dragoste, cat de neinsemnat ar fi el, de la Mos, un copil care isi doreste sa manance o bucatica de cozonac, chiar si coltul ars al cozonacului tau . Cum ii rasplatesti bunatatea lui Dumnezeu, cu care te-a binecuvantat si care ti-a dat atatea bucate alese ?
Avem de toate, mesele pline de bauturi, de prajituri , cozonaci, prajituri, mancaruri gustoase specific romanilor.. Noi avem o zi perfecta, in care altii , copiii fara vina , traiesc in vise, in sperante, in neimpliniri, isi traiesc Craciunul, murdar, ca o zi oarecare , o zi mai trista ca celelalte, o zi incarcata de bucuria noastra si tristetea saraciilor . Deschide usa crestine !

De azi, noi suntem Romania

2009-12-23T15:46:00.001+02:00

Un gand

2009-12-23T15:45:00.001+02:00

Azi, un gand maiastru
Spre tine se indreapta,
Gandul sufletului tandru,
Care pe tine te asteapta.

O raza de lumina,
In suflet va sclipi,
Privirea-mi blanda si senina,
Mereu te va uimi.

Ca si pasarea maiastra,
Gandul meu la tine zboara,
Zburda-n vesnica gandire,
Ca o s-ajungi din nou la mine.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Ploaia

2009-12-23T15:43:00.000+02:00

Picaturi cristaline imi bat la fereastra,
Iar tu ai plecat, m-ai parasit,
Si ai uitat de iubirea noastra.

Acum doar acesti stropi
Imi uda buzele,
Si nu mai are cine,
Sa-mi incalzeasca bratele.
Ploaia in curand se va opri,
Si sper din suflet ca tu la mine vei reveni.

O ploaie cristalina,
Imi uda trupul invaluit in dor de iubire.
Stropii reci tresar asupra mea,
Si imi acopera incet,
De frig si racoare inima.

Stiu ca peste catva timp,
Ploaia tu vei fi.
Iar stropii fiind degetele tale,
Cu mult drag ma vor incalzi.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Nasterea Domnului

2009-12-23T15:41:00.000+02:00

Steaua straluceste pe bolta cereasca,
In jurul nostru se aseaza,
O plapuma friguroasa.
Corul ingeresc vesteste ,
Ca Iisus azi s-a nascut,
Nu-n palat ci intr-o iesle,
Intr-un locas mult prea Sfant.

Inconjurat era de miei,
Si de Maica Preacurata,
Iosif alaturi de ei,
Se rugau pentru-mparat,
Fiu al lumii nou venit
Sa ne scape de pacat.

Cu sclipirea-i cea vestita
Azi ca-n fiecare an,
Neaua mandra si plapanda,
-Priviti!ne bate la geam.

Fulgu-ncetisor se-asterne,
Pe pamantul cel uscat,
Si vesteste totodata,
Nasterea unui Imparat.

Imparatul cel de sus,
Ce lumina ne-a adus,
Liniste si bucurie,
Pe pamant pace sa fie.

Clopotei si urari mii,
Zise chiar si de copii,
Lumea o inveselesc,
Si Nasterea o vestesc.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Intelege!Asculta!Iubeste!

2009-12-23T15:40:00.000+02:00

Asculti multa liniste,
Privesti o eterna pustietate,
Nu se aude nici zgomotul unei insecte,
Nici macar o mica adiere din eternitate.

Singuratatea te imbratiseaza,
Acoperamantul isi pierde caldura si culoarea,
Mirosul dulce, fin, plapand, se indeparteaza,
Si l-a pierdut chiar si floarea.

Din senin un fulg plapand,
Ti se asterne la crestet,
Formeaza din nou bunul gand,
Care mereu iti sopteste,
Cele trei, tainice cuvinte de poveste:
Intelege!Asculta!Iubeste!

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

In zadar

2009-12-23T15:38:00.002+02:00

De pe malul marii,
Eu stau si privesc,
In zarea cautarii
A celui ce-l iubesc.

Imi aduc aminte,
Si incep sa plang,
Tu ai plecat iubite,
Lasandu-ma cantand.

Cant cu lacrima amara
Care curge in zadar,
A nostra cantare draga
Dar oricum, tot in zadar.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

De dragul tau

2009-12-23T15:38:00.001+02:00

Azi suntem impreuna,
Ne sarutam mereu,
De maine vei pleca,
Ramane doar suspinul meu.

Singura raman
In pustietate,
Caci tu vei pleca
Si vei uita de toate.

Pentru tine ma voi ruga,
Si pentru a noastra iubire
Eu nu te voi lasa
Te voi pastra in suflet
Fara tihna si uimire.

Te-astept sa te intorci
Te rog mult sa nu ma parasesti,
Doar cu privirea ma sufoci
Si cu inima tu ma iubesti.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Azi visul imi da sperante

2009-12-23T15:36:00.000+02:00

Intr-un vis miraculos
Eu azi m-am transformat,
Intr-un suflet grandios,
Cam greu de neglijat.

Gandirea azi mi-a pierit
Iar inima-mi s-a razgandit.
Nu mai vrea atat de multa neglijenta,
Ci azi ea vrea mai multa perseverenta.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Un mesaj de iubire

2009-12-23T15:35:00.000+02:00

Sufletul ma indeamna
Sa te iubesc,
Inima imi spune
Sa nu te parasesc.

Esti persoana potrivita,
Te voi iubi mereu,
Steaua preamarita,
Ce va lumina mereu,
Intr-un mic coltisor,
Din interiorul meu.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Sa zburam

2009-12-23T15:34:00.000+02:00

Cand vulturul zboara deasupra ta,
Priveste in sus si nu ma uita.
Ca valuri, pe aripi deasupra-ti plutesc,
Cu prima privire sa te cuceresc.

Zgomotul vulturului tu sa-l auzi,
C-o dulce mireasma in el sa patrunzi.
Sa zbori si sa canti si tu deasupra mea,
Dulcile glasuiri sa-mi mangaie inima.

Alatura-te mie si vino sa inaltam,
Spre bolta cereasca, impreuna sa saltam.
Zbura-vom impreuna in 'naltul ceresc,
Inconjurati sa ramanem de corul ingeresc.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

O gandire inceata

2009-12-23T15:33:00.000+02:00

Gandul mi te cere,
Inima te-asteapta,
Sunt plina de durere,
O fiinta inceata.

De vii eu te-astept!
De vrei eu te iert!
Lacrima ce-a curs,
Am sters-o-ndeajuns,
In timpul ce-a decurs.

Tu esti iubirea,
Eu sunt gandirea,
Te astept mereu,
Sa fi doar al meu,ingeras etern
Suflet iubitor si staruitor.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Mos Craciun

2009-12-23T15:31:00.000+02:00

Cu albeata-i sclipicioasa,
Neaua iata, ne ingheata
Degetele degerate,
Ea ne face pe-nserate.

Ea aduce-un mos batran,
In Sfanta seara de Craciun,
Un mos darnic si prea bun,
Chiar in pragul de Ajun.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa aX-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Infinitul asteptarii

2009-12-23T15:29:00.000+02:00

Infloritul florilor,
Rasaritul zorilor,
La acestea eu privesc
Cu speranta sa te gasesc.

Stau, astept, privesc in zare,
Sunt o taina in cautare.
Dar degeaba eu astept,
Ca sa vi sa te caiesti,
Caci ai plecat departe esti,
De sufletelul ce-l iubesti.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Dragobetele

2009-12-23T15:28:00.000+02:00

Dragobete e o Sfanta zi,
In care tu iti poti gasi,
Un el, o ea pentru-al avea
In semn de jumatatea ta.

Azi, ca ieri ca-ntotdeauna,
Imparti in doua inima.
Jumatate o pastrezi,
Cealalta o-nstrainezi.

Straina ea nu ramane!
Cauta azi, poate si maine,
Nume cald si mult iubit,
De un suflet indragit.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Cuvantul un mister

2009-12-23T15:27:00.000+02:00

Un val de caldura
Acum te va cuprinde,
Suspina si sursura,
Cuvinte tainice, plapande.

Cuvantul maret
Spus cu glas dulceag,
Sentimentul indraznet,
Devine mai pribeag.

Misterul dulcilor cuvinte,
Redau si incalzesc,
Starea sufletelor sfinte,
Anume cuvantul te iubesc.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

As vrea

2009-12-23T15:26:00.000+02:00

As vrea sa fiu o stea,
Sa stau deasupra ta,
S-aud cum imi soptesti,
Ce mult tu ma iubesti,
Si sa vad cum ma privesti,
Cu dulcile tale priviri ingeresti.

Sa-ti vad zambetul dulce,
Un zambet care-aduce,
Iubirea noastra eterna,
Eterna si suprema.

Ciorogar Susana Andreea
Clasa a X-a C
Colegiul Tehnic Mediensis

Spiritul Craciunului !

2009-12-23T15:05:00.002+02:00

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14

Ziua Craciunului a sosit . Afara totul este acoperit de o plapuma alba de nea. Fulgi grei de zapada cad pe pamant.
In casa arde focul, acesta incalzeste familia, care impodobeste bradul ce sustine Spiritul Craciunului .
Cinci copii s-au adunat ca sa mearga din casa-n casa, din familie-n familie ca sa vesteasca Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos printr-o cantare specifica sarbatorii, prin colinde.
Toate familiile la care au fost erau foarte bucuroase de aceasta urare ! Acestor copii le placea sa spuna la sfarsit : “Nasterea Domnului Iisus sa va lumineze casa ! Craciun Fericit si Sarbatori Fericite !”
Dupa ce au colindat zeci de case, poate chiar sute, ei se intorc la casele lor, fiind mandri de urarea facuta.
Acuma este momentul in care soseste Mos Craciun, care aduce cadouri copiilor cuminti. Traditia spune ca :”Mos Craciun este un mos care traieste de mii de ani. El aduce cadouri copiilor cuminti si carbune copiilor rai.”
Copiii sunt nerabdatori… Se aude deasupra casei un “Ho-Ho-Ho!”. E Mos Craciun… Isi lua sacul cu cadouri si se strecura prin hornul casei. De obicei bradul este langa horn, iar Mosul pune cadourile sub bradul impodobit cu beteala si globuri. Apoi Mosul dispare…
In a doua zi, copii se scoala si fug repede in camera cu bradul, unde sunt cadourile de la Mos Craciun. Sunt entuziasmati si deschid repede cadourile.Vad ca au primit ceea ce si-au dorit !
Sensul Craciunului este acela de a oferi. De aceea trebuie sa aducem lumina si in alte case, daruri si sanatate!

Maftei Radu Stefan
Clasa a VIII-a

Visez să fiu un fulg de nea

2009-12-23T15:04:00.000+02:00

Csoma Manuela
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a VI – a A

Visez să fiu un fulg de nea,
Să cad încet din ceruri,
Visez să fiu un fulg de nea,
Să zbor cuprins de-un tremur.

Să plutesc cuprins de farmec
Vazând veselii copii,
Ce-n zăpadă ei se joacă
Făcând doar năzdrăvănii.

Să văd cum fraţi de-ai mei vin ca şi mine
Încet, plutind pe cerul sfânt,
Să vadă lumea asta mare
Pe care-am vazut eu şi-acest pământ.

Ş-apoi ne vom topi încet,
Cu capul plin de amintiri
Pe care le vom revedea
Şi la anul ce va urma.

Iarna pe alei

2009-12-23T15:03:00.000+02:00

Diacu Delia
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a VI – a A
Iarna albă şi frumoasă
A sosit din nou acasă.
Toţi copiii-o aşteptară
Ca să vină la noi iară.

Doar copii vezi peste tot,
Fericiţi şi bucuroşi,
Nicicând nu spun că nu mai pot,
Chiar de-i ger şi-s zgriburoşi.

Pe covorul moale, alb,
Se trântesc, ba şi mai cad,
Lasând urme pe zăpadă,
Pe alee şi pe stradă.

Soarele zgârcit şi trist
Se zăreşte câte-un pic,
Trimiţând copiii acasă
Că doar şi mâine o să iasă.

Cu bujori roşii-n obraji
Lor nu le e deloc necaz
Că doar iarna noaptea-i lungă,
Copiilor să le ajungă.

Şi aşa două – trei luni
Copiii sunt cei mai buni.
În casă stau mai puţin,
Neaua atrăgându-i din plin.

Mos Craciun si povestile copiilor

2009-12-23T15:01:00.000+02:00

de Panaitescu Andreea
(cls. IV-a Gimnaziul de stat
Zaharia Boiu Sighisoara)

Intr-o seara de Craciun, un mos cu barba alba, lunga, impartea cadouri tuturor copiilor. Acesta este Mos Craciun. Copiilor foarte cuminti mosul le aduce cadouri. Lui Mos Craciun nu prea ii place de copii cei rai dar tot le aduce daruri.

Mos Craciun i-a adus unui copilas jucaria preferata. Aceasta jucarie era un avion.

Acesta s-a bucurat atat de mult incat a imbratisat-o pe mama lui tare-tare. Mama i-a spus sa mearga la culcare. Copilul s-a dus in pat, a adormit usor, fericit. El a visat ca … era un spiridus. Era cu alti spiridusi care faceau cadouri si le dadeau mosului. Mos Craciun le dadea copiilor.

Copilul credea ca e usor sa faci jucarii, dar cand a incercat sa faca si el o jucarie a vazut ca e greu. Mos Craciun a venit sa vada cum se descurca spiridusii. Totul mergea perfect. Spiridusii au facut o suta de jucarii. Ei l-au ajutat pe mos sa puna cadourile in sac. Impreuna au reusit sa umple sacul.

Un pod peste timp…

2009-12-23T15:00:00.001+02:00

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14

Era o zi friguroasa de iarna. Fecioara Maria cauta un loc unde sa isi poata naste pruncul.
A batut la multe case, dar nimeni nu a primit-o. Asa a ajuns la o casa in afara Viflaimului. Acolo era un om batran, cu mustata si barba stufoasa, alba ca neaua. El iubea sa ajute oamenii; asa ca a primit-o pe Fecioara la el in casa. Era cam frig inauntru; asa ca a dus-o intr-o incapere din afara casei, intr-o iesle, unde era mult fan si era cald. Acolo a nascut Fecioara pe Iisus.
Drept multumire, Dumnezeu I s-a aratat intr-un vis in care L-a intrebat:
-Ce iti doresti?
-Doamne, dorinta mea e sa fac pe copiii din lumea-ntreaga bucurosi, macar o data pe an!
-Da! raspunse Domnul. Ai sa locuiesti la Polul Nord, unde vei fi singur si vei putea sa faci cadouri. Iti mai dau si o suta de ingerasi cu care sa lucrezi si sa faci jucarii pentru copii! Acea data cand vei duce cadouri copiilor va fi pe data aceasta, in fiecare an! Deci Mosule Craciun, vei duce cadourile intr-o sanie mare, trase de reni zburatori! Pentru a putea face acest lucru pentru eternitate iti daruiesc viata vesnica pe pamant, ca sa poti face fericiti copiii !
Trezindu-se, el s-a aflat la Polul Nord, intr-o casa superba, cu seminee calde, o incapere cu pat cu baldachin si pereti frumos colorati.
Coborand scarile de aur a vazut ingerasii, care munceau sa faca jucarii! I-a salutat:
-Ho-Ho-Ho! Ce faceti micutilor?
-Lucram mosule, lucram de zor!
-Spor la lucru!
-Multumim!
Apoi a iesit afara din casa: era un frig…! A mers repede inauntru. si-a luat un palton din camera sa, un palton facut din ata de aur, apoi a infruntat gerul taios al iernii.Intr-un hambar mare, unde erau zece reni, frumosi, care puteau vorbi, a intrat cu pasi hotarati. S-au prezentat:
-Buna dimineata, mosule, eu sunt Rudolf, capetenia renilor! Ei sunt: Adolf, fratele meu mai mic, Comet, Ramon, Blitzen, Vixen, Markus, Max, Victor, tatal meu si cel mai batran dintre reni, si Alexia, mama mea.
-Incantat sa va cunosc! Avem doar un an se ne pregatim !
Zilele treceau in zbor. Renii se antrenau, facand exercitii de zbor si rezistenta.
Spiridusii faceau mii de jucarii zilnic. Mosul ii supraveghea si-i ajuta.
In sfarsit veni seara de ajun; douazeci si patru decembrie; Craciunul !
Mosul se imbraca cu o haina rosie, frumoasa si iesi afara! Acolo sania era pregatita. Se sui si pleca. Renii zburara gratios pe cerul instelat. Mosul duse toate cadourile copiilor! Era mandru de sine pentru ca el deveni simbolul iernii, al Craciunului!
Craciun Fericit!

Maftei Radu Stefan.
Clasa a VIII-a

Întâlnire cu Mos Craciun

2009-12-23T14:58:00.000+02:00

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14

Întâlnire cu Mos Craciun

-Un bulgăre…doar atat, tati, doar atât!...se ruga fetiţa suspinând, căţărată pe un scăunel lângă geamul bucătăriei.
Afară copiii se jucau in ciuda frigului si a intunericului.Avea papusi, o căsuţa cu mobila, chiar multe jucarii, insă un bulgăre ar fi fost pentru ea o fericire din poveşti…Prăjiturile făcute de mămica îi aminteau de Hansel si Gretel, uimiţi de căsuţa din turtă dulce, iar bradul împodobit de tata avea culorile curcubeului si argintiul poveştilor de iarnă!
-Un bulgare…şopti ea la urechea taticului…dorind să înfrunte ascuţimea frigului de afară! Totuşi, era târziu, dar nu putea dormi.Pătutul ce in fiecare seară o bucura, era acum prea şters din gând.
Sta cu ochii închişi si numara in şoapta fluturaşi…fulgişori…unu, doi, trei! Pentru ea, un bulgăre nu ar putea avea prea mulţi fulgişori…
După mai multe insistenţe, iat-o afară….Fluturasii dau din aripioarele lor albe si se transforma in ninsoare.Copacii par impodobiti cu flori de gheata, infasurati in mantale lucii, satul e impodobit cu lana rece scantaietoare, iar in lumina invaluita cu umbra laolalta, ca un vesmant auriu captusit cu matase neagra, apare…apare cineva!...
O, dar seamana cu cineva din povesti…parul alb, obrajii rosii, cu o cingatoare neagra peste haina cea groasa.Zambeste in saniuta sa cu modele aurii!
-Tati, tati…un om din poveste…el este tati, se bucura fetita surprinsa de personjul devenit realitate.Ii este cunoscut…de multe ori a auzie povesti cu Mosul darnic.Din sacul lui scoate o pajiste smaltuita cu iarba si flori, arunca deasupra un pumn de fluturi argintii si greieri, da drumul la glasuri de copii si la tropait de picioruse…
O pagina din jurnalul tinerei domnisoare s-a incheiat cu amintirea unor zile de poveste, dar cu speranta unor pagini fericite ale viitorului…
Ramane o poveste!...

Sardi Beatrice
Clasa a VIII a

Iarna

2009-12-23T14:56:00.000+02:00

Pătraşcu Mihai
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a VII – a A

Cade câte-un fulguşor
Prin văzduh plutind usor
Şi vestind cu bucurie
Iarna care stă să vie.

Aşteptăm nerabdători
Mii şi mii de fulguşori
Ca să cadă,să se-aşternă
Să simţim că este iarnă!

Chiar de-i frig şi lunecuş
Şi cădem pe derdeluş
De nimica nu ne pasă,
Nu putem să stăm în casă.

Iarnă, iarnă, te iubim,
Te-aşteptăm şi te dorim,
Anotimp de bucurii,
Cel mai drag pentru copii!

Visez să fiu un fulg de nea

2009-12-23T14:55:00.000+02:00

Rădac Andreea
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a VII – a A

Visez să fiu un fulg de nea,
Să plutesc prin ţara mea,
Să privesc la tot ce-i bun
Şi să-l văd pe Moş Crăciun.

Acum Moşul a pornit,
Cadouri a pregătit
Pentru copiii cuminţi
Care - ascultă de părinţi.

Vreu să zbor în lumea mea
Printre fulgii moi de nea,
Să m-aşez pe geamul tău
Şi să îţi cânt tot mereu.

Visez să fiu un fulg de nea

2009-12-23T14:51:00.001+02:00

Zakel Roxana
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a V – a A

De mult visez să fiu…
Să fiu şi eu un fulg de nea!
Să fiu şi eu alb ca zăpada
Şi toată vieţişoara mea
Lumea s-o pot cutreiera
Şi-n sus, şi-n jos,
Şi-n lung, şi-n lat.
Deasupra caselor mă zbat
Ahhh…..ce mult visez să fiu…
Să fiu şi eu un fulg de nea…
Să fiu şi eu alb ca zăpada,
Lumea s-o pot cutreiera!

Vine Craciunul

2009-12-23T14:44:00.002+02:00

Venea Crăciunul şi venea şi vremea cadourilor. Parcă nu mai aveam acelaşi sentiment de bucurie, atât de special şi de deosebit. Auzeam copiii mici , care strigau că vine Moş Crăciun, dar nu îmi mai sălta sufletul la această vorbă ca în alte dăţi. Stiam că nu există Moş Crăciun şi că părinţii noştri încearcă să ne facă daruri pentru a ne bucura. Parcă un fel de monotonie îmi apăsa sufletul. Nu duceam lipsă de nimic şi nu mă mai bucuram atât de mult de cadouri. Părinţii mă întrebau de multe ori ce vreau să-mi aducă Moş Crăciun. Eu, ezitând să dau un răspuns pentru a mă mai gândi, nu ştiam ce să le zic. Nu ştiam ce cadou să îmi mai doresc.
Plimbându-mă prin oraş mă uitam în vitrinele magazinelor cu speranţa de a-mi găsi un lucru care să îmi placă şi care să nu mă plictisească după ce îl primesc.Toate lucrurile îmi păreau familiare. Îndreptându-mă spre casă supărat că nu mi-am găsit nimic am observat un grup de copii săraci, desculţi ş¬i cu haine subţiri. Tremurau de frig împreună cu mama lor care încerca să-i acopere cu o haină, pentru a-i încălzi puţin.
În acel moment mi-a venit o idee minunată. Am alergat spre ei şi le-am dat toţi banii pe care îi aveam la mine pentru a-şi cumpăra mâncare. Un sentiment de bucurie şi de încântare mi-a învăluit sufletul.
Ajungând acasă le-am zis părinţiilor că mi-am găsit cadoul mult căutat. Le-am zis că vreau să le aduc în sufletul oamenilor şi copiilor nevoiaşi o fărâmă de bucurie din care să simtă spiritul sărbătorilor şi să simtă că cineva are grijă de toţi.
Nu mai era mult până în ajunul Crăciunului. Pregăteam cu părinţii pachete cu alimente, dulciuri, haine şi jucării. Timpul parcă nu vroia să treacă.
Într-un final a venit şi ajunul Crăciunului. Nerăbdător să fac pe alţi oameni fericiţi am început să mă plimb prin oraş pentru a găsi oamenii care aveau nevoie de o rază de bucurie în acest moment minunat, în ajunul praznicului Naşterii Domnului. Văzând acelaşi grup de copii împreună cu mama lor, m-am apropiat de ei pentru a le da un pachet zicând că Moş Crăciun mi l-a lăsat ca să le dau lor. Copiii, nerăbdători să afle ce au primit, au deschis repede pachetul. M-am uitat în ochii lor senini şi am văzut o sclipire care le acapara ochii, exprimând o bucurie nemărginită. Tresărind la acest lucru, am realizat cât de bine te poţi simţi când faci pe altul de lângă tine fericit. Niciun cadou din lume nu îmi putea provoca o aşa stare de bine. Mă simţeam mulţumit că am putut să le aduc şi lor bucuria şi spiritul sărbătorilor. Nu-mi puteam imagina cât de bucuroşi erau acei copii. Mama lor nu se mai oprea din mulţumiri, dar i-am zis că dar din dar se face rai şi că nu trebuie să ne mulţumească, pentru că aşa ne-a îndrumat sufletul. În acea zi am făcut mulţi oameni fericiţi.
Atunci am realizat ce semnifică a fi fericit şi nevoia de a face bine celor din jur. Am realizat că fiecare gest îşi are consecinţele lui în viitor, nefiind exceptat de răspundere. Acestea trebuie luate în considerare pentru a trece examenul în faţa propriei conştiinţe şi în faţa lui Dumnezeu. Am înţeles că trebuie ca toţi oamenii să-şi formeze un fond bun spre ajutorarea celor de lângă noi ca apoi să fim şi noi ajutaţi şi răsplătiţi la rândul nostru la examenul suprem.
Fiecare perioadă din viaţă este o treaptă de urcat pe scara valorilor. În copilărie
m-am bucurat de fiecare dar primit la nivelul raţiunii. Acum sunt obligat de raţiune dar mai mult de conştiinţă să ştiu să primesc pentru a dărui. Crăciunul trebuie să fie pentru noi acceptarea cu bucurie şi responsabilitate a Darului Ceresc - Pruncul Iisus Mântuitorul, care ne împarte daruri tuturor. Aş vrea să trăiesc într-o lume în care să credem şi să mărturisim:
“Astăzi s-a născut Hristos!-Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi de Craciun!”
Găban Ionuţ Ştefan
cls a VII-a A
Şc. "M.Eminescu Mediaş

Un fulg de nea

2009-12-23T14:40:00.001+02:00

Cătană Cristina
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a V – a A

Într-o zi de iarnă deasă, un băiat pe nume Andrei a văzut la fereastră o floare de gheaţă. Atunci dorea să iasă afară dar părinţii nu i-au dat voie. Când a auzit, s-a lipit cu nasul de geam şi se gândea: „Oare cum e să fii un fulg de nea?!”
În noaptea aceea a visat ceva extraordinar – a visat că o zână fermecată i-a spus:
- Hei, tu, băieţelule! Te-am văzut astăzi stând trist în casă, uitându-te la copiii de afară. De ce nu ai ieşit şi tu?
- Pentru că nu m-au lăsat părinţii. Dar mi-aş dori mult să fiu şi eu un fulg de nea.
- Dacă asta îţi doreşti o să-ţi îndeplinesc dorinţa.
- Ooo...mulţumesc, zâniţă bună!
În timp ce dormea l-a trezit un vuiet zgomotos şi rece. Când a deschis ochii s-a văzut sub forma unui fulg. După ce vântul l-a dus foarte departe, a căzut pe zăpadă. Atunci a văzut că viaţa unui fulg nu este atât de palpitantă cât credea el.
- Eu asta am vrut să-ţi arăt, de aceea ţi-am îndeplinit dorinţa! spuse zâna apărută din nou.
- M-am convins şi eu. Te rog, transformă-mă înapoi în băieţel, că nu-mi place viaţa unui fulg de nea!
Zâna l-a transformat înapoi în băiat. El credea că a visat dar după aceea şi-a dat seama că de fapt nu a fost un vis pentru că era ud când a ajuns din nou băiat.
Copilul le-a povestit şi celorlalţi dar, din păcate, nimeni nu l-a crezut. Dar el totuşi credea în această poveste. Apoi şi-a dat seama că nu trebuie să-ţi imaginezi ceva şi să crezi în ceea ce ţi-ai imaginat.

Din nou la fereastra mea

2009-12-23T14:34:00.000+02:00

Micuşan Lidia
Şc. cu cls. I – VIII „Mihai Eminescu”
Mediaş
cls. a VII – a A

Totul a inceput de la un tată care a văzut că fiii lui nu simt bucuria Crăciunului şi a încercat să le facă o bucurie punându-le cadouri sub brad şi bătând în geam să le atragă atentia. Copiii i-au văzut căciula roşie şi s-au trezit bucuroşi, uitându-se direct la cadouri. Aşa le-a făcut Craciunul fericit de-a lungul anilor.
Copiii au crescut şi au mers la casele lor iar el nu mai avea la cine să împartă cadouri. Trist, singur, si-a petrecut primul Crăciun dar apoi îi veni ideea să meargă la nepoţi lui să le facă Crăciunul fericit dar îi căzuse căciula după ce a bătut în geam iar nepoţii i-au văzut părul alb şi au strigat cât au putut ei de tare: "Mos Craciun!". Când i-au povestit tatălui ce au vazut, el si-a dat seama că este acelaşi din copilăria lui.
Hotărât, Crăciunul următor a stat ascuns uitându-se la fereastra copiilor lui şi aşteptând să vadă cine a fost acela care i-a dat cadouri de-a lungul anilor. După un timp a venit bunicul să pună cadourile pentru nepoţii lui. Tatăl, văzând-l, s-a apropiat încet spre el trăgându-i căciula jos şi spunându-i : "Ce faci din nou la fereastra mea??" Bătrânul se întoarse şi îi spuse: "Le fac Crăciunul fericit nepoţilor mei".
Când a vazut tatăl cine i-a dat cadourile ataţia ani, l-a invitat în casă pe tatăl său, la o ceaşca cu lapte cald. El i-a povestit cât de greu este să îţi petreci Crăciunul singur şi de ce a venit la nepoţii lui.
Tatăl copiilor, când a auzit povestea lui, i-a spus că este foarte frumos Crăciunul cu darurile lui şi ar trebui să împartă cadouri tuturor copiilor pentru că el o să îi fie alături şi aşa vor fi toţi părinţii.

Concurs foto si film

2009-12-21T16:16:00.001+02:00

Concurs foto si film

2009-12-21T16:13:00.000+02:00

concurs foto si film

2009-12-21T16:06:00.003+02:00

RADU SI ANIELA

2009-12-21T16:04:00.001+02:00

De Strava Raluca Alexandra
Cls. A VI-a A

Este Craciunul.O zi magica si mult asteptata de toata lumea ,in special de copii.
In jurul bradului impodobit,cantam colinde si desfacem cadourile.Eu am primit un cadou special,exact ce mi-am dorit:pe cele trei sirene ,pe care le urmaresc in programul de la televizor si o carte de povesti.
Seara,in camera mea am inceput sa rasfoiesc cartea.O carte foarte frumoasa si interesanta ,plina de povesti.Una dintre ele mi-a atras atentia.Dar oboseala si emotiile acestei zile si-au spus cuvantul si am cazut intr-un somn adanc.Un somn plin de vise si intamplari,dintr-un timp indepartat,in Evul mediu.
In vremea veche ,eram o printesa pe nume Aniela.Inalta si mladie,cu tenul mat si limpede ca apa de izvor,cu ochii albastri adanci, si buzele rosii ca macii din campie.Am ajuns la varsta maritisului si multi ma doreau.Imi cautam un sot bun , credincios si curajos. Un print care era invidios pe faptul ca nu m-a putut lua de sotie , i-a spus dragonului sa ma rapeasca , pana cand voi fi de acord sa ma marit cu el.Dragonul ascultand spusele printului,m- a capturat intr-o seara si m- a ascuns in pestera lui.
Dis- de – dimineata, cand regele a vazut ca lipseste printesa Aniela , foarte suparat ,acesta a dat de veste prin tara :
-Acela care o va gasi, va primi mana ei,si toata imparatia.
Un raizboinic viteaz pe nume Radu, a auzit vestea si a pornit in cautarea printesei Aniela.Radu stiind ca prin zona locuieste o vrajitoare a pornit grabit la ea.Vorbind cu vrajitoarea , ea i-a spus:
-Pentru a o gasi pe Aniela ai nevoie de:diamantul ghietii , care se afla in valea spiritelor , pazit de niste arcasi ai dragonului.
Ajungand in valea spiritelor , a trecut prapastia si s-a luptat trei zile si trei noptii cu arcasii ,pana a reusit sa-i invinga.Radu a folosit diamantul si a distrus dragonul , dupa o lupta grea. Se indreapta spre pestera , o gaseste pe Aniela,iar printul care a ascuns-o a fost gasit si pedepsit de Radu.
S-a intors la palat cu Aniela si imparatul i-a spus:
-Cum am promis cine o va salva va primi mana ei.
-Iti promit ca voi avea intotdeauna grija de ea,a spus Radu.
Radu si Aniela au facut nunta mare, unde au invitat toata imparatia si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
Dintr-o data aud vocea mamei care ma striga:
-Raluca!!!Trezeste-te, este dimineata…
-Vin imdediat!
M-am trezit buimacita si am observat cartea pe pat si mi-am dat seama ca totul a fost un vis, un vis frumos care s-a intamplat in cea mai frumoasa si mai ferrica noapte a anului:noaptea de Craciun.

Printesa Julia

2009-12-21T16:01:00.001+02:00

Era seara.Inainte de culcare,citeam o carte despre printi si printese.Cand am simtit ca mos Ene imi da tarcoale,am inchis cartea si am asezat-o aproape de mine in cateva minute eram in lumea viselor.
Cu pasi repezi am inaintat spre aceasta lume minunata a basmelor si legendelor.Dintr-o data,ceva ciudat se intampla cu mine.Eram imbracata intr-o rochie albastra niste perle minunate la gat si cercei superbi.Couafura mea era de vis.Parul blond lasat pe spate,era plin de bucle.Cand m-am uitat in jurul meu nimic nu imi era cunoscut.Oameni imbracati diferit,cavaleri cu armuri calare pe cai zdraveni si femeile erau imbracate si couafate aproape la fel.Era ciudat.Oamenii ma salutau de parca eram cineva important in acel loc.Mi se spune.Am intrebat un om care mi-a iesit in cale daca ma cunoaste si stie cine sunt.S-a uitat uimit la mine, si mi-a raspuns cum poate sa nu o cunoasca pe printesa de pe acele meleaguri.Asa am aflat ca ma chema Julia,locuiam la palat deci eram fiica regelui.Am ramas uimita,eram printesa,eram o persoana importanta,era minunat!Pasii m-au purtat spre palat.Cu teama am pasit.Parintii m-au intampinat cu multa dreagoste,si am povestit despre mine.Incepeam sa ma obisnuiesc cu ideea ca sunt o printesa.Dar nu eram singura fica.Mai aveam o sora ea se numea Negora.Era total diferita de mine.Era mai mare cu multi ani decat mine,de aceea nu prea aveam multe subiecte de discutat.Am batut totusi la usa odaii ei.Ce am vazut acolo m-a inspaimantat.Negora avea o camera zugravita in negru,avea o rochie neagra avea parul negru pana si bijuteriile ei erau negre.Parea o fiinta malefica.Parca traia intr-o lume a ei.La reuniunile de familie se inchidea in odaia ei si nimeni nu stia si nici nu incerca sa afle ce face acolo.Intr-o zi de Duminica,mai multi prieteni si cunoscuti s-au adunat in sala mare si au luat masa impreuna discutand despre treburile de la curte.Era multa voie buna Negora inchisa in camera ei se purta ciudat.Foarte usor am urcat la etaj acolo unde se afla camera Negorei.Am deschis usor usa,ata de usor incat Negora nu si-a dat seama ca o privesc.Avea in mana o cutie.O cutie in care erau niste lucruri ciudate.O oglinda,un glob de cristal si o carte cu o coperta neagra.In gand mi-am pus unele intrebari:
-Ce sunt acele obiecte?la ce ii folosesc?se poate ca sora mea sa fie intradevar o persoana malefica?cu aceste intrebari in minte,am inchis usor usa si mi-am promis ca o sa aflu.Timp de cateva saptamani.am urmarit-o pe Negora.Ea parea ca nu ma observa dar tot timpul simteam cum ochii ei ma privesc.Timpul a trecut pana intr-o zi cand eram in gradina din spatele palatului.Culegeam flori pentru odaia mea.Deodat cerul s-a intunecat si a inceput sa ploua si sa fulgere.Am ridicat ochii spre cer si trecand cu privirea pe fereastra Negorei,am simtit cum aceasta ma fixa cu privirea ei rece.Am alergat spre camera mea,dar cand am ajuns in fata usi Negorei,am fost una cu pamantul.Cand m-am trezit,eram in camera mea si am aflat ca sunt in aceasta stare de trei zile.Parintii si medicul palatului erau langa mine.Intr-un colt intunecat al camerei mele am zarit-o pe Negora.Mi-am dat seama ca acesta este doar un avertisment.Cu toate astea curiozitatea mea parca s-a aprins si mia tare.Intr-o noapte pe cand sora mea dormea am intrat in camera ei si am cautat cutia magica.Era sub pat.Am luat-o la mine in camera.Am deschis cutia si dintr-o data ca,era s-a intunecat.Am inchis repede cutia si s-a luminat din nou camera.Speriata am dus cutia la locul ei.Negora a simtit lipsa cutiei si cand am ajuns in camera a deschis ochii si mi-a zis:
-Daca se mai intampla sa te prind cautand-umi prin lucruri,tu vei fi o legenda.
Noptii la rand am avut cosmaruri in care aparea Negora si eu eram transformata in diferite animale de catre ea.Eram foarte speriata.Perdelele din camera Negorei erau tot timpul trase.Oare sa o influenteze lumina?Negora isi deschidea geamurile larg doar noaptea si camera ei era luminata doar de stele.Am intrat in camera ei si am incercat sa las razele soarelui sa intre in camera ei tragand putin perdeaua.Dar,in acel moment ea a scos un sunet asemenea unui animal ranit iar eu am iesit afara bucuroasa ca am scapat doar cu ata.Au trecut multe saptamanii pana sa o mai vad pe Negora.Era o sarbatoare soarele stralucea cu putere.cerul era senin nici un nor nu acoperea cerul parca plin de viata.Pasarelele cantau copii se jucau si radeau,femeile si barbatii s-au prins intr-un dans medieval in sunete de flaut si cimpoi.Dansam si radeam si eu impreuna cu ei,pana cand calare pe un cal negru si-a facut aparitia Negora.Fata ii era acoperita cu un voal negru foarte gros.Si din ochii ei parca ieseau scantei.In acele clipe din cer au pornit fulgere si trasnete.Lumea s-a imprastiat,toate vietatiile au disparut.Nu am avut curajul sa ma apropii de Negora si am fugit impreuna cu multimea spre palat.Foarte apropae in spatele meu am auzit tropote de cal.Crezand ca e un alt siretlic de-al Negorei incercam sa alerg cat mai repede.Atunci am simtit cum doua brate puternice,m-au ridicat si m-au asezat pe saua calului.Eram foarte speriata dar am intors capul si am vazut chipul frumos al unui print care cu o voce blanda mi-a spus sa nu ma mai tem.Drumul spre casa l-am petrecut in tacere.Am ajuns.Calul s-a oprit,si am ramas la poarta palatului,uitandu-ma cum printul se indeparta.Ajunsa acasa am intreat in camera mea si am adormit imediat.A doua zi dimineata,Negora ma astepta cu masa pusa.Parintii lipseau,era un lucru ciudat pentru ca niciodata nu se mai intamplase.M-am asezat la masa mai mult sa ii fac pe plac Negorei,am baut putin ceai,m-am ridicat si am plecat spre camera mea.Din subsolul palatului se auzeau tipete si o mare galagie.

Prin lumea veche

2009-12-21T15:57:00.001+02:00

Prin lumea veche
de Dinca Mihai

De Halloween-ul trecut,am primit de la un prieten o carte cam ciudata.Pe prima coperta scria colorat “Povestiri vii”.Mereu m-am intrebat ce o insemna asta.In momentul perfect mi-am facut curaj sa o deschid.O lumina solara m-a orbit dintr-o data,apoi n-am mai simtit nimic.Ma trezesc, spunand ca am visat totul.Mi se parea ceva ciudat.Nu mi-a sunat ceasul.Pun mana pe suportul unde statea ceasul si simt ceva umed in palma,ca si cum as fi pus mana pe iarba proaspata.Imi deschid ochii adormiti si vad o alta lume decat aceea unde stiam eu ca sunt.Primul lucru care mi-a sarit in ochi a fost un mare castel.Ma ridic de pe iarba si plec in descoperirea acestei lumi noi.Ma apropii usor de castel si mi se coboara niste porti de lemn masiv cu ornamente din fier.Putin speriat si socat de ceea ce am vazut,ma dau putin in spate sa mai intampin o surpriza.Vad in fata ochilor mei o parada medievala autentica.Un boier se izbeste in mine si imi spune:

-Amice,esti idiot?Nu vezi ca vine regele?Vrei sa fii pedepsit?
La care eu,mirat ,nu zic nimic si ma indepartez repede de el.
Dupa un timp,se apropie de mine un satean si imi zice:
-Sa traiesti voinice!Ce vant te aduce pe aici ?
-Sincer ,nici eu nu stiu,sunt pierdut de-a dreptul.In ce loc ma aflu ?
-In Tara Veche ,amice.Ma mir ca nu ai aflat de taramul acesta.

Voind sa-l lamuresc,ne asezam si ii povestesc strasnica poveste.

-Deci e vina unei carti.A dracului carte!spune el
-Ee...e doar o intamplare neasteptata.
-Ei,pentru ca-mi esti oaspete o sa te prezint familiei mele.
-Prietene esti prea bun la suflet.Spune-mi frate,cum te cheama?
-Numele meu e Tudor.Dar al tau,nou-venitule?
-Ma numesc Alexandru.Te rog,imi prezinti acest loc minunat?
-Cu cea mai mare placere!

Si asa mi-am facut un prieten nou in acest loc necunoscut.In continuare,sateanul imi prezinta casa si familia lui.Imi spune ca o sa o ia inainte sa isi pregateasca gospodaria.

-Nevasto!Scoate cel mai bun vin si gateste un miel tanar!Copii,spalati-va pe maini si puneti masa!Avem un musafir important.

Intru cu rusine in casa modesta,fara sa cunosc pe nimeni.

-Prietene,asta-i nevasta-mea.O cheama Camelia.Astia-s copii mei,Radu si Gina.Hai,sa ne punem la mancat.

Fiind obisnuit,nu scot nici un cuvant la masa,in schimb ei vorbind toate cu putinta,ca la un discurs din parlament.Tudor imi promite la masa ca o sa mearga maine cu mine prin sat sa ma prezinte.Prima mea noapte la niste straini a fost destul de ciudata si mai ales galagioasa.Toate animalele padurii strigau in noapte.
A doua zi,m-am trezit neobisnuit de odihnit.Poate aerul rece mi-a facut bine.Tudor ma ia la el in grajd.
-Brr ho,Roxana!Hai ca avem mult de mers,dobitoaca!
Ma urcai pe iapa si plecai cu taranul la sat.Pe drum oamenii se uitau ca la Soare la mine,ne mai vazandu-ma inainte.Tudor se da jos de pe cal si ma prezinta toturor curiosilor.Ametind pe iapa,ma dau jos si merg pe langa Tudor.Prin fata noastra trecea iar un sir de calesti aurite.Prin fata ochilor mei trece boierul ingamfat de data trecuta.

-Cine-i boierul acela?
-Nu-i da seama,e un tembel.A fost prietenul cel mai bun al tatalui meu,pana s-a angajat la curtea regelui si acum crede ca-i stapanul satului.
-Mare ingamfat!spun eu.
-Regele nostru e un ametit.Se simte rege doar cand se plimba prin sat in caleasca,fiind primit in aplauze de satenii naivi.Ce sa-i facem,cine are putere chiar o are.Uite-te la mine,sunt sarac,slabit si pe langa asta,mai vine si boierul si imi ia impozit pe darapanatura aia de casa.
Auzind povestea lui asa de trista ma gandesc ce sa fac daca tot am venit in aceasta tara din pura intamplare.
-Pentru ca ai fost asa bun cu mine o sa te ajut.

In seara urmatoare nu inchid un ochi,gandindu-ma la ce e de facut.La rasaritul Soarelui imi vine o idee geniala si tresar de fericire,dandu-mi cu capul de tavanul scund al casei.
Ma duc la amiaza sa-l caut pe boier si ii spun urmatoarele:

-Vin cu ganduri bune si vreau sa-i vorbesc regelui.
Boierul ma ia violent de brat si ma duce cu el.Intru pe portile imparatiei si ma minunez de ceea ce vad.Vitralii superbe,ornamente lucitoare si tacamuri de aur.Ma duce in fata regelui si ii spune:
-Uite luminatia ta!Acest individ vrea sa-ti vorbeasca.
In timp ce boierul iesea din incapere,aud o voce slaba care imi zice:
-Intra straine!Fa-te comod.

Ma apropii de el si ma asez pe unul dintre scaune.Dupa ce ma sfatuiesc cu el,ies afara din camera si il astept pe rege la balcon impreuna cu o multime de oameni.
Incepe sa spuna cuvintele:

-Acum cateva minute,a venit la mine un strain despre care nu stiam nimic.Putea sa fie un spion,sau un ucigas,dar acest strain mi-a aratat lucrurile asa cum sunt ele.Il proclam pe acest strain sub numele de Alexandru,noul nostru boier.Vechiul boier este exilat in sat.
Cu bujori in obraji si cu o fala mare pentru cele spuse,ma indrept spre casa.Cand vroiam sa plec,ma opreste o batrana care se inchina la picioarele mele spunandu-mi:

-Feciorule,mi-ai facut batranetile frumoase.Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si bucurie pentru ceea ce ai facut.

Mandru pentru lucrurile facute,ma intrept spre casa,cand aud un sunet strident.Parca cerul se rupea acum si dintr-o data vad intuneric.Sunetul e tot mai clar si....ma trezesc in camera mea.Mi-a sunat ceasul.Imi era foarte frig.Am dormit bustean.Mi-am gasit cartea pe piept.Mi-au sarit ochii la coperta din spate pe care scria “A NU SE CITI DUPA MIEZUL NOPTII”.Sincer,ma bucur ca n-am respectat aceasta regula.Am avut o aventura de poveste.

Rapirea fetei regelui

2009-12-21T15:56:00.000+02:00

Cu mult timp in urma , intr-un sat micut si foarte indepartat locuia o familie regala . Aceasta familie nu era prea numeroasa dar ocupa tronul tari in care locuim.
Regele era un om cu ceilalti oameni dar foarte exigent im privinta fetei sale. El vroia ca fata sa sa aiva tot ce isi doreste dar sa nu sufere sau sa fie ranita.
In ciuda exigentei tatalui ei ea a cunoscut un baiat dragut de care s-a indragostit. Ei s-au intalnit intr-un magazin de haine de unde cei doi vroiau sa se pregateasca pentru balalui care urma sa aiva loc in seara urmatoare.
Baiatul pe nume Andrei a invitato pe fiica regelui la bal dar ea a spus ca trebuie sa ceara acordul parinilor pentru a merge cu acesta la bal.
A doua zi acesta a vent imbracat frumos si gata de bal la castelul regelui de unde trebuia sa primeasca acordul parintilor fetei cu care vroia sa mearga la bal. Mama fetei a fost de accord ca ei sa meaga impreuna la bal dar tatal nu a fost de acord deoarece ii vroia doar binele fetei si nu avea incredere in Andrei.
Cei doi au tot incerat sa il convinga pe rege dar el nu era de accord cu acest bal si pana la urma f ata a plecat singura la bal iar tanarul a plecat acasa deoarece cei doi indragostiti nu au primit acordul regelui.

Fiica regelui a mers singura la bal iar pe la sfarsitul balului un un localnic s-a oferit sa o conduca la castel si cand s-au indepartat de sala in care s-a desfasurat balul el a rapit-o.
Regele a fost anuntat ca fata ei a fost rapita si ca rapitori vor o rascumparare pentru capul fetei. Tatal fetei a trimis repede prin sat o multime de paznici sa o caute dar rapitori nu au fost de gasit iar Andrei a fost acuzat ca ar fi complice la aceasta rapire.
Regele l-a chemat pe tanarul care vroia sa mearga cu fiica sa la bal si chiar mai mult deoarece el credea ca este vinovat dar acesta a fost uimit cand a aflat ca fata pe care el o iubea a fost rapita si ca tatal acesteia il invinuieste. Atuncea Andrei a mers impreuna cu paznici regelui sa o caute pe fata
Dupa ceva timp paznici s-au intors la castel dar Andrei a ramas sa o caute pe fata si dupa cateva ore a dat de o cabana de unde se auzeau strigate . Atuncea tanarul a mers la acea cabana si a vazut ca acolo era tinuta fata regelui de cativa barbati.
Andrei s-a intors inapoi la castel si i-a spus regelui ca a gasit-o pe fata acestuia doar ca el nu poate sa mearga la acea cabana pentru ca el nu poate riposte fata de acei barbate.
Paznici au mers repede la cabana impruna cu Andrei de unde au luat-o pe fata regelui si a dus-o in siguranta acasa.
Ajunsi acasa tatal fetei a fost uimit ca Andrei a spus adevarul ca nu este implicat si chiar mai mult i-a ajutat pe paznici sa o salveze din mainile rapitorilor fara rascumparare.
Vazand regale ca tanarul este de incredere si curjos i-a lasat pe cei doi sa fie impreuna si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Lupta regala

2009-12-21T15:53:00.001+02:00

Pe la sfarsitul secolului al XIV lea Moldova era formata din 2 mari regiuni. Fiecare regiune avea cate un rege. Acesti regi erau foarte diferiti unul dintre ei era bun, intelegator, darnic pe nume Mihai iar celalalt pe nume Stefan era rou cu lacalnici , lacom si foarte incapatanat.
Regele Stefan isi pregatea ostirea pentru ca vroia sa atace si sa cucereasca si cealalta regiune pentru a stapini intreaga Moldova doar ca Stefan vroia sa atace cealalta regiune prin surprindere pentru a nu putea Regele Mihai impreuna cu localnici acelei regiuni sa riposteze si chiar sa nu se poata apara.
Dupa cateva zile Regele Stefan impreuna cu oastea sa au plecat spre cealalta regiune pentru a o cuceri doar ca un localnic care locuia la marginea regiuni i-a vazut si a dat de stire ca oastea vecina in frunte cu regele acesteia se indreapta spre ei cu ganduri rele . Auzind astea regele Mihai i-a chemat pe toti localnici la el in castel pentru a se putea apara de oastea vecina.
Dupa putin timp a ajuns si Regele Stefan impreuna cu oastea lui la castel unde au inceput sa loveasca cu bolovani castelul. Atuncea regele Mihai a iesit din castel impreuna cu oastea sa inarmati pana in dinti pentru a riposta si a le arata rivalilor ca nu parasesc pamantul stramosesc fara a se lupta pentru acesta.
Vazand regele Stefan ca si celalalt rege este pregatit si gata de lupta s-a retras impreuna cu oastea sa inapoi in regiunea lor. Ajuns inapoi la castelul lui regele Stefan a inceput sa isi pregateasca oastea pentru o alta lupta dar nici regele Mihai nu s-a lasat mai prejos si a inceput sa isi instruiasca ostasi pentru o alta lupta.
Cele doua tabere si-au pregatit foarte bine ostirile pentru lupta si au plecat uni spre ceilalti. Cei doi regi s-au intalnit pe o campie de la mijlocul drumului dintre cele doua regiuni unde au inceput lupta. Ambele tabere erau bine antrenate deoarece fiecare rege tine la pamantul castigatprin lupta dreapta .
Regele Stefan avea o oaste cu valoare numerica mai mica deoarece o multime din ostasi au fost raniti in cealalta lupta in care au fost implicati.
Rand pe rand au inceput sa piara din ostasi regelui stefan care nu mai stia ce sa faca si a luato la fuga pentru a scapa cu viata din lupta pe care a pornito din lacomia sa .
Regele Mihai vazand ca celalalt rege a luato la fuga a mers dupa el si l-a fugarit pana in regiunea lui unde s-a ascuns.

Vazand ca acesta nu este de gasit s-a intor in regiunea sa unde cu bucurie a aflat ca oastea sa a invins si a cucerit si cealalta regiune care era a lui Stefan .
Dupa ceva timp Regele Mihai l-a gasit pe lasul Stefan cu care s-a luptat ca de la egal la egal. Au luptat zile si nopti pana cand sfarsit de naduf Stefan cade la pamant unde isi da ultima suflare.
Atuncea a devenit regele Mihai regele Moldoviei . El a fost foarte fericit ca a reusit sa ajunga dintr-un simplu ostas in regele Moldoviei si ca s-a putut face placut de tara careia ii era rege.
Din acea zi locuitori Moldoviei au fost fericiti deoarece ii conduce un rege puternic , bun, curajos si foarte loial poporului care il sustine.

Printesa din taram

2009-12-21T15:47:00.001+02:00

Cavalerul Matei

2009-12-21T15:46:00.000+02:00

Era vacanta . M- am trezit si am privit pe geamul camerei mele.Cerul era senin ,iar soarele mi-a
trimis o raza care-mi incalzea fata .Lumina si caldura m-a facut sa inchid ochii. Stateam linistit si-i zambeam
soarelui gindindu-ma la cartea citita cu citevazile in urma. Era vorba despre despre un cavaler medieval .
Mi-a placut mult, iar personajul principal m-a cucerit. Deodata in jurul meu totul s-a schimbat si m-am trezit in timpuri vechi , medievale intr-un castel maret.Eu eram cavalerul din carte si imi placea sa fiu viteaz si vestit.
Despre vitejia mea se vorbea mult in acea vreme.Eram admirat de tovarasii de arme.Nu am fost intodeauna nobil.Inainte eram un soldat modest,credincios in slujba regelui meu,viteaz pe campul de lupta.Eram neanfricat si manuiam sabia cu atata indemanare incat infricosam dusmanii poporului meu .
Odata cand tara a fost din nou atacata de dusmani am luptat cu vitejie pe campul de lupta, puneam pe fuga pe cei ce-mi stateau in cale.Loveam cu sabia iar dusmanii cadeau.Zgomotul era infernal,imaginea de groaza.Cavalerii in armura calare pe cai puternici se luptau, inamicii parca erau mai multi.Deodata in toiul luptei imi vad regele cazind de pe cal. Stiam ce va urma . Intr-o clipa mi-am strunit calul care s-a ridicat pe picioarele din spate nechezand. Cu un chiot de lupta am pornit lovind intr-o parte si in alta cu sabia sa razbat de graba pana la rege Am ajuns la timp in ultima clipa am tras o sageata intr-un dusman care tocmai se pregatea sa-l strapunga pe rege.Apoi,cu putera mea l-am ajutat pe rege din mers sa incalece. Era ranit domnul meu. Am reusit sa-l salvez si cu credinta i-am slujit la capatai pana a trecut primejdia.Dusmanul a fost infrant si tara era din nou libera. Regele a pus sa fie cautat cel ce ia salvat viata. M-am intors la casa mea din munti, unde traiam singur.Doar cainele meu mare si negru si calul cel roib imi erau aproape.Aveam cateva oi si-mi lucram pamantul din jurul casei de barne. Uneori cantam din fluier. Cainele ma privea cu credinta si ciulea urechiile de parca spunea. Eu il mangaiam pe cap iar cainele privea cu multumire
Intr-o zi, linistea a fost tulburata de sosirea unor soldati ai regelui. Cainele latra aprig.M-am ridicat de pe buturuga din fata casei si am salutat pe noi venitii. I-am poftit apoi in umila mea ograda. Am linistit cainele si i-am intrebat ce cauta.Cavalerul pe care il insoteau soldatii mi-a raspuns. N-am raspuns nimic i-am privit doar. M-am intors spre cainele meu, m-am aplecat si
mangaindu-l pe cap i-am spus .Am incalecat pe calul meu roib si am plecat .
Cainele m-a petrecut cu privirea latrand prelung ca un strigat.Parca ar fi spus.
Am ajuns la palatul regelui unde numaidecat am fost anuntat . Regele m-a intampinat.Cand am vrut sa ma inchin regele nu mi-a dat voie zicandu-mi Apoi a dat porunca sa mi se dea straie alese si o odaie unde sa dorm.
A doua zi , la palat era o mare petrecere cu domnite si cavaleri, frumos imbracati si o multime de bucate si muzica aleasa . Inainte de inceperea petrecerii regele, in fata nobililor m-a facut cavaler . In timpul care a urmat mi s-a daruit un castel in care am trait linistit cu cainele meu . Eram bogat, aveam servitori si straie scumpe. De multe ori priveam de pe terasa castelului in zare, si imi aduceam aminte de casuta mea de barne si de muntele meu. Nu departe era marea. Valurile loveau inspumate stancile.Intr-o zi stand asa ganditor ,privirea mi-a fost atrasa de ceva. Ma uit mai atent si observ ca pe stanca statea in picioare o domnita, privea ganditare in zare. Vantul ii rasfira parul lung, auriu si ii involbura rochia. O clipa am fost naucit. Am plecat sa chem un sevitor sa-l trimit sa afle cine e fata . Pana m-am intors fata a disparut iar eu m-am intristat . In singuratatea mea , acea prezenta parca imi lumina viata .Zilele au trecut si din nou am zarit acea fata . Am plecat bucuros sa vorbesc cu ea , dar din nou nu am avut noroc, fata a plecat pana am ajuns. Am pus servitorii sa afle despre fata. Au aflat ca o cheama Ana si era orfana. Tatal ei a fost tot cavaler dar a murit . Am plecat sa o intalnesc pe stanci. De cand am vcazut-o nu mai aveam liniste . Ea a venit si o clipa a parut nedumerita . Se intreba cine i-a luat locul. S-a intors sa plece, dar i-am simtit prezenta. Am rugat-o sa ramana . Era frumoasa.Avea ochii frumosi albastrii si chipul bland . A ramas , si am povestit indelung si am povestit de parca ne stiam de cand lumea .
In curand, in castel au sunat tranbitele de nunta. Am trait fericit alaturi de aleasa mea, multi ani.In castel domnea veselia si fericirea. .

Kiss Iulian cls.a-VII-a A sc.George Popa

Imparatia bogatilor si a saracilor

2009-12-21T15:42:00.002+02:00

Pe un taram de basm,in care pajistile,campurile si dealurile infatiseaza cascade,pomi,un castel si un targ minunat,locuia o fata frumoasa ca soarele de pe cerul albastru si senin,care avea un par parca tesut cu fire de aur si impodobit cu stele sclipitoare din argint.Chiar daca era frumoasa,modesta,politicoasa si inteligenta ea nu ducea o viata bogata in lux,ci o viata saraca intr-o croitorie in care era obligata sa munceasca pentru un cot de paine si apa.Ea se numea Anca.Anca mai avea o priete numita Paula.Ele nu duceau lipsa de haine dar nu aveau voie sa picteze si sa cante lucruri ce le placeau foarte mult.
In castelul din varful dealului traia impreuna cu regale si regina cei doi fii ai lor numiti Radu si Ovidiu,si cele trei fiice gemene numite Sofia,Emma si Violeta spre deosebire de cele doua fete acesti oameni erau bogati,traiau intr-un castel si conduceau o intreaga imparatie.
Intr-o zi cei doi frati au mers la croitoria in care lucrau fetele sa cumpere rochii pentru a le face cadou surorilor deoarece era ziua lor.Cand le-au vazut pe cele doua fete muncind pentru hrana l-i s-a facut mila de ele si s-au hotarat sa le scoata de acolo si sa le duca la castel unde ar duce o viata mult mai buna,insa legea nu le permitea deoarece daca nu erau printese nu puteau trai intr-un castel.Cei doi tineri se tot gandeau ce sa faca pentru a aduce cele doua fete la castel si eu ajuns la ideea ca ar trebui sa le ajute macar la treaba lor.Parintilor,insa nu le conveneau ca fii lor sa lucreze in randul servitorilor.Petrecand timpul impreuna cu fetele,cei doi baieti le-au cunoscut mult mai bine si atat de mult le iebeau,cei doi baieti incat au decis sa se casatoreasca cu ele,dar parintii nu era incantati deloc de ideea baietilor,spunand ca nici unul dintre copiii lor nu se vor casatorii cu oameni din randul servitorilor.Atunci cai doi frati au ajuns la o intelegere cu parintii lor,aceea de a munci doua zile cu toti,cot la cot cu cele doua fete.
Dupa cele doua zile care au trecut cu greu,regale si regina si-au schimbat parerea ajungand la concluzia ca servitorii muncesc mult pentru putin si nici nu l-i se recunoaste munca de catre stapanii lor
De atunci legea se schimbase,iar cei ce nu-i respectau pe servitorii lor erau pusi o luna la lucru in locul celor ce munceau din greu.Prima pedepsita a fost stapana celor doua fete.
Sosise ziua celor trei surori si tot odata si nunta celor doi frati Radu si Ovidiu cu cele doua prietene Anca si Paula.Sarbatoare a tinut trei zile si trei nopti toata lumea a fost invitata.Tortul a fost urias,iar boltaa fost senina, fara nori pe cer.
De atunci Anca si Paula puteau sa picteze si sa cante cat de mult doreau ele si sa se plimbe prin gradina castelelui.
“Si toti au trait fericiti pana la adanci batraneti.”

Chetan Maria
Clasa a VI-a
Scoala GeorgePopa(nr. 2)
Profesor:Bunea Adriana

Ieri o maturatoare , astazi o printesa

2009-12-21T15:19:00.000+02:00

A fot odata ,intr-o lume medievala a secolului al XV-lea o fetita blanda si sensibila pe nume Erica .Ea era foarte saraca,orfana si din cauza handicapului ei,nimeni nu o vroia . Era singura pe lume ,parasira chiar de ai sai parinti fara sa stie nici macar cum ii chema .Nu stia nici daca ma traiesc sau daca mai sunt in viata parintii ei. Ea a fost abandonta la varsta de noua ani . Era foarte frumoasa ,desteapta,sensibila,amabilasi buna la suflet.Avea ochi albastri ca oceanul si parul blond ca soarele si lung,dar din pacate frumusetea ei nu era indeajuns pentru ca,din cauza faptului ca schiopata ,toata lumea o ura .
Trecusera ani , Erica se facu se mare si s-a hotarat sa isi ia o slujba pentru a-si putea inchiria o camera unde sa stea.Singura slujba pe care a primit-o a fost cea de vanzatoare la un magazine . Ericai ii era foarte greu pentri ca din pacate cu acest serviciu nici macar nu imi putea plati chiria asa ca nu avea de era altceva de facut decat sa devina maturatoare pe strazi.Ziua matura iar noaptea la magazin.Cand mergea la maturat toata lumea radea de ea badjocorand-o in toate felurile : “Uite maturatoarea schioapa “ , “Pleaca de aici maturatoareo noi nu te vrem”.Erica,foarte intristata si suparata ,s-a decis sa isi puna capat zilelor ei .
-Gata , m-am saturat de aceasta viata mizerabila mai bine mor decat sa ma traiesc in acest calvar!sunand acestea cu lacrimile in ochi. Biata Erica,nici nu mai avea lacrimi de varsat la cat a plans din cauza lumii de pe atunci.
Gata pregatita sa sse sinucida o doamna in vasta apare si ii vorbeste :
-Draga mea, nu merita sa te sinucizi,mai bine vii la mine . O sa am grija de tine . Am sa iti dau mancare , si o sa-ti gasesc chiar o slujba mai buna .
Erica, bucuroasa , ca a gasit in sfarstit pe cineva care sa o ingrijeasca , a acceptat oferta acestei doamne. Aceata doamna era bogata ,buna la suflet si amabila.
-Va multumesc foarte mult ca m-ati lasat sa stau in locuinta dumneavoastra pana imi voi gasi un loc mai bun unde sa stau.
-Pentru nimic,tanara domnisoara ,apropos cum te numesti ?
-Numele meu este Erica , al dumneavoastra ?
-Ce ciudat,asa o chema si pe fica mea cea pierduta..numele meu este Anet.
-Dar parinti tai unde sunt Erica ?
-Pai,eu nu am parinti.Am fost abandonta la varsta de noua ani.
-Si acum cati anisori ai ?
-Acum am cinsprezece ani .
Anet intra in banuieli , se gandi ca Erica poate fi fica ei pierduta.
Trecuse ceva timp ,iar Erica era cat de poate de frumoasa .In locul acelor urate haina , acum purta doar rochite lungi impopotanate cu fel si fel de fundite si in locul aclor slapi purta doar pantofi cu toc colorati si eleganti.Totul era schimbat la ea.Cand merge ape strada lumea era mirata.Uni spuneau ca nu e ea , alti spuneau ca are o sora geamana..Dar acest paradin avea sa se termina la sosirea sotului Anetei ,Dominic. El era genul de om rau , egost , zgarcit si necredincios. Cand sosise , Erica era in gradina citind o carte.
- Aneta ! Ce cauta fata aia la noi in gradina ? strigand tare Dominic.
- Dragul meu,ea e Erica sic red ca ar putea fi fica noastra cea pierduta .
- Nu ma intereseaza ! Vreau sa plece din casa meau caci altfel te dau si pe tine afara .
Anet suparata , a plecat in plansete la Erica spunandu-i vestea cea rea .
-Erica , draga mea , trebuite sa iti dau o veste rea.
-Ce s-a inintamplat ?
Aneta , suparata , ii spovestise tot ce s-a intamplat. Erica,dupa vorbele zise s-a suparat , dar acceptat acest lucru cu greu , adica faptul de a parasi casa si pe Anet.Trista , isi facu bagajele ,si-a luat la revedere si a plecat.Fara ea totul era pustiu in casa . Cand Erica ajunsese la chiria platatia de Anet gasise un bilet intre haine : “In seara aceata este un festival ,ne vom intalni acolo , dar nu uita sa porti o masca la ochi pentru ca nimeni san u te recunoasa , si ti-am lasat intr-unul din bagaje o rochita pe care sa o porti cu drag . Pentru draga mea Erica de la Anet .”
Venise si seara si toata lumea mergea la festival . Erica , se aranjase , isi pusese rochita data de catrea Anet , se fardase , isi arajase parul si pornise la festival . Acolo,erau foarte multe doamne si domnite,domni si cavaleri.
Erica se imprastiase prin multime pentru a o putea gasi pe Anet . Nu trecuse foarte mult timp ca si o gasi.
-Draga mea Erica, am ceva sa iti spun.
-Da spune .
-Am facut multe cercetari asupra ta , si am aflat ca tu esti fiica mea cea pierduta .
Erica a ramas muta.Intr-un fel era si fericita dar tot odata si suparata..
-Dar , cum s-a intamplat de ne-am despartit ?
-Intr-o seara , un cutremur a avut loc si eu te-am ascuns in pivnita pentru a nu pati nimc,dar la sfarsitul cutremurului , te-am cautat peste tot sin u te-am gasit. Am crezut ca ai fost luata de catre ingeri .
-Deci asa s-a intamplat..
-Mda.
Erica fara sa mai zica nimic a imbratisat-o pe Anet si au decis sa plece in lume pentru a scapa de Dominic si de rautatile lui.
Trecusera cativa ani si Erica se casatorise cu un print , avand chiar si o fetita si un baietel pe nume Casandra si Alexandru. Ei locuiau intr-un mare castel decorat cu multe culori si panglici .
Anet s-a casatorit si ea cu un rege care sa o iubeasc .
Asa au trait de acum in colo . Erica a devenit o printesa adevarata exact ca in visele ei .

Rusu Mihaela Iulia

Povestea unui rege la 16 ani

2009-12-21T15:17:00.001+02:00

Era o data un baiat sarac.Tatal lui se ocupa cu potcovitul cailor,care nu aducea prea multe venituri familiei.Mama avea grija de copii si facea curat in casa.Ei traiau intr-un sat uitat de lume din Munti Carpati.
Satul lor era mandru.El era inconjurat de un zid de piatra foarte gros.Pe zid stateau arcasi de paza pentru a trage daca satul este atacat.In mijlocul statului era un castel mare si falnic cu partu turnuri ,si in fiecare turn, se afla cate un steag al satului.Vazand eu cum se sacrifa tata si mama pentru noi mi-am pus in minte ca la o varsta mai avansata ii voi rasplati pentru acest sacrificiu. Cu cat cresteam eu si aceasta dorinta crestea in mine.Pana cand la varsta de saisprezece ani regele coplesit de varsta inaintata si-a dat ultima suflare intr-o noapte calda de vara.A doua zi cand s-a aflat de moarte lui toti s-au intrebat cine v-a fi rege.Administratorii satului s-au gandit ca ar trebui sa organizeze un concurs pentru a vedea cine este cel mai bun cavaler din sat si pe acela il vor pune rege.Cand am auzit am mers intr-un suflet acasa si le-am spus parintilor daca ma lasa si pe mine sa particip la concurs.Vazandu-ma asa de entuziasmat ei au spus ca ma lasa sa particip au zis a dau tot ce pot nu pentru ei ci pentru mine.Dupa o saptamana de antrenamente epuizante a sosit si momentul cel mare.Primele probe au fost priceperea in lupta care a fost un meci greu dar intr-un final l-am putu invinge pe adversarul meu si am treminat prima proba pe primul loc.A doua proba a fost tragerea cu arcul la tinta,fiecare am avut trei incercari si toate le-am nimieit.Si dupa consultari multe intre administratori ei au decis ca eu voi fi noul rege.Cand am auzit parca explodase ceva in mine ,era toata bucuria mea.Am fugit intr-un suflet acasa sa le dau noua veste parintilor.Auzind astea parinti au izbucnit in plans si m-au felicitat.Dupa cateva zile cand erau camerele eliberate de fosta familie regala ne-am instalat in castel.Intr-o fosta camera de arme am facut un mic altar in care ne rugam in fiecare seara lui Dumnezeu.Intr-un an am putut pune toate la punct a inceput si razboiul.Eu i-am trimis pe oameni mei sa recruteze soldati.In doua luni s-au adunat 2100 luptatori cu spada,2100 lanceri si 3425 luptatori cu toporul.In sat au ramas 1500 de luptatori cu spada pentru a apara satul.Soldatii impreuna cu mine inaintam printr-un luminis cand am fost inconjurati de inamici. Ne-am aranjat in formatie si am ripostat.In acea batalie au murit multi ostasi dar tot nu ne-am intors iunapoi in sat.Am mai mers inca doua zile si am dat de un castel in care statea singura printesa findca parinti si ceilalti slujitori au fost omorati.Printesa era foarte frumoasa si dupa o saptamana de stat impreuna am cerut-o in casatorie si cand ea a acceptat am pornit cu armata spre casa unde ne-am casatorit.
Si satul a fost in siguranta cat am trait eu.Si am trait fericiti pana la adanci batraneti.

Nume :Istrate Nicu
Clasa a VI-a
Profesor Coordonator: Bunea Adriana

Domnita Elena

2009-12-21T15:13:00.004+02:00

Domnita Elena

2009-12-21T15:12:00.000+02:00

Eu, personaj dintr-o catre medievală

2009-12-21T15:11:00.000+02:00

Sunt personaj dintr-o carte medievala

2009-12-21T15:08:00.000+02:00

Sunt un personaj dintr-o carte medievală

2009-12-21T15:07:00.000+02:00

Banu Anca
Cl. a VI-a A
Şc. cu cls. I-VIII nr. 7
Mediaş

Eu, prinţesa Aurora sunt închisă în cel mai înalt turn al castelului. Zilele trec. Tot ceea ce mă înconjoară sunt nişte ziduri reci şi neprimitoare. Singurele mele prietene sunt cărţile. Jurnalul mă ajută să îmi mărturisesc trăirile şi sentimentele pe care le simt. Deşi ar trebui să port în suflet multă dragoste ca şi tânără soţie , sunt cuprinsă de o ură care îmi copleşeşte sufletul. Regretele sunt târzii pentru că povestea mea nu mai poate fi schimbată.
Totul a început atunci când tatăl meu, regele Carol a pornit un război cu regele Arthur. Acest război a durat foarte mult timp până când, într-o zi tatăl meu a hotărât să încheie războiul şi să facă pace. Regele Arthur şi regele Carol şi-au unit regatele care au devenit unul singur, condus de doi regi.
Regele Arthur avea un fiu , prinţul Charles. El era foarte rău şi voia sa-şi ucidă tatăl şi pe tatăl meu, aliatul acestuia, pentru a fi el singurul rege.
Odată la un concurs de cavaleri unul din servitorii prinţului Charles s-a deghizat în cavaler şi l-a provocat pe regele Carol, tatăl meu, la duel. Ei s-au luptat şi tatăl meu a fost rănit grav. Ultima lui dorinţă a fost ca eu să mă căsătoresc cu prinţul Charles la mormântul lui şi să fiu încoronată. După aceasta tatăl meu a murit.
I-am respectat dorinţa deşi sufletul îmi spunea că nu trebuie sa fac acest pas . În ziua nunţii mele mama mea, regina Beatrice mi-a fost alături. Mi-a spun că această căsătorie este importantă pentru a salva cel mai important lucru, regatul meu.
După ce m-am căsătorit şi am fost încoronată ca regină şi prinţul Charles a devenit rege, el l-a ucis pe tatăl său devenind el singurul rege. Pe mine m-a închis în acest turn.
Aceasta a fost povestea mea. Tot ce mai pot face acum este să sper că se va întâmpla un miracol pentru a fi eliberată sau să continui să îmi scriu memoriile pentru a rămâne în sufletul şi gândul celorlalţi prin scrierile mele ca şi prinşesa Aurora.

SUNT UN PERSONAJ DINTR-O CARTE MEDIEVALA

2009-12-21T15:06:00.000+02:00

O zi plictisitoare.M-am hotarat sa citesc o carte diferita de cele pe care le-am citit.O carte cu printi si printese , care sa ma plimbe prin lumi fascinante.Zaresc in biblioteca o carte mare , veche si prafuita. O deschid si titlul cartii , «Printesa si fiul croitoresei « , ma face sa vreau sa citesc cartea.
In urma cu cateva sute de ani , in Regatul Indepartat , regele si regina au avut o fetita frumoasa, alba ca spuma laptelui , cu parul stralucitor ca soarele si buzele rosii ca sangele.Printesa s-a numit Analia.
In cativa ani , printesa Analia a crescut , transformandu-se intr-o domnisoara de optsprezece ani.Ca si cadou pentru implinirea acestei varste , printesa a primit un castel inconjurat de gradini cu flori multicolore.Conditia care i s-a impus a fost aceea ca doar atunci cand se va casatori cu printul Albert , fiul regelui Arthur, din regatul alaturat, va putea sa locuiasca in acest castel.
Balul pentru sarbatorirea printesei va avea loc peste o saptamana , asa ca printesa a chemat o croitoreasa la ea,pentru a-i croi rochia.In camera Analiei a intrat o croitoreasa , imbracata in haine vechi, urmata de un baiat cam de nouasprezece ani , imbracat si el in haine vechi si carpite , fara papuci in picioare.Baiatul era fiul croitoresei.
Printesa Analia a fost fascinata de baiat , care desi era imbracat umil , era un baiat fermecator , cu ochii albastri ca cerul si parul negru , carliontat.
Vazand cum arata cei doi , printesa le-a cerut sa se mute la castel , croitoreasa transformandu-se in croitoreasa regala.Aceasta a acceptat fara sa se mai gandeasca , deoarece traia de pe o zi pe alta.
In decursul catorva zile , regele , tatal Analiei , a observat ca fiica lui si Marcus , fiul croitoresei , petrec mult timp impreuna , asa ca a intrebat-o pe Analia :
-Draga mea , de ce petreci mult timp in compania acelui baiat ?
-Ei bine , tata , voi fi sincera cu tine.Il indragesc mult si la fel si el.
-Dar,draga mea, el nici macar nu stie sa scrie.Tu esti o fata educata, si meriti un baiat ca printul Albert.
-Nu,tata !Eu vreau sa fiu alaturi de Marcus !
Auzind acestea , cu pareri de rau , regele a incuiat-o pe Analia in cel mai inalt turn al castelului.Singurii care au putut sa o viziteze au fost regele , regina si printul Albert.
Marcus si mama lui , croitoreasa , au fost izgoniti din castel.Marcus a suferit mult si a hotarat sa invete , pentru a ajunge un om cult.A fost ajutat de invatatorul Analiei , fara stirea regelui.
Pe parcursul a doi ani , Marcus a invatat sa citeasca si sa scrie , devenind astfel cel mai renumit scriitor din regat.
Auzind acestea , regele s-a infuriat foarte tare si a decis sa o oblige pe printesa Analia sa se casatoreasca cu printul Albert.Pregatirile pentru casatorie au inceput si nunta va avea loc peste o saptamana.
Marcus s-a intristat foarte tare vazand ca nu poate face nimic pentru a impiedica casatoria celor doi.Dar,cand a sosit ziua casatoriei , Marcus a fost ajutat de un soldat din castel si a luat-o pe Analia cu el , fara stirea regelui.Cei doi s-au ascuns intr-o casa parasita.
Observand lipsa printesei , regele a ordonat sa fie controlate toate casele din regat . Cei doi au fost gasiti si adusi in fata regelui.Analia a vorbit cu tatal ei, reusind sa-l convinga ca il iubeste pe Marcus si ca nu va fi fericita cu printul Albert.Realizand ce greseala a facut , regele si-a dat acordul pentru relatia printesei Analia cu Marcus.
Cateva zile mai tarziu , casatoria celor doi a avut loc.Marcus a devenit un scriitor renumit in lume si poate acestia locuiesc in castelul primit cadou de Analia si astazi.
Cand am inchis cartea , am fost uimita de numele autorului.Acesta era chiar Marcus, personajul principal din poveste.Am fost trista ca povestea s-a terminat , dar entuziasmata ca m-am plimbat printr-o lume diferita !

SMINCHISE OANA
Cl a VIII a A
Sc cu cls I-VIII nr 7

Sunt erou într-o carte medievalã

2009-12-21T15:03:00.001+02:00

Petran Silvia
VII-a A
Şcoala cu clasele I-VIII,
Nr. 7, Mediaş

În seara aceea m-am culcat devreme. Tocmai terminasem de citit o carte cu poveşti. Nu mă simţeam deloc obosită şi aveam impresia că nu voi adormi prea curând, dar totuşi am închis ochii.
Dintr-o dată s-a auzit un zgomot. Am deschis repede ochii şi am văzut că mi-a căzut un creion de pe masă. Dar când m-am întors, am observat că dincolo de uşă era o lumină puternică.
– Cum se poate aşa ceva? m-am întrebat eu.
Curioasă, m-am ridicat şi am deschis uşa. Am rămas fără cuvinte. În faţa mea se întindea un câmp cu multe flori şi acolo era zi. Repede m-am îmbrăcat, m-am încălţat şi am trecut dincolo. Uşa s-a închis după mine şi a dispărut, dar eu nici nu am observat. Uimită încă, am început să merg. Am tot umblat până am ajuns la o cărare. Acolo se afla un copilaş care avea grijă de o capră. M-am dus la el şi l-am întrebat unde suntem. El mi-a răspuns că ne aflăm lângă capitala Împărăţiei de Est.
– Cum? O împărăţie? am întrebat eu mirată.
– Desigur, mi-a răspuns liniştit băieţelul, dar tu de unde vii?
Nu i-am răspuns deoarece eram adâncită în gânduri. Îmi veni în minte că poate am intrat într-o altă lume, una cu domniţe şi cavaleri, precum în cărţile mele preferate. L-am întrebat pe băieţel dacă nu mă poate conduce până în capitală. El mi-a răspuns că nu locuieşte în capitală ci într-un alt sătuc, dar că trebuie să urmez cărarea drept înainte, să traversez pădurea şi acolo voi găsi cetatea. I-am mulţumit frumos şi am pornit din nou la drum. Când am intrat în pădure, s-a făcut frig şi s-a întunecat. Abia aşteptam să ajung în partea cealaltă. Nerăbdătoare, am început să fug, dar, auzind un ţipăt, m-am oprit şi am început să alerg în direcţia aceea. Când am ajuns acolo, am văzut o fată cam de vârsta mea. Speriată fiind, nu a observat că în spatele ei se afla o prăpastie nu prea adâncă, dar plină de mărăcini. Alunecă, nemaiţinându-se acum decât de o rădăcină. Am fugit către fată, i-am întins mâna şi am încercat să o trag sus. cumva am reuşit, iar ea s-a îndreptat şi mi-a spus:
– Eu sunt prinţesa Nadina şi vreau să-ţi mulţumesc că m-ai salvat. Dar tu cum te numeşti?
– Numele meu este Silvia, am răspuns eu. Tu chiar eşti o prinţesă?
– Da! Nu te uita la hainele mele sărăcăcioase. Obişnuiesc să ies deghizată prin sat. Azi m-am jucat cu nişte copii în pădure, dar m-am îndepărtat prea mult şi m-am rătăcit. Aici, am văzut animalul acesta ciudat şi m-am speriat. Restul îl ştii.
– Ce animal? m-am uitat în jur şi când am văzut la ce se referea am izbucnit în râs. O veveriţă? Prinţesă, veveriţele sunt animale inofensive!
– Da? Nu ştiam. În orice caz, vreau să îţi mai mulţumesc o dată pentru că m-ai salvat. Eşti o adevărată eroină. De azi înainte, vei fi prietena mea cea mai bună şi vei locui cu mine la palat, vrei?
– Desigur, prinţesă! i-am răspuns eu, încântată de idee.
Am pornit amândouă la drum, fugind. Cum povesteam, nu am fost atentă la cărare şi m-am împiedicat, neobservând o piatră mai mare. Când mi-am revenit, eram întinsă pe pat, în camera mea.
– Nu ştiu dacă ce s-a întâmplat a fost real sau doar un vis, dar nu voi uita niciodată întâmplările din lumea medievală.

SUNT UN PERSONAJ ÎNTR-O CARTE MEDIEVALA

2009-12-21T14:59:00.001+02:00

Șc.cu cls.I-VIII Nr.7 Mediaș
cls. a Vl – a A,
Bălan Letiția Corina

oisprezece noiembrie o mie nouă sute cincizeci și opt. Sunt…în lumea noastră, unde eu am parte de o viață obișnuită, ca orice copil de treisprezece ani. În acea dimineață, m-am trezit învălmășită într-o roată a timpului din care simțeam ca nu puteam să ies. Desigur, era un vis. Da, un vis care avea să devină o realitate nebănuită.
Cincisprezece noiembrie o mie nouă sute cincizeci si opt. Tocmai veneam de la școală și eram hotărâtă să dorm câteva ore. Bineînțeles am adormit.
……………………………………………………………………….
Șaisprezece noiembrie o mie nouă sute cincizeci și opt. Am rugat-o pe sora mea mai mare să mă ia la lecția de călărie. Ca de obicei ea refuză. Nervoasă, pentru refuzul primit iau autobuzul următor și plec după ea la hipodrom. Aveam cu mine un aparat pentru poze instantanee. Când am ajuns acolo, m-am ascuns până ce sora mea a plecat cu calul ei.
Nefiind nimeni prin preajmă, urc pe cel mai frumos cal pe care l-am văzut vreodată. După câteva ture, calul a început un galop nebunesc. Eu am căzut din șa inconștientă.
După câteva ore, cineva m-a trezit. Era un cavaler superb care se afla în șaua unui cal și mai frumos. L-am întrebat cine este, dar nu mi-a răspuns. Mi-a spus să urc în șa, pentru a mă prezenta regelui Arthur. În drum spre castel am văzut cele mai ciudate lucruri din viața mea. Toți oamenii purtau rochii lungi și tunici de cavaleri. Când am intrat în sala tronului l-am văzut pe rege. Când acesta a văzut cum sunt îmbrăcată, a poruncit să fiu ucisă.
Cu toată frica pe care o purtam în suflet, am început să fac poze oamenilor. Aceștia au încremenit și m-au numit vrăjitoare, pentru ca le-am spus că dacă rup poza, se vor despica în două.
A doua zi am fost numită magicianul castelului și toți oamenii se purtau frumos cu mine. Când m-am uitat în calendar am observat că eram în data de douăzeci și trei august o mie cinci sute doi.
Oamenii mi-au dat o rochie pentru a avea îmbrăcămintea adecvată acelei perioade.
Zilele petrecute acolo, m-au ajutat să o înțeleg pe profesoara mea de istorie, dar mai ales personajele din cărțile medievale.
Mi se părea, că o văd pe sora mea lângă mine, dar nu reușeam să deslușesc dacă visez sau este adevărat. Sora mea si ceilalți oameni de la hipodrom încercau să mă trezească fiindcă am leșinat. Atunci am realizat că aventura mea a fost un vis.
Dar totuși…sunt un personaj dintr-o carte medievală.

Sunt un personal dontr-o carte medievala

2009-12-21T14:56:00.000+02:00

De cateva nopti la rand ma visez un personaj dintr-o carte medievala.
Cenusareasa fiind,in visul meu sunt silita de surori si mama vitrega sa fac toate muncile casei.Acolo intre multimea de preocupari ma duce gandul la balul care se apropie unde zana buna ma ajuta sa ma gatesc cu cea mai frumoasa rochie si cu pantofi albi.
In vis,zana buna are un rol important,ajutandu-ma sa ajung cu o caleasca.La bal am intalnit un print chipes care m-a invitat sa dansez un vals.Cand se apropie miezul noptii caleasca ma asteapta afara.Plec in graba si imi pierd pantoful pe scarile palatului.A doua zi dimineata printul mi-a gasit pantoful si a poruncit birjarilor sa-l duca pe la toate casele sa probeze toate printesele si caruia ii va fi bun aceea va fi aleasa lui .Cand am ajuns sa probez pantoful m-am trezit.Desi a fost un vis, mi-ar fi placut sa traiesc in acea lume.
Cartea este cea care imi da posibilitatea sa ajung pe un alt taram si sa traiesc imaginar intamplarile prin care trec personajele.

Vasiu Ioana,cl a VI aA
Scoala cu cls.I-VIIII

SUNT PERSONAJ ÎNTR-O CARTE MEDIEVALĂ

2009-12-21T14:55:00.000+02:00

Într-o zi de toamnă în Castelul Sfânta Margareta vuiau amarnic clopotele. Cavalerii urcaseră pe culmi, aprinzând torţele, înconjurând turnurile cetăţii.
Regele castelului a dat de veste că la cetate va fi hram şi se va numi conducătorul cavalerilor.
Cavalerii în zale stăteau, coif lângă coif, scut lângă scut, într-o tăcere de cremene aşteptând să se ridice în Turnul Trompeţilor conducătorul numit. Acesta păşi apăsat pe lespezile reci de marmură. Nu şovăi nici o secundă, ştia că fiecare mişcare a sa este urmărită de războinicii regelui.
Regele îi spuse să se apropie privindu-l în ochii, iar eu mi-am imaginat forţa şi tăria acestui om din acele vremuri.
„ Eşti tu acel cavaler, care vei putea să lupţi pentru apărarea acestui castel?”
Am rostit cu emoţie jurământul sacru: jur să respect întocmai!
„să fiu brav şi inima mea să cunoască doar virtutea, iar spada mea să grăiască numai adevărul, mânia mea să desfacă răul”.
Şi cum mie îmi place să văd totul cu ochii mei şi să fac totul cu mâna mea, am pornit cu spada în mână să apărăm cetatea de vrăjmaşi. Clopotele castelului au început să bată, iar eu am poruncit pătrunderea duşmanilor în cetate. Prima bătălie a avut loc, sângele a curs fără cruţare.
După câteva zile de luptă continuă, cavalerii istoviţi de puteri au ridicat făcli în semn de izbândă, aşteptând celălalt atac. Cavalerii s-au rânduit în trei linii puternice înaintând şi abia când au ajuns la întărituri, o ploaie de lănci şi de săgeţi i-au risipit pe cotropitori ca pe un stol de vrăbii.
Coiful de fier greu, cămaşa de zale, lancea cu flamură mă asemănau cu un vechi cruciat. Trâmbiţele au răsunat încetarea, însă nimic nu mai putea opri mânia; săbiile lucrau repede, soarele se făcu roşu, cavalerii, caii şi spadele parcă înnotau prin sânge. Clopotele turnurilor sunau adânc şi larg ca la un amurg colosal al Universului.
Degeaba sunau clopotele a zecea oară, mânia alerga cu mii de capete, cu mii şi mii de braţe, cu mii şi mii de spade. După ce duşmanii au fost nimiciţi, m-am uitat mai departe în noaptea viitorului.
Am ordonat să sune trâmbiţele în tăcere şi uitându-mă spre mulţime am spus:
- Cavaleri de toate neamurile, din voinţa voastră a tuturor, de azi înainte suntem liberi în acest castel! Toţi ne naştem la fel, să trăim la fel! Aţi înţeles? Este sau nu voinţa voastră aceasta?
Clopotele turnurilor au prins a bate iar, glasurile au bubuit ca tunurile, chiotele şi trâmbiţele acopereau baierele aramei. Cavalerii s-au luminat la faţă.
- Veseli, au spus ei!
- Desigur, veseli să fie, trebuie să vă trăiţi bucuria.
Cu lacrimi în ochii, regele coboară de pe tron, îmi întinse mâna şi mă îmbrăţişă.
- Cavalere, ai făcut ca regatul meu să renască! Ai readus speranţa inimilor noastre!
Am condus acest regat cu înţelepciune şi mi-am îndeplinit acel jurământ sacru.

*
După o perioadă de timp, în care a dominat liniştea şi pacea la castel, cavalerii au continuat pregătirile pentru posibilele atacuri.
Printre acestea, la curtea castelului se organizau petreceri, unde cavalerii şi domniţele aveau posibilitatea să se cunoască mai bine. Viaţa domniţelor era deosebită, acestea având activităţi specifice:
- pregăteau hrana zilnică
- ţeseau covoare
- făceau vârfuri de săgeţi, ordine, curăţenie şi alte rânduieli în casă.
Dintre toate domniţele de la castel, am cunoscut una frumoasă, firavă, blândă cu părul
lung, prins în cosiţe aurii, purtând o rochie brodată de mâinile ei harnice. Participând la dansul societăţii, ieşeau în evidenţă mişcările ei armonioase şi graţioase.
După un timp, cunoscându-ne mai bine, ne-am hotărât să formăm o familie. În viaţa de familie fiecare îşi îndeplinea îndatoririle.
De dimineaţă, eu obişnuiam să plec la pregătirile pentru luptă, la confecţionarea armelor, alteori îmi petreceam timpul la vânătoare, pescuit, pentru a procura hrana necesară familiei.
În timp ce eu era plecat, soţia se ocupa cu treburile casei.
Casa o ţinea curată, îngrijită, pregătea mâncare cât mai gustoasă şi în timpul liber confecţiona diverse obiecte decorative cu care mergea la târg.
Legătura dintre noi s-a strâns când au apărut copiii, care ne-au adus multe bucurii. Ne-am dat seama că rolul de tată, cât şi de mamă, implică mult efort, multe griji importante în educarea copiilor.
De la mine, copilul a învăţat să mânuiască armele, ajutându-l să se lupte.
De fiecare dată când i-am povestit despre realizările şi victoriile pe care le-am adunat cu ani în urmă, am văzut o licărire în ochii copilului, care a început să preia din curajul şi bărbăţia mea. Soţia l-a învăţat să-i respecte pe ceilalţi, să ajute oamenii nevoiaşi, să scrie, să citească şi alte fapte măreţe să înfăptuiască.
Anii au trecut şi copilul nostru a devenit un brav cavaler, respectat de ceilalţi locuitori ai castelului.
Fiind un băiat isteţ, cu o voinţă de fier, calm şi răbdător, a acumulat multe realizări şi victorii cu puterile proprii. Astfel a fost demn de a conduce cavalerii de la castel şi am fost mândru să-i cedez locul.
Cu lacrimi în ochii, m-am apropiat de el spunându-i:
- „ Eu am ajuns la vârsta bătrâneţii, puterile îmi scad, iar oamenii au nevoie de un om puternic şi cinstit, cu care să se simtă în siguranţă. Sunt sigur că eşti un model bun şi vei apăra cu stoicism porţile cetăţii, fiind un conducător onorabil”
Uitându-mă în urmă, la anii vieţii mele, sunt împăcat cu ceea ce am realizat, mergând cu capul sus, plin de mândrie şi recunoştinţă către Domnul.

Autor:
BÂRSAN RADU – VIRGIL, 12 ani, cls. a VII a
Centrul de zi „ Sf. Andrei” Mediaş

Sunt personaj într-o carte medievală “Iluzia unui timp…”

2009-12-21T14:54:00.000+02:00

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14

-Bună, eu mă numesc Geneviev şi am să vă povestesc un basm pe care oricine ar vrea să-l trăiască.
Era o dimineată însorită, păsărelele imi cântau la geamul încărcat cu un coş plin de flori de toate culorile.
Când am ieşit pe uşă afară am văzut … ghiciţi, ce am văzut? Am văzut domniţe îmbrăcate în rochii elegante, cu corset strâns puternic pe talie, tăranii erau îmbrăcaţi mai sărăcăcios, casele erau toate micuţe şi asemănătoare între ele, dar cel mai uimitor lucru pe care l-am văzut a fost palatul care strălucea în razele soarelui, împodobit cu toate felurile de pietre preţioase care alcătuiau un curcubeu de culori, turnurile înalte parcă îşi luau zborul printre nori, erau înalte cât un munte. Totul părea atât de medieval... mă simţeam ca un personaj într-o carte medievală. Nemaiputând rezista tentaţiei, am început să vizitez fiecare colţisor al oraşului, până când m-am trezit in curtea palatului, iar gărzile de la intrare au început să fugă după mine.
Am intrat în holul palatului!... Era uriaş!...Acolo am dat peste un pasaj secret, situat intr-unul din pereţii laterali ai holului si astfel am ajuns într-o cameră mare. Ferestrele erau înalte, patul era atât de mare încât încăpeau şi cinci persoane in el. Pereţii erau decoraţi, iar cand m-am uitat in dulap…am vazut o sumedenie de haine bărbăteşti.Garderoba era extarordinar de frumoasă!...Toate costumaţiile, chiar şi cele de la bal, aveau însemnul coroanei regale pe ele.
Deodată… aud pe cineva venind către cameră, dar, neavând unde să mă ascund, am fost prinsă. Cel care a intrat pe uşă era…prinţul.La început a crezut că sunt o servitoare, dar i-am spus cine sunt cu adevărat şi cum am ajuns acolo. Pe prinţ îl chema Caleb.Este un nume foarte frumos!...El m-a condus până la ieşirea din palat si mi-a dat o invitaţie la balul mascat organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani. Când am ajuns acasă, am început să-mi creez o rochie frumoasă.
A sosit şi ziua balului!...In sfarşit îmi terminasem rochia si masca. Când am ajuns la palat am fost însotită de garda regală până la uşa de intrare.Acolo toată lumea dansa şi era fericita, dar eu, neavând partener de dans, îmi pierdusem orice speranţa…Dar, ce să vezi?...Prinţul Caleb apăru pe neasteptate si mă invită la dans. După putin timp, spre uimirea mea, prinţul mi-a cerut mâna.Am acceptat cu emoţie…Toţi aveau privirile pline de uimire.
Cartea mă impresiona, paginile păreau poze de album…spre finalul carţii sosi ziua nunţii!...Toată lumea era foarte fericită, decoraţiile erau toate de nedescris, iar tortul era uriaş!...
O, ce păcat!...De ce trebuia să se termine aşa de repede!...Era atât de frumos!...
Pun cartea la loc pe raft, iar gândul meu rătăceşte departe…

Mailat Rebeca, cl. a VIII-a

Domniţa Cetaţii Sighişoara

2009-12-21T14:52:00.001+02:00

Era o dimineaţă sumbră,de la sfârşitul lui noiembrie.Noaptea ninsese mult,iar pământul era acoperit cu un strat gros de zăpadă.

Prin ceaţa densă şi umedă se zăreşte Cetăţuia Sighişoarei,cu ziduri înalte şi tremurânde,cu ferestre ca de smarald şi porţi grele,de fier.Printre ziduri şi ceaţă se zăresc paisprezece turnuri,adăpostind fiecare un meşteşugar.În cel mai mare şi impunător,intr-o cameră luminoasă cu mireasmă de salcâm,mă aflu eu,privind incremenită,prin fereastră,zidurile groase,învăluite parcă intr-o mantie albă de zăpadă.

Brusc au revenit la realitate.Visarea mi-a fost intreruptă de bătăi puternice în uşa odăii mele.Mă întreb dacă este sau nu cineva dincolo de aceasta.Fug,deschid şi îl zăresc pe tata,Conte de Sighişoara,care mă priveşte râzând.Nu îi inţelegeam privirea şi nici zâmbetul de pe chipul său.

Deodată mă dumiresc.Tata m-a invitat să-l urmez în salonul de primire al oaspeţilor,unde spre surprinderea mea,ne aştepta Marchizul de Mediaş,om nemilos,lacom şi crud,chiar şi cu servitorii săi.

Vizita lui nu m-a încântat deloc.Ştiam exact pentru ce venise.Cum pot să mă căsătoresc cu cineva pe care nu îl am deloc la suflet?Inima mea aparţine altui bărbat,cu ochii de cristal,pielea ca mătasea şi părul de aur.Un cavaler milostiv,cu inima plina de iubire şi sufetul pur ca apa limpede care izvorăşte din adâncuri.

În ciuda dorinţelor mele,Contele e de neclintit,considerâd că demn de o domniţă nu poate fi decât marchizul.

Nici lacrimile şi nici lametaţiile mele nu l-au putut îndupleca.Hotărârea era luată,nemaifiind cale de întoarcere:ori mă voi căsători,ori îmi voi petrece restul vieţii închisă in cel mai înalt turn de pe colină.Însă,prefer să mi se ofilească trandafirii obrajilor,între zidurile groase ale turnului, departe de lumina soarelui,decât să mi se usuce sufletul alături de un om pe care nu-l iubesc.

Noaptea se aşterne peste cetate şi orele trec din ce în ce mai greu.Mă simt departe...şi străină în această odaie care nu-mi spune decât că e pustiu...

Am deschis fereastra,încercănd să mă liniştesc.Vântul sufla puternic,împrăştiind valuri de ninsoare,cu glas stins.

Pe fereastra încărcată de zăpadă,lumânarea pâlpâia,încercând parcă să îndepărteze urmele lacrimilor...E târziu...Am adormit...învăluită de ecoul unui suspin,care vine din depărtări...

...Razele jucăuşe ale soarelui îmi bat in geam.E o noua dimineaţă...!Zăpada strălucitoare,mă face să zâmbesc,sădindu-mi parcă speranţa în suflet.

Învăluită de magia naturii îmi doresc pentru o clipă,să fiu asemenea ţăranilor zgribuliţi ce se perinda pe străzile cetaţii pentru care iubirea nu este o povară şi pentru care o clipă de fericire nu implică un asemenea sacrificiu.

Bătăile din uşă spulberă vraja care pluteşte în jurul meu.Dincolo de uşă e tata.Privirea lui iscoditoare mă inspăimantă,fata lui braydata de griji asteptă un răspuns,însă răspunsul meu nu l-a mulţumit.

Se aşeza pe divan cu capul în palme şi rămase aşa mult timp suspinând adânc.Deodată tresărind şi exlamă:’’pentru orice trofeu trebuie dată o luptă’’

Contele,om înţelept,cu luare aminte,propuse o întrecere intre cei doi viteji ,cavalerul chipeş şi marchizul ,învingatorul primind ca trofeu mâna frumoasei sale fiice.

Contele trimise un sol pentru a anunţa cele hotarâte,urmând ca a doua zi sa aibă loc turnirul ,în piaţa mare a cetaţii,în urma căruia mi se decidea soarta.

Totul se organiza în mare grabă.Era jumătate de ceas dupa ora 11 şi toţi locuitorii cetaţui se strânseseră şi aşteptau cu sufletul la gură începerea luptei.Când ceasul batu ora 12,în sunete de goarnă,intră călare cei doi luptători,îmbrăcaţi în platose şi armură cu coifuri stralucitoareSe opriră în mijlocul cetăţii şi aşteptară semnalul începerii luptei.Fiecare avea un ţel pentru care lupta:marchizul,lacom fiind,pentru averea tatălui meu,iar cavalerul chipeş pentru iubirea ce mi-o purta.Lupta a fost crâncenă şi sângeroasă în final marchizul fiind învins de voinicul cavaler.În uralele şi aplauzele celor ce au asistat la luptă,cavalerul îngenunchează în faţa contelui de Sighişoara cerându-mi mâna şi jurându-mi iubire veşnica.Om de cuvânt ,contele îşi respectă promisiunea făcută.:’’cel ce câştigă îţi va fi soţ’’.

A urmat o nuntă ca în poveşti ce a ţinut 3 zile şi 3 nopţi şi la care au fost invitaţi toţi reprezentanţii cetăţilor din împrejurimi.

Din acel moment,alta era viaţa în cetate.Alta era şi înfăţişarea locurilor şi lumina cerului.Neîncetat se schimba culoarea dealurilor,nuanţa povarnişurilor forma văilor ,privelişti pe care neaşteptate contraste ,le făcea minunate la vedere,când soarele încalzeşte un cer fără pată.

Mihai Madalina cls. a X-a Grupul Scolar Agricol

Stimaţi oameni ai cărţii…

2009-12-21T14:49:00.001+02:00

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MUREŞ
GIMNAZIUL DE STAT „OCTAVIAN GOGA”
SIGHIŞOARA JUD. MUREŞ
STR. ANA IPĂTESCU NR. 14
'
Data: 23.10.2009

O lume în care poţi intra fără să deranjezi pe cineva… trebuie doar să treci examenul, examenul citirii unei cărţi valoroase! Cu ochii senini ai sufletului vezi totul altfel, precum Arghezi, aduci în jur „scamă de senin” şi „ţăndări de curcubeie”.
Speram… fără să-mi dau seama, m-am trezit în faţa unei alegeri. Gândurile îmi zburau răzleţe peste titlurile rupte din lumea imaginaţiei. În faţa rafturilor nu prea înalte din biblioteca şcolii mele stăteam emoţionat, încercând să mă regăsesc… Dar ce să aleg?
O carte subţire ca viaţa unui om îmi atrage privirea… îmi dau seama că aici voi învăţa simplitatea umilinţei şi lumina adevărului! Urăşti şi iubeşti odată cu personajele cărţii. Lacrimile bucuriei, sau ale tristeţii mai adesea, se preling pe paginile prăfuite de neatenţie. Între coperţile gălbui găsesc închise vieţi şi idealuri. Eroii îmi devin prieteni sau duşmani… plictiseala dispare şi totul se coloreaza în culorile romanului preferat. Îmi împletesc visele cu cele ale personajelor.
Tresar… încep să desluşesc un suflet cunoscut! Oftez şi-ncep să mă-nfior… Sunt eu? Jocul acesta îl cunosc, e preferatul meu! Dar şi copilul părăsit, din ultima pagină, îmi e prieten, îl ştiu demult!... Oare nu sunt chiar eu?
Potecuţa dintre paginile cărţii mă duce la o căsuţă din turtă dulce şi parcă îmi este frică! Să mai citesc? Îmi fac curaj şi-ajung pe altă potecuţă! Alerg voios… doar-doar voi ajunge repede la marginea cărţii să pot vedea o-mparatie… Printre crengile unui copac desluşesc o lume a nevinovaţiei, o lume a celor ce nu cuvântă, iar gândăcelul e-aproape de soare, de unde se crede rupt!
Dar eu? Totuşi nu! Nu vreau să mă descurajez şi mă las prins în hora lacustelor. Topârceanu m-a învăţat că le place să se joace „de-a stelele căzătoare”.
M-ascund printre rafturi şi-aş vrea să rămân uitat aici.... Mai dau o pagină şi-ngheţ! Agrafe de lumină prind rândurile între ele, alcătuind o carte aurie…o carte din evul mediu, despre prinţi şi prinţese, despre oameni săraci si oameni bogaţi...mă emoţionez !...Aş vrea să fiu eu cavalerul ce o salvează pe prinţesa rapită, gata să-mi dau si viaţa in duel pentru iubirea ei...visez...m-aş mulţumi şi ca simplu rob ce s-ar zbate pentru drepturile unor nevoiaşi....Picurii de linişte care imi cădeau in suflet sunt şterşi de zgomotul puternic al geamulului bibliotecii tăcute.
Tocmai acum?... Da, trebuie să plec, las cartea jos, suspin şi simt un gol ce mi-a rămas în suflet... Simţeam că puteam găsi secretul unei vieţi mai liniştite…Voi reveni mâine, dar îmi voi aduce aminte oare unde am rămas? Dacă nu o să mai găsesc cartea aurie? O bibliotecă mare… Da!
Rămâne-un vis…

Mihaly Vlad, clasa a VIII-a, Sighisoara
Gimnaziul de Stat „Octavian Goga”

Paj la curtea Regelui Arminius

2009-12-21T14:46:00.000+02:00

Sunt personaj în cartea preferată

2009-12-21T14:43:00.001+02:00

Sunt personaj în cartea preferată

Este o zi ploioasă de toamnă. Stau la calculator şi încerc să-mi găsesc ceva de făcut. Nu găsesc nimic, şi îmi aduc aminte că o prietenă mi-a împrumutat o carte de care spunea că este preferata ei şi că a găsit-o mai interesantă decât data trecută când a citit-o. Iau cartea din bibliotecă şi mă apuc sa citesc. Sunt întreruptă foarte des de mama mea, care îmi cere să o ajut cu mai multe lucruri. Mă duc şi o ajut, termin treaba repede, pentru a mă întoarce să văd ce urmează să se întâmple în carte, pentru că se părea că va urma ceva interesant. Timpul a trecut şi s-a făcut seară. Îmi spun că nu contează şi citesc în continuare, dar rămân dezamăgită că nu am parte de acţiunea pe care mi-o imaginasem. O inchid, o las pe noptieră şi în scurt timp adorm.
Mă trezesc singură pe un câmp imens, unde soarele strălucea puternic şi câmpul cu flori de toate culorile parea desenat, animale zburdau cu voioşie, iar copiii fugeau de colo-colo. Încep şi mă plimb, sub cerul senin şi dintr-o dată se înnorează, copiii dispar, la fel şi floricelele colorate, se înnoptează şi se porneşte o furtună. Mi se pare cunoscut acest peisaj, şi-mi aduc aminte că am mai văzut acest loc. La fel ca şi în carte, cerul s-a înnorat şi a început ploaia, iar pe urmă doi copii au venit şi au început să se joace. Aici am rămas dezamăgită că nu s-a întâmplat ceva care să-mi capteze atenţia şi am închis cartea.
Acum, de fapt, din toate părţile veneau călăreţi cu suliţe într-o mână şi scuturi în cealaltă mână. Au început să se bată între ei. Eu, speriată de cele ce se întâmplă, m-am adăpostit sub un copac. Din copac un spân m-a strigat şi m-a ajutat să urc. Mi-a spus că aceşti soldaţi, în fiecare zi când este vreme mare, vin şi se luptă până la răsăritul soarelui. Dacă soarele îi atingea cu razele lui, ei automat deveneau scrum. Aveau un presentiment în legătură cu noţiunea timpului şi totdeauna plecau înainte de răsărit. În acea zonă aproape în fiecare zi ploua, deoarece o vrajă era aruncată asupra lor şi soldaţii mai tot timpul erau acolo, nefiind conştienţi de ceea ce fac. Doar dacă o fiinţă umană găsea cuvintele potrivite pentru a-i face să se trezească la realitate, vraja putea fi rupta. Auzind povestirea spânului, mi s-a înduioşatinima şi repede am coborât din pom să le spun soldaţilor să înceteze lupta. A fost în zadar, pentru că nimeni nu m-a băgat în seamă, chiar m-au ameninţat că dacă nu le dau pace o să mă omoare. Am început să plâng, când o zână a venit lângă mine şi mi-a spus că nu am de ce să plâng, şi că aş putea să îmi găsesc un rol în această poveste, şi să nu am încredere în spân. Mi-a povestit ceva despre faptul ca în fiecare rău este şi un bine, şi de asemenea în fiecare parte de bine şi o parte de rău. Nu am prea înţeles ce a vrut să zică, dar m-a sfătuit să iau pe mine haine de luptă şi calul ei alb şi să merg pe câmp. Am ascultat-o, iar când am ajuns în mijlocul soldaţilor, toţi au rămas încremeniţi. Se întrebau de unde este îngerul care stătea în mijlocul lor. Atunci le-am spus că eu nu sunt un înger, ci o persoană oarecare, care doreşte ca ei să nu se mai duşmănească între ei şi că o vrajă este abătută asupra lor. Le-am mai spus să se gândească şi la faptul că dacă ei mor, acasă cineva drag plânge după ei. În acel moment toţi au început să plângă, soarele a răsărit, iar cel care s-a prefăcut în scrum a fost chiar spanul. Vraja a fost ruptă, şi toţi soldaţii au plecat spre casele lor, fiind eliberaţi.
Eram fericită. Pentru prima dată eram eroul şi personajul principal într-o carte pe care eu am editat-o într-un vis. Dimineaţa următoare, am luat cartea să citesc în continuare. Aveam senzaţia că deja ştiu ce se va întampla. Erau aceleaşi lucruri care s-au desfăşurat şi în visul meu. De atunci nu mai subestimez nicio carte, şi citesc chiar dacă în câteva rânduri sau pagini nu este acţiunea la care mă aştept…

Craciun Daniela
Clasa a XI-a Matematica-Informatica
Liceul Teoretic “Axente Sever”, Medias

Cavalerul

2009-12-21T14:39:00.000+02:00

Gandul la prima calatorie in timp, cu ajutorul vrajitorului si a draperiei fermecate, mi-a starnit dorinta de a-mi incerca norocul.
Asa ca fara sa mai stau pe ganduri imi iau cutiuta speciala, primita drept dar de la vrajitor si ma duc direct spre muzeul din cetate. Ajungand acolo am urcat la etajul unde era expusa draperia.
Am asteptat pana cand toata lumea a parasit sala si mi-am scos cutia din geanta. Dupa care am presarat din praful magic primit in cutiuta. Asa cum ma asteptam draperia se preschimba din nou in vartejul mov precum strugurii copti, la fel ca prima data.
Iata-ma, intrand in vartej si calatorind din nou prin timp. Dar de data asta nu m-am mai trezit in varful capitei de fan ci in sala tronului. Nu era nimeni de vazut in palat. Nici in grajdurile imperiale nu era nici un animal.
Dupa cateva ore bune a dat vrajitorul de mine, si m-a condus intr-o ascunzatoare dintr-un beci de sub incaperea armurilor.
Vrajitorul mi-a explicat ca de la ultima vizita in evul mediu, multe s-au mai schimbat la curte. Imperiul otoman a incercat sa cotropeasca cetatea, iar cativa cavaleri din tabara inamica au reusit sa patrunda in palat. Aceasta era cauza care i-a determinat pe curteni sa se ascunda.
Cativa calaveri au propus sa ne intoarcem in momentul in care otomanii au atacat si sa distrugen caile de acces pe unde a intrat inamicul in cetate. In timpul acesta femeile de la curte si domnitele erau destul de panicate.
Batori, fiind un conducator iscusit si curajos era convins ca singura cale de succes era lupta. Nimeni nu era de parere ca ideea conducatorului ar putea da roade. Cu siguranta lupta nu avea sa duca la izbanda, ci la dezastru. Deci, cu mult curaj am hotarat cu totii sa-l contrazicem pe conducator, planificand ceva nou. Ei bine planul a fost urmatorul: trebuiau capturati doi dintre cavalerii infiltrati la curte. Urmatorul pas nu este foarte greu de ghicit. Doi dintre noi aveau sa imbrace armuriile inamicilor si sa intre in tabara inamica.
Cea mai mare dilema era, oare ce naivi s-ar baga in asa o treaba de riscanta. Pentru o clipa toate privirile din incapere se indreapta spre mine. Dar oare, de ce eu?
Pentru ca eram singura care nu avea nici o valoare. Ca totusi sa dea misiune roade, i-au pus si vrajitorului armura si ne-au aruncat afara din ascunzis direct pe mana inamicilor.
Spre norocul nostru, chiar ne-au confundat cu cavaleri de-ai lor. Pentru ca otomanii n-au mai gasit vreo forma de viata la curte, au incendiat absolut totul. Cu toate acestea conducatorul otoman nu era prea convins de eliminarea lui Batori si a curtenilor. Asa ca s-au hotarat sa mai poposeasca pe aici inca vreo trei zile.
In acest timp, eu si vrajitorul am avut posibilitatea sa ne punem restul planului in aplicare. Incet am tot incercat sa-l convingem pe liderul otoman sa se retraga si sa renunte a mai spera ca a supravietuit vreun curtean.
Cele trei zile de cautare se scursera, iar totul decurgea perfect. Toata lumea era pe picior de plecare.
Cand totul decurge ca la carte, in ultimul moment totul se da peste cap! Ei bine asa s-a intampat si in situatia noastra. Chiar in clipa in care eu si vrajitorul trebuia sa ne facem nevazuti, dragul nostru vrajitor , a facut ce a facut, s-a impiedicat si ia cazut casca de pe cap.
Cu totii ne tinteau cu privirile de parca am fi fost in televizor cu imagine HD. Nu numai asta ar ne-au si fugarit in capcana, printe ruinele arse ale castelului.
In aceeea clipa am crezut ca nu voi mai apuca sa mai vad alte priviri decat acele ale dusmanului. Eu si vrajitorul eram inconjurati de inamici, si ne macina gandul ca acesta era pentru noi sfarsitul.
Momenntul acela ne-a pus intr-o dispozitie foarte proasta. Cand am crezut ca totul era pierdut, o raza de soare mi-a pus rotitele in miscare.
Repede am deschis trapa care ducea spre ascunzatoarea noastra. Fiind sigura de rezultat am dat semnalul de atac. Toti curtenii, Batori si cavalerii au sarit ca de pe jaratec din ascunzatoare incepand sa arunce cu pietre, bolovani si butoaie de vin care le-au gasit, iar cavalerii erau pregatiti de asemenea de atac cu sabiile in mana.
Urmarea a fost exact asa cum mi-am imaginat. Inamicul, speriat si ramas fara arme a luat-o la fuga. Acest gest ne-a dus direct la victorie .
Toata lumea se simtea in al noualea ce, cu exceptia mea. Draperia fu arsa in timpul incendiului , si zeci de oameni si-au
pierdut casele. In afara de lupta , totul se naruise.
O mica fetita isi intinse bratele neajutorate in spre mine dandu-mi mica cutie cu praf vrajit. Am inteles ca era timpul sa ma intorc in vremea mea.
Pe cand am ajuns acasa am asezat armura otomana in dulapsi am fugit cat am putut de repede spre muzeu.
Nu-mi putea crede ochiilor . Draperia fu modificata , dar nimeni nu observa. Nu se spunea doar despre uluitoarea calatorie in timp a vrajitorului , ci doar despre misteriosul cavaler care a ajutat la infrangerea imperiului otoman.

Elev: Lutsch Carla
Scolala: Liceul Teoretic “Joseph Haltrich”
Sighisoara
Clasa : a VII a B
Profesor indrumator: Stan Mihaela

Pribeag

2009-12-21T14:34:00.000+02:00

Pe străzile pustii ale vechii Londre, cu străţi înguste şi murdare, mirosul agitaţiei de peste zi se simţea încă. De sub poduri bătrâne, se auzea chiţăitul sinistru al şobolanilor speriaţi din când în când de tusea bolnăviciasă a vreunui cerşetor.
Pribeag al sorţii, domnul Dream, un tânăr dezmoştenit şi uitat de familie, trecuse de porţile londoneze la lăsarea rece a nopţii. Păşea prevăzător pe drumuri înceţoşate şi necunoscute, având un sentiment straniu. Flăcările încă puternice ale torţelor răspundeau umbre bizare pe clădirile adormite şi pe alocuri măcinate. Domnul Dream îşi simţea picioarele îngheţate şi avea impresia că mâini nevăzute îl împingeau spre neprevăzut. În timp ce se îndrepta spre piaţa mare a cetăţii medievale, urmat de calu-i credincios, intra pe uliţi întunecate. La un moment dat s-a împiedicat de un cerşetor ghemuit într-un colţ, care speriat, a început să bată cu bastonul, suduind crunt. Călătorul nostru l-a întrebat unde ar putea găsi o cameră peste noapte. Zdrenţurosul a întins mâna-i tremurândă aşteptând un pol, după care a artat în capătul străzii întunecate. Acolo, domnul Dream a găsit uşa unui han deschisă şi bucuros s-a aruncat în fânul cald.
Dimineaţă, nechezatul prelung al unicului său prieten l-a trezit brusc. O bătrână roşie în obraji de furie, l-a alungat ca pe un câine vagabont, îndrugând în urma-i vorbe grele. Tânărul, încă ameţit, s-a trezit în mijlocul unei lumi pestriţe: negustori ambulanţi, femei certăreţe, copii desculţi râzând prosteşte şi cărând lădiţe cu legume şi fructe, miros greu de peşte, miros plăcut de struguri copţi, tarabe întinse de unde burghezi îngâmfaţi cumpărau din belşug.
În acest du-te vino, o figură inocentă s-a arătat precum o lumină mică într-un negru imens. Domnul Dream o urmârea cu privirea pe tânăra cu păr roşu, buclat, căzut peste rochia gri încinsă cu un şorţ alb. Ţinea pe braţul stâng un coş plin cu mere roşii din care vindea trecătorilor. Împins de foame, dar şi de dorinţa de a se apropia de frumoasa femeie, Domnul Dream a luat un măr din coş, moment în care frumoasa s-a întors zâmbind liniştit. Gestul l-a cutremurat şi ruşinat s-a oprit în loc. Când şi-a revenit, precupeaţa sa trecuse de biserica cea mare a oraşului. Dezamăgit şi cuprins de regret, domnul Dream s-a aşezat pe treptele prăfuite ale bisericii din care se auzeau cântece de slavă. „ Ce-am să fac acum? Încotro s-o apuc ?” îşi zicea în sine. Cu capul cuprins între mâini, simţea acum mai mult decât oricând povara unei vieţi fără rost. Gânduri grele ca fulgere ascuţite îi străpungeau fierbinte mintea încordată. Calul său, obosit şi nemâncat, îl privea cu ochii aţintiţi în jos, simţind parcă tristeţea stăpânului său. Cerul mâhnit şi el, a început a plânge cu stropi mari şi grei, ridicând praful în aer. Preţ de un sfert de ceas, domnul Dream s-a adăpostit în biserică. Soarele palid de toamnă s-a arătat însă iaraşi la amiază şi tânărul a plecat spre zări necunoscute, sperând să găsească rudele îndepărtate ale mamei sale pierdute, despre care şi-aducea aminte din copilăria fericită petrecuta lângă măicuţa sa.
A trecut prin locuri necunoscute, dar iată, că zărind zidul vechi acoperid cu iederă ruginie întinsă până le fereastra cu obloane verzi, crâmpeie de amintiri îi fulgerau mintea. Dând ocol casei , surpinzător, la fereastra din spate, a zărit chipul tinerei cu părul roşu ca focul. Era incredibil! Tânăra l-a privit iarăşi zâmbind. Domnul Dream, rămas înmărmurit, s-a apropiat de portiţa de lemn, ajungând în dreptul chipului surâzător care s-a retras înăuntru. În locul lui s-a artătat o bătrână căruntă ce l-a recunoscut îndată pe băieţelul de odinioară cu ochii calzi şi albaştri ca ai mamei sale.
Pe nesimţite, domnul Dream era aşezat la o masă mare întinsă , neputându-şi lua ochii de la tânăra Mary, cum o numea mătuşa. Ea nu scotea nicio vorbă, ci înflorind din degete povestea ceva. Secretul ei dureros, care nu o împiedica totuşi să vândă mere, era de neînchipuit pentru aşa frumuseţe: nu putea vorbi. Din gesturile ei, domnul Dream a înţeles însă că îl aştepta demult. Vrăjit de nobleţea ei sufletească, de puritatea şi zâmbetul liniştit, a simţit cum ochii-i sunt inundaţi de lacrimi. Călătoria sa în neconoscut avea, iată, un rost aşa de profund. Cineva trebuia să audă povestea pribegiei. Cineva era la capătul călătoriei. Cineva putea acum să vizeze frumos.

Şcoala cu clasele I-VIII Perieţi, com. Perieţi, jud. Olt
Elevă: Prioteasa Denisa
Profesor coordonator: Mezdrea Adriana
Adresa profesorului coordonator: str. Toamnei, bl. 9, nr. 9, sc. B, ap. 18, Slatina, jud. Olt

Sunt personaj într-o lume medievală

2009-12-21T14:29:00.001+02:00

Şcoala Naţională de Gaz
Sabău Oana
Clasa a IX-a Economic

-Doamna Niculina?
Doamna Niculina era o femeie cu o faţă de un oval perfect, ca a unei păpuşi, netedă şi delicată ca un portelan. Ochii albastri precum marea şi buzele delicate precum un tranfadir tânăr şi pasional, de un roşu aprins, îi subliniau conturul feţei de un alb imaculat. Părul negru, lăsat pe spate îi dădea un strop de eleganţă. Doamna Niculina purta rochii complicate şi vaporoase, încât îi făcea pe cei din jur să-o fixeze cu atenţie.La gât purta un şirag de perle. Doamna Niculina părea ruptă parcă din înalta societate, dar destinul dur şi nemilos îi marcase viaţa în chip nefast.
In copilărie fusese numai şi numai fata mamei. Veselă şi fericită, ea trăia într-un sat micuţ, lângă mare. Fericirea părea s-o urmărească, numai că totul s-a năruit într-o secundă,când mama se îmbolnăveşte, iar la scurt timp moare. Din acel moment totul se schimbă în mod decisiv şi radical: tatăl renunţă să mai lupte cu viaţa la puţin timp după moartea soţiei mult iubite, sora,o fire mai rebelă, părăseşte casa părintească, iar Niculina se vede părăsită într-o lume în care unei fete singure îi rămân mult prea puţine obţiuni.
Am întâlnit-o pe vreme când muncea pe la casele oamenilor pentru aş putea asigura traiul. Pe cât era de tăcută şi tristă, pe atât era de frumoasă şi bună. Într-una din seri, când credeam că nimic rău nu mai poate să i se întâmple acelei fiinţe plăpânde, soarta a vrut ca să rămână şi fără casa în care fusese fericită pentru scurtă vreme. Ţin minte că nu s-a plâns niciodată şi privirea aceea tristă ce părea să nu o mai părăsească, o prindea de minune, era ruptă părcă dintr-o altă lume sau dintr-o poveste cu fiinţe diafane, ce-ţi taie răsuflarea. Ochii ei sfidau în continuare orice încercare menită parcă să-i demonstreze că celui sărac şi singur nu-i este dat să fie fericit. Am suferit în tăcere alături de ea, însă cu timpul am înţeles că tot zbuciumul ei fusese o pregătire pentru destinul măreţ ce-i fusese hărăzit. Ajunsă soţia unui prinţ, primeşte răsplata bine meritată pentru bunatatea, cinstea care n-au părăsit-o niciodată.
- Şi a trăit până la adânci batrâneţi doamniţa aceea frumoasă ? A rămas pururi frumoasă ? Şi-a mai găsit sora pierdută? A fost vreodată cu adevărat fericită? Vreau să aud finalul poveştii, vreau să ştiu dacă merită să speri…….să speri că într-o zi…in sfârşit , nu faci decât să mă amăgeşti cu aceeaşi poveste seară de seară, dar a trecut vremea când credeam în zâne şi în cavaleri gata să lupte pentru o iubire imposibilă.
-Atunci nu-ţi voi mai spune niciodată această poveste până nu îmi vei cere acest lucru. Şi o vei face cât de curând… ochii tăi imi confirmă zilnic povestea.

Primăvara

2009-04-15T15:21:00.002+03:00

Când primăvara vine
Natura parca-n vie
Când pomii înfloresc
Florile ne zâmbesc
Şi toate te îmbie
Să umbli prin câmpie
Păduri ca să cutreieri
Să auzi şi cânt de greieri
Şi păsări ciripind
Pădurile privind
Cum toate înverzesc
La viaţă te trezesc.

Zlatea Felicia
S.A.M.”IOAN MORARU” Dârlos
Clasa a VIII-a

Raiul oprit

2009-04-15T15:03:00.001+03:00

Într-o zi când am venit de la şcoala eram tare obosită, aşa că am hotărât să mă odihnesc puţin. Am adormit şi cu fiecare secundă parcă mă cufundam tot mai mult într-o lume vrăjita a magiei şi a poveştilor de basm.
M-am trezit într-un loc imens şi foarte frumos. Erau păsări îmbrăcate în aur, flori strălucitoare cu puteri magice, pomi care păreau nişte bravi eroi, iar din loc în loc împodobiţi cu cuibuşoare cu păsărele. Priveliştea era foarte frumoasă şi parcă desprinsă dintr-o poveste imposibilă. Cerul albastru ca marea prin care se zărea soarele care îşi întindea razele sale pe întreg pământul.
Deodată un zgomot venit de către un tufiş m-a trezi din visare. M-am apropiat curioasă şi cu mare sfială către tufiş , de unde a apărut un înger care mi-a spus să nu mă tem că nu are să-mi facă niciun rău şi că eu mă aflu pe tărâmul viselor adevărate.
Eram surprinsă, dar în acelaşi timp credeam în tot şi aveam încredere că nu o să mi se întâmple nimic.
Spiriduşul m-a ajutat să înţeleg lucrurile imposibile care mi se întâmplau. M-a condus într-un loc unde erau mulţi spiriduşi şi zâne cu aripi transparente conturate cu diamante fine. Erau tare frumoşi noii mei prieteni.
Dintr-o dată s-a făcut linişte şi toţi spiriduşii, îngeraşii şi zânele s-au aşezat jos cu faţa la pământ. Speriată am întrebat ce se întâmplă şi am aflat că a sosit regina lor. Era şi ea tare frumoasa, atât aspectul ei fizic cât şi îmbrăcămintea ei nu se puteau descrie în cuvinte.
Regina mi-a spus că trebuie să mă întorc în lumea mea, dar eu nu voiam să plec, ci doream să mai stau în această lume fermecată şi de basm. Regina mi-a acordat câteva ore pentru a vizita paradisul spiriduşilor şi astfel am aflat că îngeraşul care l-am cunoscut prima dată pe acest tărâm se chema Artur şi tot el a fost cel care mi-a arătat întreg regatul pe aripile unui fluture.
După ce am vizitat tot ţinutul am ieşit din acest labirint doar în momentul în care a sunat ceasul de pe noptiera, trebuia să mă trezesc era ora cinci şi nu-mi făcusem tema la limba română.
Ceasul a fost cel care m-a scos din acea atmosfera de basm unde am cunoscut o regina şi unde mi-am făcut mulţi prieteni noi.

Mărgescu Maria
Şcoala de Arte şi Meserii “IOAN MORARU” Dârlos
Clasa a V-a

Floarea lacrimilor

2009-04-15T14:52:00.002+03:00

Sus pe culmea unui falnic şi măreţ munte, ce brăzda zarea locuia o fetiţă împreună cu mama ei. Fetiţa se numea Lăcrămioara şi era pricepută la toate. Avea părul galben ca spicul de grâu, ochii albaştrii asemenea cerului senin în miez de vară, iar fata albă ca fulgii de nea.
Era nevoită să coboare în fiecare zi din înaltele culmi ale muntelui pentru a se duce la oraş să muncească deoarece mama ei suferea de o boală ce bântuia atunci în lume.
Nu-i păsa de frigul de afară nici de viscolul aspru ce străpungea zarea, ea mergea hotărâtă pentru a muncii şi a câştiga banii necesari pentru vindecarea mamei ei.
Deşi seara era frântă de oboseală, zâmbetul mamei ei îi aducea în suflet fericirea şi speranţa că în curând va fi bine şi vor mai fi amândouă fericite.
Veni primăvara, iar pătura groasă a zăpezi făcea loc covorului verde al ierbii. În copaci se zăreau primii muguri, iar ursul somnoros trezit din somnul lui adânc păşea agale pe culme.
Lăcrămioara, cufundată în gândurile ei amare cobora la vale cu gândul dus la mama ei care pe zi ce trecea se simţea tot mai rău. În acea zi a găsit de lucru la conacul unui boier, care a prins drag de ea. Boierul a promis că o ajută ducându-i mama la un doctor.
Plecând fericită spre casă fericirea ei nu dură prea mult deoarece mama ei murise. Sărmana fetiţă simţi cum pământul îi fuge de sub picioare, iar ochii i se inundaseră de lacrimi care curgeau pe pământ.
Dimineaţa când se trezi mare i-a fost mirarea când văzu o pătură din flori albe făcute din lacrimile ei. Erau lăcrămioarele care în roua dimineţii plângeau şi ele împreună cu fetiţa, marea pierdere a mamei ei.

Bleahu Ionela
Şcoala de Arte şi Meserii “ IOAN MORARU” Dârlos
Clasa a V-a

Floarea lacrimilor

2009-04-15T13:37:00.003+03:00

Într-un sat îndepărtat trăia o fată ape nume Maria. Această fată locuia împreună cu mama ei într-o căsuţă sărăcăcioasă şi dărăpănată.
Într-o zi în casa ei a apărut o lumină, care licărea în întuneric. Maria s-a speriat când a văzut acea luminiţă şi din care s-a auzit o voce care-i spunea:
- Maria, nu te teme, eu sunt Diego şi vreau să mă ajuţi. Sunt imobilizat la pat, sufăr de această boală de când eram mic, dar înainte de toate vreau să şti că eu sunt un zeu şi îmi doresc ca tu să mă ajuţi cu un lucru care îmi va schimba complet viaţa.
Fata auzind toate acestea a rămas în tăcere gândindu-se oare ce vrea zeul să facă pentru el.
A doua zi zeul apăru din nou, învelit şi de data aceasta de aceea lumina orbitoare şi i-a zis Mariei:
- Vreau să mergi în Ţinutul Florilor şi să-mi aduci floarea numită “floarea lacrimilor”, floare care mă va ajuta să devin un om normal şi care mă va scuti de suferinţă.
Maria a fost de acord cu propunerea zeului şi a pornit spre Tărâmul Florilor. Dar înainte de plecare zeul i-a dat Mariei un fluier şi o umbreluţă, lucruri pe care le-ar folosi în caz de primejdie.
Maria porni la drum, unde de la început a întâmpinat primejdi. A fost atacată de un urs mare care părea ca este şi flămând. Maria a început să plângă gândindu-se că n-ar fi trebuit să plece de acasă spre un ţinut aşa de îndepărtat pentru un străin.
Fata şi-a amintit de lucruşoarele primite de la zeu şi a luat umbrela şi a deschis-o. Din aceasta au ieşit mai multe săgeţi care l-au aţintit pe urs la pământ.
Maria a ajuns în Ţinutul Florilor, acolo unde erau o mulţime de flori, de unde după multe căutări găsise şi floarea dorită de zeu.
Culegând-o Maria s-a întors spre casă, se grăbea să ajungă cât mai repede la căsuţa ei, când pe drum întâlneşte o vrăjitoare bătrână care vroia floarea pentru ai prepara o licoare fermecată care o făcea să devină mereu tânără.
Maria nu a vrut să-i dea floarea spunându-i vrăjitoarei că ea a trebuit să îndure multe până a ajuns la această floare. Cele două s-au luat la harţă, dar Maria a scos fluierul şi suflând în el a transformat-o pe vrăjitoare în stană de piatră.
Fata a plâns şi lacrimile ei de pe obraz s-au scurs pe floare, iar aceasta a prins viaţă. Floarea a început să vorbească şi a devenit astfel sfătuitoarea Mariei.
Când a ajuns acasă zeul a rugat-o pe Maria să devină soţia lui, pentru că el o iubeşte ăi crede ca acelaşi sentiment simte şi ea din moment ce a acceptat să meargă pe un tărâm străin ei, pentru a-i aduce floarea.
Maria a acceptat. Cei doi s-au căsătorit, iar floarea avea să devină un simbol pentru cei doi pentru că ea simboliza lacrimile Mariei.

Canahai Ana-Maria
S.A.M.”IOAN MORARU”Dârlos
Clasa a VIII-a

O excursie de neuitat

2009-04-15T13:22:00.002+03:00

Îmi aduc aminte cu multă bucurie şi nostalgie de frumuseţile naturii văzute în excursia pe care am făcut-o la muntele Ceahlău.
Am plecat dis-de-dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, spre uriaşul cu fruntea-n soare. Ajungând la poalele muntelui am văzut câmpia cu frumuseţea florilor de câmp, care în bătaia vântului parcă părea un tril îndemnându-te să le culegi.
Privirea mi-a fost aţintită către un lan de grâu care părea o mare de apă aurie în bătaia razelor de soare, iar adiatul uşor, uşor al vântului părea să fie o mare apă zbuciumată.
Frumuseţea muntelui parcă te vrăjea şi te făcea să te simţi ca într-un basm, nu putea fi descrisă în cuvinte aceasta frumuseţe. Falnicii brazi, care în multe opere sunt comparaţi de către autori ca având nişte braţe mari şi voinice arătau ca nişte bravi eroi fiind adevărate comori ale muntelui.
Râurile cu apa lor cristalină şi rece îndeamnă parcă turistul să guste din ea şi te făcea să te simţi că trăieşti parcă într-un vis, parcă într-o poveste cu prinţi şi prinţese.
Potecile întortocheate care duc spre culmile acestui falnic, văzute din înaltul cerului parcă părea a fi nişte şerpi, care se strecoară prin toate văgăunele căutându-şi hrana şi prin felul lor de a arăta parcă făceau turistul să se piardă într-un labirint decât să-l îndrume să-l vizitezi pe uriaş.
Nu cred că o să pot uita vreodată aceste frumuseţi cu care este înzestrată natura si cred ca nicăieri nu este mai frumos decât în ţara mea.
Era seara, când ultimele raze ale soarelui se luptau cu întunericul. În depărtare se zărea un mare foc care punea stăpânire pe munte. Era prinţesa întunericului cu suratele ei stelele, care cu frumuseţea ei nemărginită lumina potecile, fiind călăuza turiştilor rătăciţi sau a îndrăgostiţilor.
Am plecat spre casă cu gândul de a mă întoarce deoarece pentru mine aceasta excursie a fost una de vis.
Acum când stau şi mă gândesc totul mi se pare că a fost un vis frumos de vara, un vis care nu aş vrea să fie uitat fiind parcă gonit de zorii zilei şi lăsat uitării .

Bleahu Ionela
Şcoala ce Arte şi Meserii “IOAN MORARU” Dârlos
Clasa a V-a

Dragă mama,

2009-04-15T13:04:00.001+03:00

Acum în prag de primăvară, când natura reînvie la viaţă căpătând culoarea ochilor tăi, gândul meu asemenea unui porumbel zboară către tine presărând în drumul lui petale gingaşe de ghiocei, simbolul purităţii şi al dragostei eterne.
Nu există cuvânt mai dulce pe pământ decât cuvântul mama. Mama, tu eşti pentru mine farul ce îmi luminează calea spre înaltele culmi ale vieţii.
Chipul tău blând şi privirea ta ageră sunt asemenea unei raze de soare ce străpung cerul înnorat.
Îmi aduc aminte de glasul tău duios plin de nostalgie spunându-mi în copilărie mult doritele poveşti cu zâne şi prinţese, care mă făceau să cobor în tărâmul de basm.
În fiecare seară înainte de culcare ai fost un înger care îl ruga pe Dumnezeu să mă ocrotească. M-ai învăţat atâtea lucruri pentru care îi mulţumesc.
Mama, tu eşti pentru mine cheia care îmi deschide multe uşi spre necunoscut. Sufletul meu de copil îţi îndreaptă paşii spre tine rugându-te să ai parte de tot ce este mai bun şi mai frumos în lume. Ţi-aş culege toate florile din lume ca să ţi le dau în dar, dar acest lucru nu este de ajuns.
Tu eşti bucuria vieţii mele, exemplul meu în viitor, zâmbetul tău cald asemenea unui foc în miez de iarnă îmi dă putere pentru a trece peste orice obstacol.
Atunci când anii o să treacă şi părul tău se va albi eu îţi doresc mămica mea iubită să ai parte şi atunci de lucruri bune.

Cu multa dragoste şi respect. Ionela

Bleahu Ionela
Şcoala de Arte şi Meserii “IOAN MORARU“ Dârlos
Clasa a V-a

Sărbătoarea Paştelui

2009-04-15T13:01:00.002+03:00

Odată pe vremea iudeilor când oameni nevinovaţi erau răstigniţi pe cruce, Isus fusese trimis la judecată. Cu toţii hotărâseră să fie răstignit pe cruce.
Maria plângea, ca o mama îndurerată care-şi pierde fiul, unicul său fiu pentru ca-l pierdea.
Tâlharii trebuiau să-i pună o cunună de spini, motiv pentru care Maria s-a dus şi s-a rugat la salcia pletoasă pentru ai salva unicul său fiu. Salca a rămas şi ea tristă împletindu-se astfel cu durerea Mariei care a rămas şi ea tristă.
Iudeii însă nu au vrut să-i facă o cunună fără spini, ei vroiau ca Isus să moară într-un chin foarte mare.
Înainte de a fi răstignit Isus a cerut apă dar a primit doar oţet. De aici şi mitul că în Vinerea Mare, în semn de suferinţă toţi creştinii nu folosesc oţet şi ţin post negru alăturându-se şi ei la suferinţa şi chinurile prin care a trecut Isus.
Sosi şi ziua când Omul nevinovat şi fără de păcat să se sacrifice. Iudeii şi fariseii l-au batjocorit, l-au împuns cu suliţa-n coaste şi un întuneric mare s-a lăsat. În tot acest timp pământul s-a cutremurat, catapeteasma bisericilor s-au despicat în două.
Când soarele galben ardea, când iarba verde dădea puţină culoare acestui tablou, Isus era răstignit pe cruce.
O femeie dorind să ducă oua barbarilor duşi la muncă, când l-a văzut pe Isus răstignit pe cruce s-a oprit pentru a se uita la sărmanul om.
Ouăle lăsate sub cruce s-au înroşit datorită sângelui roşu şi curat al Mântuitorului.
De atunci în fiecare an de sărbătoarea Paştelui se înroşesc ouă, ca simbol al sângelui curat care aparţine Mântuitorului, sânge care l-a vărsat pentru ca noi să fim iertaţi de păcate.
Isus a fost înmormântat pe un munte, dar îngerii trimişi de Dumnezeu au sfărâmat piatra mormântului, iar o lumina strălucitoare şi plină de înţelepciune, o lumină iubăreaţă şi plângând parcă si ea suferinţă lui Isus a ieşit la iveală. Era Isus, care a înviat .
Femeile mironosiţe au pornit spre mormânt. Maria Magdalena a fost cea care l-a văzut pe Isus, iar acesta i-a arătat mâinile bătute în cuie, mâinile acelea însângerate care parca ţineau în ele toate păcatele omenirii.
Se spune ca pe unde a păşit Isus au apărut nişte floricele micuţe de culoare albă. Era culoarea sufletului lui Isus, un suflet bun şi nevinovat plin de credinţă.
Florile sunt văzute de fiecare dată în ziua de Paşte, sunt sufletele creştinilor care şi-au mărturisit păcatele şi care au suferit pe întreg parcursul postului mare.
Isus a luptat pentru noi, el s-a lăsat răstignit pe cruce pentru păcatele omenirii, iar noi ar trebui să-i mulţumim cu o rugăciune din sufletul curat şi drept al fiecăruia din noi.

BLEAHU IONELA
S.A.M. “IOAN MORARU” Dârlos
Clasa a V-a